Indicații clinice
Testele de sânge pentru amiloid A pot fi utilizate pentru monitorizarea tratamentului inflamației în amiloidoză.
Amiloidul A este o proteină de fază acută care, ca răspuns la procesele inflamatorii, prezintă o creștere rapidă a concentrației sale în sânge de până la 1000 de ori față de concentrația sa inițială. Amiloid A este mai concludent decât Proteina C reactiva la pacienții cu infecții virale, reacții de respingere a transplanturilor renale, precum și la pacienții cu fibroză chistică tratați cu corticoizi. În cazul artritei inflamatorii, s-a constatat că A amiloid prezintă cea mai strânsă corelație cu activitatea bolii.

Context
Termenul amiloidoză descrie un grup de afecțiuni cauzate de plierea, agregarea și acumularea anormală a anumitor proteine în țesuturi, într-o formă anormală cunoscută sub numele de depozite amiloide. Aceste depozite sunt compuse din fibre proteice anormale, așa-numitele fibrile amiloide, care se acumulează mai repede decât sunt eliminate și care interferează progresiv cu structura și funcția organelor afectate din întregul organism. Proteinele sănătoase normale sunt eliminate aproximativ în același ritm în care sunt produse, dar proteinele care au format amiloid sunt descompuse foarte lent.

Bolile inflamatorii sunt însoțite de modificări ale biochimiei sângelui. Concentrația unei anumite proteine din sânge, denumită proteină sero-amiloidă A (SAA), poate crește de la niveluri sănătoase de mai puțin de 3 mg pe litru la peste 1 000 mg pe litru în prezența inflamației și poate rămâne ridicată atâta timp cât boala inflamatorie rămâne activă.
Din motive necunoscute, la o mică parte dintre acești pacienți, SAA poate începe la un moment dat să se transforme în fibrile amiloide AA și să se fixeze în diferite țesuturi din organism. Durata medie a bolii inflamatorii înainte de apariția amiloidozei AA este de aproximativ 20 de ani, dar în unele cazuri aceasta poate apărea după doar câțiva ani.
Depozitele de amiloid AA tind să fie mai mari în splină, care de obicei nu provoacă niciun simptom, și în rinichi, unde provoacă cel mai adesea probleme clinice.
Rinichii afectați pot duce la pierderea de proteine sanguine sănătoase în urină și la retenție severă de lichide (proteinurie și sindrom nefrotic) și pot duce în cele din urmă la insuficiență renală completă, care necesită dializă. AA amiloid se poate acumula în ficat și intestin într-o etapă ulterioară, deși rareori în inimă