Factor de necroza tumorala TNF alfa

Factor de necroză tumorală alfa (TNF-α)

Ce este TNF-α

TNF-α (factorul de necroză tumorală alfa, numit și cașectină) este o citokină proinflamatorie, adică o proteină prin care celulele imune declanșează și întrețin inflamația. Numele vine de la observația inițială: TNF poate distruge celule tumorale și produce necroză hemoragică în tumori transplantate la șoarece.

TNF-α și TNF-β

Structură și producere

• Gena: se află pe cromozomul 6.
• Forme:
  • forma activă este un trimer (trei subunități de câte 17 kDa);
  • forma legată de membrană (28 kDa) se află pe suprafața celulelor care o produc. Prin clivare, eliberează forma solubilă din sânge.
• Celule producătoare: în principal macrofagele și monocitele. O mai produc limfocitele, mastocitele, neutrofilele, keratinocitele, astrocitele, microglia, celulele musculare netede și unele celule tumorale.
• Eliberare masivă: cantități mari se eliberează când macrofagele, limfocitele T CD4+ și celulele NK vin în contact cu toxine bacteriene (lipopolizaharide) sau cu interleukina 1.

Cum acționează

TNF-α se leagă de doi receptori, TNFR I și TNFR II, prezenți pe toate celulele, cu excepția hematiilor. Părți din acești receptori se desprind în sânge ca receptori solubili, care neutralizează TNF-α și îi reglează nivelul.

Acțiune locală: crește inflamația în țesut și produce semnele ei clasice (roșeață, durere, căldură, umflare).
Acțiune la distanță: prin sânge, ca un hormon.

Efectele TNF-α

TNF-α și tratamentele biologice

TNF-α are un rol central în poliartrita reumatoidă, bolile inflamatorii intestinale și alte boli autoimune. De aceea, aceste boli se tratează și cu medicamente anti-TNF:

• anticorpi monoclonali (infliximab, adalimumab);
• proteine de fuziune receptor–anticorp (etanercept).

Indicații

• Răspunsul inflamator sistemic din sepsis (mai ales cu bacterii Gram-negative), traumatisme și insuficiență cardiacă.
• Boli inflamatorii cronice și autoimune:
  • poliartrită reumatoidă;
  • spondilită anchilozantă;
  • boală Crohn și alte boli inflamatorii intestinale;
  • psoriazis.
• Rejetul de grefă.
• Diagnosticul unor afecțiuni imune și monitorizarea unor tratamente, numai împreună cu datele clinice și celelalte analize.

Unele studii au asociat TNF-α din lichidul cefalorahidian cu activitatea sclerozei multiple. TNF-α ar putea ajuta și la deosebirea meningitei bacteriene de alte tipuri de meningită.

Pregătirea pacientului

Recoltarea se poate face à jeun (pe nemâncate) sau după masă. TNF-α are variații pe parcursul zilei. De aceea, când analiza se repetă pentru comparație, recoltarea se face la aceeași oră.

Recoltare

Important: serul se separă rapid și se congelează imediat la −20 °C; transportul se face congelat.

Metodă

Imunochimie cu detecție prin chemiluminiscență (CLIA).

Valori de referință

Valorile de referință diferă mult între metode și laboratoare. Exemple: ≤ 2,8 pg/mL (Mayo Clinic, plasmă) și ≤ 11,5 pg/mL (ARUP, ser). Rezultatele se compară doar cu intervalul laboratorului care a făcut analiza.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute de TNF-α apar în:

• sepsis și infecții, mai ales cu bacterii Gram-negative;
• traumatisme;
• boli autoimune și inflamatorii cronice: artrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, boală Crohn, psoriazis;
• rejetul de grefă.

TNF-α nu este specific unei anumite boli. Arată o activare a inflamației și se interpretează doar împreună cu tabloul clinic și cu alte analize: proteina C reactivă, VSH, hemoleucograma.

Limite și interferențe

• Analiza nu este specifică: valorile crescute nu indică o boală anume.
• Variație în timpul zilei: pentru comparații în timp, recoltarea se face mereu la aceeași oră.
• Proba este sensibilă: separarea întârziată a serului sau decongelarea pot modifica rezultatul.
• Diferențe între metode: valorile nu se pot compara direct între laboratoare care folosesc metode diferite.
• Receptorii solubili din sânge leagă TNF-α. Nivelul măsurat poate să nu reflecte întreaga activitate a TNF-α din țesuturi.
• Febra periodică ereditară produsă de mutații ale receptorului TNF (sindromul TRAPS) nu se diagnostichează prin dozarea TNF-α, ci prin testare genetică, de exemplu un panel genetic pentru sindroame febrile.