Interleukina 6 (IL-6)

Ce este interleukina 6

Interleukina 6 (IL-6) este una dintre principalele citokine ale răspunsului inflamator și imun. Multe dintre funcțiile ei se suprapun cu cele ale interleukinei 1 — inducerea febrei și a sintezei proteinelor de fază acută — dar IL-6 are, în același timp, și efecte antiinflamatorii, participând la limitarea și încheierea reacției inflamatorii.

IL-6 este un polipeptid format din 184 de aminoacizi, cu o greutate moleculară de aproximativ 21 kDa, în funcție de gradul de glicozilare. Acționează prin intermediul unui receptor din familia receptorilor citokinici de clasă I, alcătuit din două subunități: subunitatea de legare specifică, IL-6Rα, și subunitatea de transmitere a semnalului, gp130. Aceasta din urmă este comună receptorilor mai multor citokine înrudite — IL-11, IL-27, factorul inhibitor al leucemiei, oncostatina M. Pe lângă calea clasică, prin receptorul membranar, IL-6 poate acționa și prin intermediul receptorului solubil, asupra unor celule care nu exprimă receptorul propriu — mecanism important în inflamația cronică.

Sursa principală de IL-6 sunt macrofagele, dar citokina este produsă și de limfocitele T și B, fibroblaste, celule endoteliale, keratinocite, sinoviocite, condrocite și celule epiteliale. Este eliberată rapid ca răspuns la infecții bacteriene și virale, inflamații și traumatisme și, spre deosebire de multe alte citokine, atinge repede concentrații plasmatice detectabile — ceea ce o face utilă ca marker precoce.

IL-6 este cel mai important inductor al sintezei hepatice a proteinelor de fază acută: proteina C reactivă, fibrinogenul, amiloidul seric A, haptoglobina, fracțiunile complementului și hepcidina. Sub influența ei, ficatul scade sinteza de albumină și transferină. Din acest motiv, creșterea IL-6 precedă cu câteva ore creșterea proteinei C reactive.

IL-6 stimulează atât răspunsul imun umoral, cât și pe cel celular: este un factor important de creștere și diferențiere pentru limfocitele B și stimulează producția de imunoglobuline; promovează activarea, proliferarea și diferențierea limfocitelor T. Este implicată în patogenia mielomului multiplu, unde acționează ca factor de creștere pentru plasmocitele maligne.

IL-6 stimulează hematopoieza, în sinergie cu IL-3, și induce secreția de ACTH și a altor hormoni hipofizari — prolactină, hormon de creștere, hormon luteinizant. La nivel osos, stimulează formarea osteoclastelor și favorizează pierderea de masă osoasă.

Efectele antiinflamatorii rezultă din faptul că, în timp ce IL-1 și TNF-α își induc reciproc sinteza și stimulează producția de IL-6, aceasta închide cascada inflamatorie prin inhibarea sintezei de IL-1 și TNF-α și prin stimularea antagonistului receptorului pentru IL-1.

Indicații

• diagnosticul precoce și stratificarea severității în sepsis și în infecțiile severe, inclusiv sepsisul neonatal;
• evaluarea severității și a prognosticului în pneumoniile severe, inclusiv în infecția cu SARS-CoV-2;
• monitorizarea sindromului de eliberare de citokine după terapiile imune — celule CAR-T, anticorpi bispecifici;
• evaluarea activității în poliartrita reumatoidă și în alte boli autoimune;
• mielom multiplu, ca factor de prognostic;
• suspiciunea de boală Castleman multicentrică;
• evaluarea răspunsului inflamator după intervenții chirurgicale majore, traumatisme sau arsuri.

Determinarea citokinelor are valoare numai în corelație cu datele clinice și paraclinice.

Recoltare

Metodă

Imunochimică cu detecție prin electrochemiluminescență.

Valori de referință

< 7 pg/mL.

Interpretarea rezultatelor

La persoanele sănătoase, IL-6 circulă în concentrații foarte mici. Creșterea indică activarea răspunsului inflamator și precede, de regulă, creșterea proteinei C reactive și a procalcitoninei.

Valori crescute apar în:

• sepsis și infecții bacteriene severe, unde valorile foarte mari se corelează cu severitatea și cu mortalitatea; la nou-născut, IL-6 este unul dintre cei mai precoce markeri ai sepsisului;
• infecții virale severe, inclusiv infecția cu SARS-CoV-2, unde valorile crescute se asociază cu evoluția spre insuficiență respiratorie;
• sindromul de eliberare de citokine după terapiile imune, unde IL-6 are rol central și ghidează tratamentul;
• poliartrita reumatoidă, cu creșterea IL-6 în ser și în lichidul sinovial, și alte boli autoimune — lupus eritematos sistemic, inclusiv glomerulonefrita lupică, arterita cu celule gigante;
• mielomul multiplu, unde valorile crescute au semnificație de prognostic nefavorabil;
• boala Castleman multicentrică;
• limfoame;
• infecția HIV;
• boala hepatică alcoolică;
• rejetul de transplant;
• preeclampsia severă;
• intervenții chirurgicale majore, traumatisme, arsuri.

Valori normale fac improbabil un proces inflamator sistemic activ important, dar nu exclud o infecție localizată sau aflată în stadiu foarte precoce.

Rezultatul nu indică cauza inflamației; se interpretează împreună cu tabloul clinic și cu ceilalți markeri inflamatori.

Limite și interferențe

• IL-6 este un marker nespecific de inflamație; valorile crescute apar într-un spectru larg de afecțiuni infecțioase, autoimune, oncologice și traumatice.
• Timpul de înjumătățire este scurt, iar valorile variază rapid; o determinare izolată surprinde doar un moment al procesului inflamator.
• La pacienții tratați cu tocilizumab sau sarilumab, anticorpi care blochează receptorul IL-6, concentrația serică de IL-6 crește, deoarece citokina nu mai este captată de receptor; valorile nu reflectă activitatea bolii și nu se interpretează.
• Efortul fizic intens crește tranzitoriu IL-6, eliberată din mușchiul scheletic.
• Valorile prezintă variație circadiană.
• Tratamentul cu biotină în doze mari, peste 5 mg pe zi, poate interfera cu metoda; recoltarea se face la cel puțin 8 ore de la ultima administrare.
• Titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidină și anti-ruteniu pot determina rezultate eronate.
• Metodele de determinare a citokinelor nu sunt standardizate; rezultatele obținute prin metode diferite nu sunt comparabile.
• Hemoliza, lipemia și icterul intens interferează cu determinarea.