Interleukina 1 Beta 

Interleukina 1-beta (IL-1β)

Informații generale

Interleukinele de tip 1 reprezintă principalul reglator al răspunsului imun și inflamator, fiind implicate în sinteza reactanților de fază acută, în apariția febrei și a cașexiei.

Sistemul IL-1 cuprinde trei citokine (IL-1α, IL-1β și IL-1RA) și doi receptori (IL-1RI și IL-1RII), cu următoarele caracteristici funcționale:

• IL-1α și IL-1β sunt citokinele active biologic, cu structură și funcții similare, dar cu reglare diferită.
• IL-1RA (IL-1 receptor antagonist) este antagonistul natural al receptorului pentru IL-1.
• IL-1α se leagă exclusiv de IL-1RI; IL-1β și IL-1RA se leagă de ambii receptori.
• IL-1RI (80 kDa) este singurul receptor care transmite semnal intracelular, declanșat de IL-1α sau IL-1β.
• IL-1RII (67 kDa) nu transmite semnal intracelular și funcționează ca receptor „capcană" (decoy). Prin captarea și sechestrarea IL-1β și IL-1RA are rol antiinflamator. Este exprimat limitat, doar pe neutrofile, monocite și limfocite B, spre deosebire de IL-1RI, larg răspândit.

Legarea IL-1α sau IL-1β de IL-1RI determină asocierea receptorului cu proteina accesorie IL-1RAcP, etapă critică pentru transmiterea semnalului către factorii nucleari de transcripție, prin intermediul căii kinazice MAP.

Ambii receptori pot fi clivați, cu eliberarea în circulație a formelor solubile — un mecanism suplimentar de modulare a semnalizării IL-1.

Ambele citokine active sunt sintetizate ca precursori proteici. Pre-IL-1α este activ ca atare, în timp ce pre-IL-1β rămâne inactiv în citoplasmă până la clivarea de către caspaza 1 (IL-1β converting enzyme, ICE).

Sursa principală de IL-1 o constituie macrofagele, dar sinteza are loc și în celule endoteliale, keratinocite, osteoblaste, neutrofile și celule gliale.

Secreția este stimulată de endotoxine, microorganisme, antigene diverse și alte citokine.

Efecte biologice

Sistem nervos central — producția de IL-1 este responsabilă de manifestările clinice ale „stării de boală": febră, letargie, somnolență, anorexie.

Ficat și mușchi — la nivel hepatocitar, IL-1 stimulează (alături de IL-6) sinteza reactanților de fază acută: proteina C reactivă, componente ale complementului, peptidul amiloid, cu scăderea concomitentă a eliberării serice de albumină.

Pentru asigurarea aminoacizilor necesari, IL-1 favorizează catabolismul proteinelor musculare, mecanism care explică mialgiile din numeroase afecțiuni.

Imunitate — stimulează atât răspunsul celular (crește producția de IL-2 și expresia receptorului pentru IL-2 pe limfocitele T), cât și pe cel umoral (proliferarea limfocitelor B și producția de imunoglobuline).

Favorizează acumularea locală de leucocite prin creșterea expresiei moleculelor de adeziune endotelială.

Inflamație și coagulare — stimulează metabolismul acidului arahidonic, cu eliberarea consecutivă de IL-6 și chemokine. Prezintă efecte procoagulante și stimulează hematopoieza, sinergic cu factorii de creștere locali.

Oncologic — IL-1 are un rol dublu: promovează proliferarea unor linii celulare leucemice, dar exercită și efecte citotoxice directe asupra celulelor infectate viral și a unor celule tumorale.

Vascular — induce sinteza endotelială de monoxid de azot (NO), mecanism care contribuie la vasodilatația și hipotensiunea din șocul septic și cardiogen.

Articular — intraarticular, IL-1 promovează proliferarea sinoviocitelor, depunerea de colagen și resorbția cartilajului și a țesutului osos, procese asociate artritei reumatoide.

Pancreatic — există dovezi privind contribuția IL-1β la distrucția celulelor beta pancreatice în ambele tipuri de diabet zaharat.

Valori de referință

< 5 pg/mL

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute se întâlnesc în:

• boli febrile de cauză non-infecțioasă
• artrită reumatoidă
• diabet zaharat
• vasculite, inclusiv vasculita asociată crioglobulinemiei din hepatita C
• boala Alzheimer
• tuberculoză pulmonară

Rezultatul nu are valoare diagnostică izolată și se interpretează obligatoriu în context clinic.