Feritina

Feritina serică

Ce este testul feritină

Testul măsoară feritina din ser. Feritina este forma principală de depozitare a fierului în organism, iar concentrația ei din sânge este direct proporțională cu rezervele de fier. Este cel mai bun parametru din sânge pentru evaluarea depozitelor de fier, folosit în diagnosticul deficitului de fier și al supraîncărcării cu fier.

Analiza se poate face gratuit, cu bilet de trimitere, pentru că feritina este pe lista analizelor decontate de CNAS.

Rolul feritinei

Fierul de rezervă reprezintă aproximativ 25% din fierul total al organismului, iar cea mai mare parte este stocată sub formă de feritină. Feritina se găsește în multe celule, dar mai ales în:

• ficat;
• splină;
• măduva osoasă;
• celulele sistemului reticuloendotelial.

Feritina participă la absorbția, depozitarea și eliberarea fierului. Fierul rămâne în feritină până când este necesar pentru formarea globulelor roșii. Atunci se desprinde și se leagă de transferină, proteina care îl transportă la măduvă.

Fierul din alimente se absoarbe greu, așa că organismul își păstrează atent rezervele. Reutilizează aproape tot fierul eliberat din globulele roșii distruse. Pierderea zilnică este de doar 1–2 mg, compensată de fierul absorbit din alimente în intestinul subțire.

Structura feritinei

În interiorul celulelor, fierul se depozitează sub două forme: feritină și hemosiderină.

Apoferitina (feritina fără fier) are următoarea structură:

• o sferă goală, cu diametrul de 13 nm și masa moleculară de 440 kDa;
• o cavitate centrală de 6 nm, unde se depozitează fierul, legată de exterior prin 6 canale prin care fierul intră și iese;
• un înveliș format din 24 de subunități de două tipuri:

Încărcarea cu fier:

1. Fierul intră în moleculă ca Fe²⁺.
2. Lanțurile H, care au activitate de feroxidază, îl oxidează.
3. Fierul este depozitat ca polimer de hidroxid-fosfat feric (Fe³⁺).

O moleculă poate stoca teoretic aproximativ 4500 de atomi de fier, depășind astfel 800 kDa. De obicei conține cel mult 2000. Învelișul proteic protejează celula de efectul toxic al fierului liber.

Izoferitinele. Expunerea la fier stimulează producerea de apoferitină. Există cel puțin 20 de forme ale feritinei (izoferitine), cu proporții diferite de lanțuri H și L:

Feritina din sânge

Feritina circulă în sânge în cantități mici, proporționale cu depozitele de fier. Este glicozilată, ceea ce sugerează că este secretată de celulele sistemului fagocitar, și conține relativ puțin fier.

În deficitul de fier, feritina scade înainte să apară anemia sau alte modificări ale hemogramei. Interpretată împreună cu sideremia, capacitatea de legare a fierului și depozitele tisulare, feritina deosebește anemia prin rezerve scăzute de fier de anemia prin folosirea deficitară a fierului.

Indicații

• Diagnosticul diferențial al anemiilor (pachet screening anemie).
• Evaluarea anemiei feriprive și urmărirea tratamentului cu fier: ținta este refacerea depozitelor. Se urmărește și dacă pacientul respectă tratamentul.
• Depistarea deficitului de fier latent la persoanele cu risc: gravide, donatori de sânge, copii mici, pacienți hemodializați etc.
• Urmărirea fierului la pacienții cu boală renală cronică, dializați sau nu.
• Diagnosticul supraîncărcării cu fier și urmărirea tratamentului de eliminare a fierului.

Pregătirea pacientului

• À jeun (pe nemâncate) sau după masă.
• Medicație radioactivă: se evită cu 3–4 zile înainte de test.
• Alcool: abstinență.

Recoltare

Metodă

Imunotest chemiluminiscent de tip sandwich.

Valori de referință

Transformarea unităților de măsură: ng/mL = µg/L; ng/mL × 2,2 = pmol/L.

Intervalul de referință descrie valorile întâlnite la persoanele sănătoase. Nu trebuie confundat cu pragurile de diagnostic pentru deficitul de fier, prezentate mai jos.

Praguri de diagnostic pentru deficitul de fier (ASH 2026)

Situații speciale

Boala cronică de rinichi (creatinină). Feritina și TSAT se interpretează împreună. KDIGO 2026 definește deficitul de fier astfel:

Pragurile KDIGO pentru începerea tratamentului cu fier sunt mai largi:

• fără hemodializă sau în dializă peritoneală, cu anemie:
  • feritină < 100 ng/mL și TSAT < 40%; sau
  • feritină 100–300 ng/mL și TSAT < 25%;
• în hemodializă: feritină ≤ 500 ng/mL și TSAT ≤ 30%.

Acestea sunt praguri de tratament, nu limite de diagnostic pentru raportarea feritinei.

Insuficiența cardiacă (ESC 2026). Deficitul de fier se definește prin:

• feritină < 100 ng/mL; sau
• feritină 100–299 ng/mL, cu TSAT < 20%.

Boala inflamatorie intestinală (ECCO 2024):

• fără inflamație activă: se aplică pragul general, ≤ 30 ng/mL;
• cu inflamație activă: feritina poate fi fals normală sau crescută și se interpretează împreună cu TSAT și markerii inflamației (CRP):
  • feritina 30–100 ng/mL poate indica un deficit real de fier asociat cu anemia de boală cronică;
  • TSAT < 16% susține deficitul de fier;
  • feritina > 100 ng/mL cu TSAT < 20% sugerează anemia de boală cronică.

Interpretarea rezultatelor

Valori observate în diferite boli

Feritină crescută (peste 400 µg/L)

• Supraîncărcare cu fier:
  • O feritină normală face puțin probabilă o supraîncărcare cu fier importantă.
  • În hemocromatoza ereditară, sideremia și saturația transferinei cresc înaintea feritinei, chiar dacă ficatul conține deja mult fier. Creșterea feritinei este indicație de biopsie hepatică.
  • În supraîncărcarea secundară (transfuzii, eritropoieză ineficientă, hemodializă etc.), feritina este întotdeauna crescută.
• Boli hepatice (TGP): ciroză, carcinom hepatocelular.
• Boli maligne: leucemii, limfoame, cancer pancreatic sau bronhopulmonar, neuroblastom. Nivelul feritinei se corelează cu gradul afectării hepatice sau cu extinderea metastazelor.
• Inflamație și alte boli: infecții, boli inflamatorii, tumori, hipertiroidism (TSH), infarct miocardic acut. Aici feritina se comportă ca reactant de fază acută și nu reflectă depozitele de fier.
• Anemii: megaloblastică (vitamina B12), hemolitice (haptoglobină), sideroblastice, talasemie.
• Porfiria cutanată tardivă.

În bolile hepatice, feritina nu mai poate fi folosită pentru evaluarea depozitelor de fier.

Feritină scăzută

• Feritina este cel mai bun parametru din sânge pentru depozitele de fier, chiar dacă relația nu este întotdeauna liniară.
• O feritină scăzută înseamnă întotdeauna deficit de fier, latent sau manifest. O valoare normală nu exclude însă deficitul, deci testul are sensibilitate scăzută.
• În infecții sau inflamații, feritina este mai mare decât ar corespunde depozitelor; de aceea se interpretează împreună cu TSAT.
• Pragul istoric unic (< 12 µg/L) a fost înlocuit de ASH 2026 cu praguri diferențiate pe vârste și situații (vezi tabelul de mai sus).
• Pentru a deosebi anemia feriprivă de anemia din bolile cronice, mai ales când sunt prezente amândouă, pot fi necesare:
  • receptorii solubili ai transferinei și indexul receptor solubil/feritină;
  • examinarea depozitelor de fier din măduva osoasă.
• După o hemoragie acută, feritina scade în 1–2 săptămâni.

Limite și interferențe

Feritina crescută care nu reflectă depozitele reale de fier apare în:

• inflamație;
• distrugere importantă de țesuturi;
• boli hepatice;
• cancere, de exemplu leucemia acută și boala Hodgkin;
• tratament cu fier.

Factori fiziologici:

• bărbații au valori mai mari decât femeile; diferența dispare după menopauză;
• persoanele care mănâncă multă carne roșie au valori mai mari decât vegetarienii;
• copiii au valori medii ușor mai mici.

Alți factori care cresc feritina: alcoolismul.

Medicamente care cresc feritina:

• fier intravenos: creștere disproporționată față de depozite, care redevine proporțională la 2–4 săptămâni după oprirea tratamentului;
• fier oral;
• contraceptive orale;
• teofilină.

Medicamente care scad feritina: antitiroidiene, metimazol, acid ascorbic, deferoxamină.

Interferențe analitice:

• Anticorpi heterofili: pot da rezultate fals crescute sau fals scăzute. Testul este conceput să reducă această interferență.
• Concentrații foarte mari de feritină: probele cu până la 80 000 ng/mL se raportează corect ca „> 1650 ng/mL” (fără efect de cârlig).
• Nu interferă cu testul:
  • hemoglobina, până la 900 mg/dL;
  • bilirubina, până la 60 mg/dL;
  • lipemia, până la 2000 mg/dL;
  • heparina;
  • medicamentele testate (acid acetilsalicilic, ampicilină, ibuprofen, levodopa, metronidazol, rifampicină, teofilină, acid valproic, metotrexat, prednison, sulfat feros, acid ascorbic și altele).