Sideremie (fier seric)

Sideremie (fier seric)

Ce este sideremia

Sideremia este concentrația de fier din ser.

Fierul total variază cu vârsta și sexul

• Nou-născuții la termen au aproximativ 75 mg fier/kg corp. Acesta provine în principal de la mamă, în trimestrul al treilea de sarcină.
• În copilărie și adolescență depozitele de fier scad, pe măsura creșterii. După adolescență, nevoia de fier scade.
• Bărbații își cresc treptat depozitele de-a lungul vieții și au minimum 50 mg fier/kg corp.
• Femeile pierd fier continuu până la menopauză și au aproximativ 35 mg fier/kg corp. După menopauză acumulează fier constant și ajung la un nivel asemănător cu al bărbaților.

Unde se găsește fierul

Cea mai mare parte se află în compușii hem, mai ales în hemoglobină și mioglobină. Hemoglobina conține aproximativ 2 g de fier, pe când în plasmă circulă doar aproximativ 2,5 mg.

• O cantitate foarte mică se află în enzime care folosesc fierul în transferul de electroni: peroxidaze, catalaze, ribonucleotid-reductaze.
• Fierul care nu intră în compușii hem se depozitează mai ales ca feritină sau hemosiderină, în macrofage și în celulele ficatului.
• Doar aproximativ 0,1% circulă în plasmă, sub formă de Fe³⁺ legat de transferină, proteina lui de transport.

Absorbția

Fierul se absoarbe în prima porțiune a intestinului subțire, ca fier hemic și ca fier feros (Fe²⁺).

• Ce influențează absorbția: aciditatea gastrică (absorbția scade în aclorhidrie sau după gastrectomie) și factorii alimentari care o favorizează sau o inhibă.
• Enzimele implicate: ferireductaza transformă Fe³⁺ din alimente în Fe²⁺, pentru a intra în celulele mucoasei intestinale. Hefaestina transformă apoi Fe²⁺ înapoi în Fe³⁺, pentru trecerea în plasmă.
• Feroportina este transportorul prin care fierul iese din celula intestinală.

Reglarea prin hepcidină

Organismul nu are un mecanism fiziologic de eliminare a fierului în exces. De aceea absorbția este controlată foarte strict, iar elementul-cheie este hepcidina.

• Ce este: un hormon peptidic de 25 de aminoacizi, produs de ficat.
• Cum acționează: se leagă de feroportină și duce la degradarea acesteia. Astfel scade eliberarea fierului din celulele intestinale și din sistemul reticuloendotelial.
• Ce o stimulează: inflamația și depozitele de fier pline.
• Ce o inhibă: hipoxia și nevoia crescută de fier pentru formarea globulelor roșii.
• Rolul în boli: tulburarea acestui mecanism de reglare are rol în apariția mai multor boli ale metabolismului fierului. Printre ele se numără anemia feriprivă, hemocromatoza ereditară, încărcarea cu fier din eritropoieza ineficientă, anemia din infecții și inflamații și anemia din bolile cronice.

Pierderile și reutilizarea

Fierul se pierde prin descuamarea celulelor digestive și ale pielii, prin urină și, la femei, prin menstruație. Cea mai mare parte a fierului folosit de organism provine din reutilizare: fierul din globulele roșii îmbătrânite, distruse mai ales în splină, este refolosit.

Indicații

Sideremia se dozează împreună cu transferina sau saturația transferinei și cu feritina pentru:

• diagnosticul diferențial al anemiilor, mai ales al celor microcitare și/sau hipocrome;
• evaluarea anemiei feriprive, a talasemiei și a anemiei sideroblastice;
• diagnosticul supraîncărcării cu fier și al hemocromatozei;
• diagnosticul intoxicației cu fier.

Recoltare

Metodă

Spectrofotometrică (colorimetrică).

• Interval de măsurare: 5–1000 µg/dL. Prin repetare automată cu diluție, intervalul se extinde până la 2000 µg/dL.
• Limita de detecție: 4 µg/dL.
• Standardizare: metoda este trasabilă la materialul de referință NIST SRM 937.

Transformarea unităților de măsură: µg/dL × 0,179 = µmol/L; µmol/L × 5,59 = µg/dL.

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Valori crescute

• Talasemie.
• Anemii sideroblastice.
• Anemii hemolitice.
• Hemocromatoză:
  • ereditară: sideremia poate arăta supraîncărcarea cu fier mai devreme decât feritina;
  • secundară: transfuzii repetate, tratament cu fier nepotrivit, șunt portocav, dializă cronică.
• Intoxicația acută cu fier, la copii.
• Necroza hepatică severă, de exemplu în hepatitele virale acute, unde sideremia poate depăși 1000 µg/dL. Crește și în unele boli hepatice cronice.
• Eritropoieza ineficientă, cu distrugerea crescută a precursorilor globulelor roșii în măduvă: recăderea anemiei pernicioase, anemiile diseritropoietice congenitale.

Valori scăzute

• Anemia feriprivă:
  • alimentație săracă în fier;
  • absorbție scăzută: aclorhidrie, gastrectomie, boală celiacă, bypass duodenal;
  • pierdere cronică de sânge;
  • nevoi crescute de fier: sarcină, alăptare, perioada de creștere.
• Anemia din bolile cronice: boli inflamatorii, infecții cronice, boli renale.
• Sindromul nefrotic, prin pierderea în urină a proteinei care transportă fierul.
• Remisiunea anemiei pernicioase.

Intoxicația cu fier

• La copiii cu intoxicație acută, sideremia este de 280–2550 µg/dL (50–456 µmol/L).
• Valorile letale sunt de peste 1800 µg/dL (peste 322 µmol/L).
• Simptomele intoxicației: vărsături, diaree, scaun negru (melenă), șoc, dificultăți de respirație, letargie, comă.

Limite și interferențe

În afara intoxicației cu fier, sideremia are valoare clinică limitată dacă nu este interpretată împreună cu transferina sau saturația transferinei și cu feritina.

Factori fiziologici:

• Creșteri: în perioada dinaintea menstruației.
• Scăderi: în timpul menstruației.
• Variația în cursul zilei: valorile sunt cele mai mari dimineața, mai scăzute după-amiaza și foarte scăzute seara. Diferențele dispar la valori sub 45 µg/dL.

Medicamente:

• Creșteri:
  • acid acetilsalicilic, cefotaxim, chimioterapice, cloramfenicol, cisplatin;
  • contraceptive orale;
  • fier dextran: sideremia rămâne crescută mai multe săptămâni, uneori peste 1000 µg/dL;
  • meticilină, metimazol, metotrexat, pirazinamidă;
  • multivitamine cu fier.
• Scăderi: alopurinol, aspirină, colestiramină, corticotropină, cortizon, metformin, pirazinamidă.
• Tratamentul cu deferoxamină sau cu alți chelatori de fier: dozarea sideremiei nu este recomandată în timpul acestui tratament.