Receptorul solubil al transferinei (sTfR)

Ce este receptorul solubil al transferinei

Receptorul solubil al transferinei (sTfR) este forma circulantă, trunchiată, a receptorului celular al transferinei (TfR1). Rezultă prin clivarea proteolitică a porțiunii extracelulare a receptorului de pe suprafața celulelor. Concentrația sa serică este proporțională cu numărul total de receptori celulari ai transferinei.

sTfR este un marker al:

• necesarului celular de fier (deficitul funcțional de fier la nivel tisular);
• activității eritropoietice a măduvei osoase.

Principalul avantaj al sTfR față de feritină este că nu este influențat semnificativ de inflamație. Din acest motiv, testul este util în diagnosticul deficitului de fier la pacienții cu boli inflamatorii, infecțioase sau neoplazice, la care feritina poate fi fals normală sau crescută.

Metabolismul fierului și receptorul transferinei

Fierul este depozitat în organism sub formă de feritină și hemosiderină. Este transportat în plasmă legat de transferină, o β₁-globulină cu două situsuri de legare pentru Fe³⁺. Apotransferina (proteina fără fier) devine, prin legarea fierului, holotransferină.

Preluarea fierului în celule:

1. Transferina încărcată cu fier se leagă de receptorul său specific de pe suprafața celulei.
2. Complexul transferină-receptor este internalizat într-o veziculă de endocitoză.
3. Acidifierea veziculei eliberează fierul.
4. Apotransferina și receptorul sunt reciclate la suprafața celulei.

Distribuția receptorilor: toate celulele, cu excepția eritrocitelor mature, exprimă receptori ai transferinei. Numărul lor este proporțional cu necesarul de fier al celulei. La adult, aproximativ 80% dintre receptori se găsesc pe precursorii eritroizi din măduva osoasă (eritroblaști și, în mai mică măsură, reticulocite).

Reglarea receptorilor:

• deficitul de fier determină o creștere rapidă a sintezei de receptori;
• excesul de fier reduce numărul de receptori.

Concentrația sTfR reflectă, deci, două componente:

• cantitatea de fier disponibilă la nivel tisular, deoarece sTfR crește în deficitul funcțional de fier;
• volumul eritropoiezei, deoarece sTfR crește când eritropoieza este stimulată și scade când este deprimată.

Diferența față de feritină:

• feritina reflectă rezervele de fier, dar este un reactant de fază acută;
• sTfR reflectă deficitul tisular de fier și activitatea eritropoietică.

Semnificație clinică

Valori crescute

Deficit de fier:

• anemie feriprivă;
• deficit de fier fără anemie, sau deficit funcțional de fier.

Stimularea eritropoiezei:

• anemii hemolitice acute și cronice;
• hemolize constituționale: sferocitoză ereditară, siclemie;
• sindroame talasemice, inclusiv trăsătura talasemică (β-talasemia minoră);
• diseritropoieze congenitale;
• anemie megaloblastică, prin eritropoieză ineficientă;
• poliglobulie secundară;
• sângerare acută, în faza de regenerare;
• tratament cu agenți stimulatori ai eritropoiezei;
• sarcină;
• altitudine mare.

Alte situații:

• unele sindroame mielodisplazice și mieloproliferative.

Valori scăzute

Eritropoieză deprimată:

• hipoplazia eritroidă, inclusiv după transfuzii multiple;
• aplazia medulară;
• chimioterapia;
• insuficiența renală cronică, prin deficit de eritropoietină.

Supraîncărcarea cu fier:

• hemocromatoză.

Indicele sTfR/log feritină

Raportul dintre sTfR și logaritmul feritinei combină informația despre deficitul tisular de fier (sTfR) cu cea despre rezervele de fier (feritina).

Indice sTfR/log feritină = sTfR / log₁₀(feritină)

Valorile prag ale indicelui depind de metodă (de exemplu, aproximativ 1,5 sau 2,0, în funcție de trusă). Se interpretează conform pragului indicat de laborator.

Indicații

• diferențierea anemiei feriprive de anemia bolilor cronice (anemia inflamatorie), mai ales sub forma indicelui sTfR/log feritină;
• diagnosticul deficitului de fier la pacienții cu boli cronice, în care feritina nu reflectă corect rezervele:
  • boli inflamatorii (poliartrită reumatoidă, boli inflamatorii intestinale);
  • infecții cronice;
  • neoplazii;
  • boala hepatică;
  • boala renală cronică;
• evaluarea statusului fierului în sarcină, la vârstnici și la pacienții cu obezitate (situații cu inflamație cronică de grad scăzut);
• evaluarea activității eritropoietice în anemii de cauze diverse;
• monitorizarea răspunsului terapeutic:
  • la tratamentul cu eritropoietină recombinantă, unde creșterea sTfR precede creșterea hemoglobinei și are valoare predictivă;
  • la tratamentul aplaziei medulare cu imunosupresoare;
  • la tratamentul anemiei megaloblastice cu vitamina B12 sau cu acid folic;
  • după splenectomia pentru hipersplenism.

Recoltare

Metodă

Imunonefelometrie.

Valori de referință

sTfR: [interval de referință] mg/L

Valorile de referință diferă semnificativ între metode, din lipsa unei standardizări internaționale complete. Rezultatele obținute cu truse diferite nu sunt interschimbabile. Rezultatul se interpretează în funcție de intervalul de referință înscris pe buletinul de analize.

Interpretarea rezultatelor

sTfR crescut, feritină scăzută: deficit de fier.

sTfR crescut, feritină normală sau crescută: două situații posibile:

• deficit de fier mascat de inflamație (anemia bolilor cronice cu deficit de fier asociat), confirmat de un indice sTfR/log feritină crescut;
• eritropoieză stimulată de altă cauză (hemoliză, talasemie, anemie megaloblastică), diferențiată prin hemoleucogramă, reticulocite, frotiu, markerii de hemoliză, electroforeza hemoglobinei, vitamina B12 și folații.

sTfR normal, feritină normală sau crescută, cu anemie: anemia bolilor cronice fără deficit de fier.

sTfR scăzut: eritropoieză deprimată (aplazie, insuficiență renală, chimioterapie) sau supraîncărcare cu fier.

Limite și interferențe

• Creșterile sTfR nu sunt specifice deficitului de fier. Orice stimulare a eritropoiezei (hemoliză, talasemie, anemie megaloblastică, sângerare acută, tratament cu eritropoietină) crește sTfR independent de statusul fierului.
• Trăsătura talasemică crește sTfR fără deficit de fier. Poate fi confundată cu anemia feriprivă, cu care are în comun microcitoza.
• Insuficiența renală cronică scade sTfR prin deficitul de eritropoietină. În consecință, un deficit de fier asociat poate fi subestimat.
• Transfuziile recente deprimă eritropoieza și pot scădea sTfR.
• Sarcina, altitudinea și nou-născuții au valori fiziologic mai mari.
• Inflamația influențează sTfR mult mai puțin decât feritina, dar inflamația severă poate reduce ușor eritropoieza și, implicit, sTfR.
• Rezultatele și pragurile indicelui sTfR/log feritină sunt specifice fiecărei metode.