Porfirine urinare (uro- si coproporfirine)

Porfirine urinare (uroporfirine și coproporfirine)

Ce sunt porfirinele urinare

Porfirinele sunt compuși intermediari care apar în procesul prin care organismul produce hemul. Hemul este componenta care leagă fierul din hemoglobină și din alte hemoproteine.

Cum se formează hemul. Sinteza are loc în mai multe etape, fiecare controlată de o enzimă:

• pornește de la acidul delta-aminolevulinic (ALA);
• continuă cu porfobilinogenul (PBG);
• trece apoi prin mai multe porfirine: uroporfirină, coproporfirină, protoporfirină.

Porfiriile sunt un grup de boli în care una dintre aceste enzime funcționează deficitar. Precursorii și porfirinele se acumulează și se elimină în exces prin urină, materii fecale sau sânge. Porfiriile pot fi:

• acute (hepatice): porfiria acută intermitentă, porfiria variegata, coproporfiria ereditară, porfiria prin deficit de ALA-dehidratază. Se manifestă prin crize cu dureri abdominale severe și simptome neurologice sau psihice. Porfiria variegata și coproporfiria ereditară pot afecta și pielea;
• cutanate: porfiria cutanată tardivă (cea mai frecventă porfirie), porfiria eritropoietică congenitală, protoporfiriile, porfiria hepatoeritropoietică. Se manifestă prin sensibilitate la lumină, piele fragilă și bule pe zonele expuse la soare.

Analiza măsoară porfirinele totale și fracțiunile lor principale (uroporfirine și coproporfirine) din urina colectată timp de 24 de ore. Profilul (care porfirină este crescută și cât de mult) ajută la orientarea diagnosticului.

Porfirinele urinare nu sunt specifice pentru porfirii. Coproporfirina crește frecvent și în alte situații (secundar), de exemplu în bolile ficatului și ale căilor biliare, în intoxicația cu plumb sau în consumul de alcool.

Indicații

• suspiciunea de porfirie cutanată tardivă: bule, fragilitate a pielii și sensibilitate la lumină pe zonele expuse la soare;
• evaluarea altor porfirii cutanate (porfiria eritropoietică congenitală) și diferențierea lor de porfiriile acute cu manifestări cutanate;
• completarea investigațiilor în porfiriile acute, după ce porfobilinogenul și ALA au ieșit crescute, pentru stabilirea tipului de porfirie;
• monitorizarea tratamentului în porfiria cutanată tardivă;
• evaluarea expunerii la plumb, împreună cu plumbul din sânge.

Pregătirea pacientului

• Evitați alcoolul înainte de recoltare și pe durata ei.
• Evitați consumul excesiv de lichide în timpul colectării.
• Medicamente: dacă este posibil, întrerupeți cu 2–4 săptămâni înainte de recoltare medicamentele care pot influența rezultatul, doar cu acordul medicului curant. Comunicați lista completă a medicamentelor pe care le luați.
• Recoltarea: urina se colectează timp de 24 de ore, ferită de lumină și ținută la frigider. Instrucțiunile pas cu pas sunt în ghidul despre cum se recoltează porfirinele urinare.

Recoltare

Important: urina se ține la 2–8 °C pe toată durata colectării și a transportului, protejată complet de lumină cu folie de aluminiu; nu se folosesc conservanți acizi.

Metodă

Cromatografie cu detecție spectrofotometrică: porfirine totale, cu separarea uroporfirinelor și a coproporfirinelor.

Valori de referință

Transformarea unităților de măsură:

• uroporfirine: µg × 1,20 = nmol;
• coproporfirine: µg × 1,53 = nmol.

Interpretarea rezultatelor

Creșteri mici și moderate. Creșterile ușoare ale porfirinelor urinare, mai ales ale coproporfirinei, sunt frecvente și nu indică, de regulă, o porfirie. Pentru porfirii sunt semnificative creșterile mari, de ordinul a 10–15 ori limita superioară. Interpretarea greșită a creșterilor mici poate duce la un diagnostic fals de porfirie.

Porfiria cutanată tardivă. Predomină uroporfirina și porfirina heptacarboxilică, iar porfobilinogenul este normal. Pentru confirmare, medicul poate recomanda dozarea uroporfirinelor din materiile fecale și a porfirinelor plasmatice. Deoarece boala este favorizată de unele condiții, se recomandă și:

• testarea pentru hepatita C și HIV;
• evaluarea depozitelor de fier: feritină, fier seric;
• la nevoie, testarea genetică pentru hemocromatoză (gena HFE).

În timpul tratamentului, porfirinele urinare se urmăresc la 2–3 luni, până la remisiunea completă. Ele scad treptat, mai lent decât feritina.

Porfiria eritropoietică congenitală. Uroporfirina este crescută mai mult decât coproporfirina.

Porfiriile acute (porfiria acută intermitentă, porfiria variegata, coproporfiria ereditară):

• Testul de primă intenție nu este porfirinele urinare, ci porfobilinogenul și ALA dintr-o probă de urină spontană, raportate la creatinina urinară. În criză, acestea sunt de obicei crescute de cel puțin 5 ori.
• Porfirinele urinare nu trebuie folosite singure pentru screeningul porfiriilor acute.
• Când porfobilinogenul și ALA sunt crescute, profilul porfirinelor din urină, materii fecale și plasmă, urmat de testarea genetică, stabilește tipul de porfirie.

Porfirinurii secundare. Coproporfirina crește, fără creșterea porfobilinogenului și a ALA, în:

• bolile ficatului și ale căilor biliare: ficatul elimină porfirinele prin bilă, iar orice afectare hepatobiliară poate crește coproporfirina urinară. Evaluarea hepatică include TGO și profilul hepatic;
• consumul de alcool și expunerea la unele substanțe toxice (de exemplu, benzen);
• unele boli hematologice;
• administrarea unor medicamente.

Intoxicația cu plumb. Coproporfirina și ALA sunt de obicei crescute. Diagnosticul se pune însă prin dozarea plumbului din sânge, pentru că porfirinele urinare singure nu sunt nici sensibile, nici specifice pentru expunerea la plumb.

Limite și interferențe

• Rezultatele normale sau ușor crescute nu exclud o porfirie acută în afara crizelor. Analiza este mai puțin utilă decât porfobilinogenul pentru evaluarea simptomelor abdominale, neurologice sau psihice.
• Protoporfiriile nu pot fi detectate prin această analiză: protoporfirina nu este solubilă în apă și nu se elimină prin urină.
• Expunerea la lumină degradează porfirinele și dă rezultate fals scăzute.
• Colectarea incompletă a urinei din 24 de ore modifică rezultatul.
• Medicamentele pot modifica eliminarea porfirinelor, iar unele substanțe pot declanșa crize la persoanele cu porfirii acute. De aceea, medicul trebuie să cunoască tratamentul complet al pacientului.
• Culoarea urinei (roșiatică sau maronie) nu este suficientă pentru a stabili sau exclude diagnosticul: poate avea multe alte cauze.