Anticorpi HCV (hepatita C)

Anticorpi anti-HCV (hepatita C)

Ce este testul anti-VHC

Testul detectează anticorpii de tip IgG pe care organismul îi produce împotriva virusului hepatitei C (VHC). Este principalul test de screening pentru hepatita C. Arată dacă persoana a venit în contact cu virusul, dar nu face diferența între o infecție actuală și una vindecată.

Virusul hepatitei C

VHC a fost descoperit în 1989. Este un virus ARN de 40–60 nm, cu un conținut bogat în lipide, din familia Flaviviridae. Genomul lui are mai multe regiuni:

• core: formează miezul virusului;
• anvelopa: regiunile E1 și E2;
• regiunea nestructurală: NS2, NS3, NS4 și NS5.

Există 6 genotipuri majore și numeroase subtipuri. Cunoașterea genotipului, prin genotiparea VHC, ajută la alegerea și conducerea tratamentului.

Cât de important este

VHC este responsabil de:

• aproximativ 20% din hepatitele acute;
• 60–70% din hepatitele cronice;
• aproximativ 30% din cirozele și cancerele hepatice.

Cum se transmite

Virusul se transmite în principal prin sânge sau produse de sânge infectate:

• transfuzii;
• ace și seringi folosite de mai multe persoane, nesterilizate sau insuficient sterilizate;
• tatuaje, piercing, vaccinări cu echipament nesterilizat;
• folosirea în comun a periuței de dinți, a aparatului de ras, a pensetei sau a trusei de manichiură;
• expunere în mediul medical.

Mai rar se transmite:

• pe cale sexuală;
• prin contact apropiat în gospodărie;
• în timpul tehnicilor de reproducere asistată.

Virusul este prezent și în salivă, lapte matern, secreții vaginale și spermă, dar în concentrații mai mici decât virusul hepatitei B. Se poate transmite de la mamă la copil în sarcină, la naștere sau după naștere:

• la gravidele cu anti-VHC pozitiv, riscul de transmitere la copil este de 2,7–4,4%;
• la gravidele cu coinfecție VHC–HIV, riscul crește la 5,4–8,6%.

Virusul nu se transmite prin folosirea în comun a veselei, a piscinelor sau a toaletelor.

Cum evoluează infecția

Debutul este insidios, motiv pentru care virusul este numit și „bomba cu efect întârziat”. Aproximativ 85% dintre infecțiile acute devin cronice.

Anticorpii anti-VHC în timp

Intervalul dintre infectare și apariția anticorpilor (fereastra serologică) diferă de la o persoană la alta. Cu testele actuale, anticorpii devin detectabili în medie la 7–8 săptămâni de la debutul infecției.

• în infecția cronică: anticorpii persistă nedefinit;
• după vindecarea spontană: pot rămâne toată viața sau pot scădea treptat până dispar, în câțiva ani;
• la persoanele cu risc scăzut: testul ratează 0,5–1% dintre infecții.

Ce urmează după un test pozitiv

Infecția cu VHC se diagnostichează în două etape:

1. Testul serologic: anticorpii anti-VHC arată contactul cu virusul.
2. Testul molecular: ARN-VHC prin PCR confirmă infecția activă și măsoară cantitatea de virus din sânge (viremia). Aproape toți pacienții cu infecție cronică au ARN-VHC detectabil.

Pentru rezultatele incerte există și testul de confirmare prin imunoblot. Cu testele de screening și tehnicile moleculare actuale, este tot mai rar necesar, cu excepția băncilor de sânge.

Indicații

• Diagnosticul infecției cu virusul hepatitei C: acută, cronică sau din trecut.
• Screeningul donatorilor și al produselor de sânge.
• Screeningul în sarcină, pentru prevenirea transmiterii la copil.

Pregătirea pacientului

A jeun(pe nemancate).

Recoltare

Metodă

Imunodozare chemiluminiscentă (CLIA) de tip sandwich indirect. Testul detectează anticorpii IgG anti-VHC cu ajutorul a trei antigene:

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Nereactiv. Nu s-au detectat anticorpi anti-VHC.

Reactiv sau echivoc. Proba se retestează în duplicat. Concluzia se trage din cel puțin 2 dintre cele 3 rezultate:

Testele suplimentare sunt ARN-VHC, care arată dacă infecția este activă, sau testul de confirmare prin imunoblot.

Prezența anticorpilor anti-HCV nu face diferența între o infecție actuală și una din trecut. Pentru confirmarea infecției active este necesar ARN-VHC. Rezultatul se interpretează întotdeauna împreună cu istoricul medical, tabloul clinic și celelalte investigații, inclusiv TGP.

Limite și interferențe

Rezultat negativ. Nu exclude contactul cu virusul sau infecția, pentru că anticorpii pot lipsi:

• în primele săptămâni de la infectare, în fereastra serologică;
• la persoanele imunodeprimate, de exemplu cu infecție HIV (producătorul nu a evaluat testul la această categorie);
• în insuficiența renală;
• în crioglobulinemia mixtă esențială.

Rezultate fals pozitive. Au fost descrise în:

• boli autoimune, inclusiv hepatita cronică activă autoimună;
• poliarterita nodoasă;
• prezența factorului reumatoid;
• hipergamaglobulinemie și paraproteinemie;
• transferul pasiv de anticorpi.

Anticorpi heterofili. Pot da rezultate fals crescute sau fals scăzute. Testul este conceput să le reducă interferența.

Interferențe analitice, conform producătorului. Nu modifică interpretarea:

• hemoglobina până la 500 mg/dL;
• bilirubina conjugată până la 60 mg/dL și cea neconjugată până la 40 mg/dL;
• trigliceridele până la 1000 mg/dL;
• proteinele totale între 3,5 și 12 g/dL;
• biotina până la 3521 ng/mL.