Anticorpi anti-SLA/LP

Anticorpi anti-SLA/LP (anti-antigen hepatic solubil / ficat-pancreas)

Ce sunt anticorpii anti-SLA/LP

Anticorpii anti-SLA (soluble liver antigen, antigen hepatic solubil) și anti-LP (liver-pancreas, ficat-pancreas) au fost descriși separat, de grupuri diferite de cercetători:

• anti-LP în 1981, prin reactivitatea față de o proteină solubilă din extractul de ficat și pancreas;
• anti-SLA în 1987, ca marker al unei forme de hepatită autoimună.

Ulterior s-a demonstrat că cei doi anticorpi sunt identici, de aceea se numesc astăzi anti-SLA/LP.

Antigenul țintă este o proteină citosolică de aproximativ 50 kDa, numită SepSecS (O-fosfoseril-ARNt:selenocisteinil-ARNt sintaza). Această enzimă catalizează ultima etapă a sintezei selenocisteinei, un aminoacid necesar pentru producerea selenoproteinelor. Anticorpii sunt în principal de tip IgG (în special subclasa IgG1).

Hepatita autoimună este o boală inflamatorie cronică a ficatului, în care sistemul imunitar atacă celulele hepatice:

• frecvența: în Europa, prevalența este de aproximativ 160–170 de cazuri la un milion de locuitori;
• sexul: este mai frecventă la femei; bărbații reprezintă aproximativ 25–30% dintre pacienți;
• vârsta: are două vârfuri de debut, în copilărie și adolescență și între 40 și 60 de ani, dar apare și după 65 de ani;
• debutul: variază de la absența simptomelor (12–35% dintre pacienți, descoperiți prin transaminaze crescute) la forme acute (aproximativ 25%) sau chiar fulminante;
• ciroza la diagnostic: aproximativ o treime dintre pacienți au deja ciroză, adesea din cauza diagnosticului întârziat.

Tipurile de hepatită autoimună:

• tipul 1 (aproximativ 80% din cazuri): definit prin anticorpi antinucleari (ANA) și/sau anticorpi anti-mușchi neted (ASMA). Apare la adulți și la copii;
• tipul 2: definit prin anticorpi anti-LKM1 și/sau anti-LC1. Apare mai ales la copii și adulți tineri.

Locul anticorpilor anti-SLA/LP:

• au fost considerați inițial markerul unui „tip 3” de hepatită autoimună;
• s-a arătat ulterior că pacienții anti-SLA/LP pozitivi aparțin tipului 1, iar „tipul 3” nu este recunoscut de grupul internațional pentru hepatita autoimună (IAIHG);
• sunt cei mai specifici anticorpi descriși în hepatita autoimună tip 1;
• pot fi singurul marker al bolii, la pacienții fără ANA, ASMA sau anti-LKM1.

Indicații

• Suspiciunea de hepatită autoimună cu ANA, ASMA și anti-LKM1 negativi (hepatită autoimună „seronegativă”).
• Hepatita cronică de cauză neclară („criptogenă”), după excluderea cauzelor virale (hepatita C, hepatita B), toxice și metabolice.
• Confirmarea diagnosticului de hepatită autoimună, ca marker foarte specific, alături de transaminaze, IgG și biopsia hepatică.
• Estimarea riscului de evoluție severă și de recădere la pacienții cu hepatită autoimună tip 1.

Pregătirea pacientului

• Nu este necesar repausul alimentar. Proba se poate recolta à jeun (pe nemâncate) sau după masă. Vedeți și pregătirea pentru recoltarea de sânge.
• Menționați laboratorului tratamentul imunosupresor (corticosteroizi, azatioprină), dacă este cazul.

Recoltare

Metodă

ELISA (imunoenzimatică).

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Rezultat pozitiv. Anticorpii anti-SLA/LP au o specificitate de aproximativ 99% pentru hepatita autoimună. La un pacient cu hepatită, un rezultat pozitiv susține puternic diagnosticul:

• în scorul simplificat IAIHG, anti-SLA/LP pozitivi primesc 2 puncte la orice titru. Diagnosticul este definit la un scor de cel puțin 7 și probabil la 6;
• ceilalți parametri ai scorului: IgG crescută, aspectul biopsiei hepatice (hepatită de interfață) și excluderea hepatitelor virale;
• la pacienții fără markeri clasici, anti-SLA/LP sunt prezenți la 9–31% dintre cei fără ANA, ASMA sau anti-LKM1. Au fost singurul marker la 14–20% dintre pacienții care altfel ar fi fost încadrați ca hepatită criptogenă.

Frecvența:

• în hepatita autoimună tip 1: aproximativ 15–30% dintre pacienți;
• în ansamblul hepatitei autoimune: între 7% (Japonia) și 19–22% (Germania);
• foarte rar în hepatita autoimună tip 2, colangita sclerozantă primitivă și hepatita cronică C.

Frecvența diferă între populații. Anticorpii se asociază cu HLA-A1-B8 în Germania și cu HLA-DRB1*0301 în Marea Britanie și SUA, ceea ce sugerează o predispoziție genetică.

Valoarea prognostică. Mai multe studii au asociat anti-SLA/LP cu:

• forme histologice mai severe;
• tratament mai îndelungat până la controlul inflamației;
• recăderi mai frecvente după oprirea corticoterapiei;
• o frecvență mai mare a transplantului hepatic și a decesului prin insuficiență hepatică.

Asocierea nu a fost confirmată în toate studiile: un studiu grec nu a găsit nicio legătură cu tabloul clinic, răspunsul la tratament sau evoluția.

Legătura cu anticorpii anti-Ro52. Anti-SLA/LP apar aproape întotdeauna împreună cu anticorpii anti-Ro52 (la 77–98% dintre pacienți, în funcție de populație). Prezența anti-Ro52, singuri sau împreună cu anti-SLA/LP, se asociază cu progresia spre ciroză și cu decesul de cauză hepatică. O parte din prognosticul nefavorabil atribuit anti-SLA/LP s-ar putea datora anti-Ro52. Anti-Ro52 se pot determina în ANA – panel 3 blot extins sau în blotul pentru hepatita autoimună.

Rezultat negativ. Nu exclude hepatita autoimună: majoritatea pacienților (70–85%) nu au anti-SLA/LP. Diagnosticul se bazează pe:

• ANA și ASMA (tipul 1);
• anti-LKM1 și anti-LC1 (tipul 2);
• IgG crescută, prezentă la majoritatea pacienților, dar normală la aproximativ o treime;
• biopsia hepatică.

În aproximativ 5–10% din cazuri, hepatita autoimună este diagnosticată fără niciun autoanticorp.

Investigații asociate:

• TGP și TGO;
• bilirubina;
• electroforeza proteinelor serice (hipergamaglobulinemie);
• IgG;
• blotul pentru hepatita autoimună, care include și markerii colangitei biliare primitive (AMA-M2, Sp100, gp210).

Citiți și articolul despre analizele pentru ficat.

Monitorizarea. Titrul autoanticorpilor nu se folosește pentru monitorizarea tratamentului sau pentru estimarea activității bolii. Sub tratament, mulți pacienți își pierd autoanticorpii, fără ca aceasta să prezică evoluția.

Limite și interferențe

• Un rezultat negativ nu exclude hepatita autoimună. Sensibilitatea testului este mică: anti-SLA/LP lipsesc la majoritatea pacienților.
• Hepatita cronică C. Rar, anti-SLA/LP pot fi detectați și la pacienții cu hepatită cronică C.
• Diferențele între metode. ELISA, imunoblotul și testele radioimunologice diferă prin antigenul folosit (nativ sau recombinant) și prin praguri. Rezultatele nu sunt interschimbabile între laboratoare.
• Valoarea diagnostică. Testul este un ajutor de diagnostic. Diagnosticul de hepatită autoimună se stabilește pe baza datelor clinice, de laborator și histologice.

Bibliografie

1. Czaja AJ. Diagnosis and Management of Autoimmune Hepatitis: Current Status and Future Directions. Gut Liver. 2016;10(2):177-203. DOI: 10.5009/gnl15352
2. Zachou K, Rigopoulou E, Dalekos GN. Autoantibodies and autoantigens in autoimmune hepatitis: important tools in clinical practice and to study pathogenesis of the disease. J Autoimmune Dis. 2004;1:2. DOI: 10.1186/1740-2557-1-2
3. Cançado ELR, Abrantes-Lemos CP, Terrabuio DRB. The Importance of Autoantibody Detection in Autoimmune Hepatitis. Front Immunol. 2015;6:222. DOI: 10.3389/fimmu.2015.00222
4. Gatselis NK, Zachou K, Koukoulis GK, Dalekos GN. Autoimmune hepatitis, one disease with many faces: etiopathogenetic, clinico-laboratory and histological characteristics. World J Gastroenterol. 2015;21(1):60-83. DOI: 10.3748/wjg.v21.i1.60
5. Himoto T, Nishioka M. Autoantibodies in liver disease: important clues for the diagnosis, disease activity and prognosis. Auto Immun Highlights. 2013;4(2):39-53. DOI: 10.1007/s13317-013-0046-7
6. Liberal R, Vergani D, Mieli-Vergani G. Update on Autoimmune Hepatitis. J Clin Transl Hepatol. 2015;3(1):42-52. DOI: 10.14218/JCTH.2014.00032
7. Labcorp. Soluble Liver Antigen (SLA) IgG Antibody, test 007441 [online]. Accesat la 26.10.2026.
8. Mayo Clinic Laboratories. Soluble Liver Antigen (SLA) IgG Antibodies, Serum (SLA). Test Catalog [online]. Accesat la 26.10.2026.