Anticorpi anti Fosfolipidici IgM

Anticorpi anti-fosfolipidici IgM

Ce sunt anticorpii anti-fosfolipidici IgM

Anticorpii anti-fosfolipidici IgM sunt autoanticorpi de clasă IgM îndreptați împotriva fosfolipidelor și a proteinelor care leagă fosfolipidele. Analiza anticorpi anti-fosfolipidici IgM îi detectează în ser, prin metoda ELISA. Este un test de screening, care evaluează într-o singură determinare reactivitatea față de mai multe ținte antifosfolipidice.

Anticorpii antifosfolipidici sunt îndreptați împotriva fosfolipidelor sau a unor proteine plasmatice legate de fosfolipidele de pe suprafața celulelor endoteliale (care căptușesc vasele de sânge) sau a trombocitelor. Prezența lor persistentă în sânge este caracteristică sindromului antifosfolipidic.

Sindromul antifosfolipidic

Sindromul antifosfolipidic (sindromul Hughes) este o boală autoimună sistemică. Se manifestă prin:

• tromboze venoase, arteriale sau ale vaselor mici;
• accident vascular cerebral;
• complicații ale sarcinii: pierderi repetate de sarcină, moarte fetală, naștere prematură prin preeclampsie sau insuficiență placentară;
• scăderea trombocitelor.

Sindromul poate apărea izolat (forma primară) sau poate însoți alte boli autoimune (forma secundară). Cel mai des însoțește lupusul eritematos sistemic, dar se poate asocia și cu artrita reumatoidă sau cu sindromul Sjögren.

Diagnosticul sindromului antifosfolipidic necesită cel puțin un criteriu clinic și un criteriu de laborator. Criteriile de laborator sunt următoarele teste, fiecare confirmat de cel puțin două ori, la minimum 12 săptămâni distanță:

• anticoagulantul lupic;
• anticorpii anticardiolipinici IgG și IgM;
• anticorpii anti-β2-glicoproteină I IgG și IgM.

Determinarea anticorpilor anti-fosfolipidici IgM oferă o evaluare de ansamblu a anticorpilor antifosfolipidici de clasă IgM. Împreună cu anticorpii anti-fosfolipidici IgG, completează screeningul pentru sindromul antifosfolipidic.

Indicații

• Tromboză venoasă sau arterială, mai ales la persoane tinere, recurentă sau fără o cauză evidentă.
• Complicații ale sarcinii: pierderi repetate de sarcină, moarte fetală, naștere prematură prin preeclampsie sau insuficiență placentară.
• Evaluarea riscului de tromboză în bolile de țesut conjunctiv, în special în lupusul eritematos sistemic.
• Trombocitopenie neexplicată.
• aPTT prelungit neexplicat.
• Screening pentru anticorpii antifosfolipidici, împreună cu anticorpii anti-fosfolipidici IgG.

Analiza se completează cu:

• anticoagulantul lupic;
• anticorpii anticardiolipinici IgM;
• anticorpii anti-β2-glicoproteină I IgM.

Aceste teste se pot face și împreună, într-o singură recoltare, prin panelul pentru sindromul antifosfolipidic.

Pregătirea pacientului

Analiza nu necesită o pregătire specială.

Menționați laboratorului:

• dacă urmați tratament anticoagulant;
• dacă sunteți însărcinată;
• dacă ați avut tromboze sau pierderi de sarcină.

Recoltare

Metodă

ELISA

Valori de referință

Transformarea unităților de măsură: U/mL sunt unități arbitrare, definite de calibrarea kitului. Nu se transformă în alte unități și nu se compară direct cu rezultatele altor kituri.

Interpretarea rezultatelor

Rezultat negativ (0–12 U/mL). Nu au fost detectați anticorpi anti-fosfolipidici IgM la un nivel semnificativ.

Rezultat echivoc (12–18 U/mL). Se recomandă repetarea testului și corelarea cu ceilalți anticorpi antifosfolipidici.

Rezultat pozitiv (> 18 U/mL). Indică prezența anticorpilor antifosfolipidici de clasă IgM. Se recomandă:

• identificarea anticorpilor specifici: anticorpii anticardiolipinici IgM și anticorpii anti-β2-glicoproteină I IgM;
• determinarea anticoagulantului lupic;
• repetarea testelor după cel puțin 12 săptămâni, pentru confirmarea persistenței anticorpilor.

Rezultatul se interpretează de medicul hematolog, reumatolog sau obstetrician, împreună cu tabloul clinic.

Limite și interferențe

• Un singur rezultat pozitiv nu pune diagnosticul de sindrom antifosfolipidic. Persistența anticorpilor trebuie confirmată la cel puțin 12 săptămâni, iar diagnosticul necesită și un criteriu clinic.
• Pozitivările tranzitorii, de exemplu în cursul infecțiilor, nu au aceeași semnificație ca anticorpii persistenți.
• Un rezultat negativ nu exclude sindromul antifosfolipidic. Pot fi prezenți alți anticorpi antifosfolipidici (de clasă IgG sau IgA) sau anticoagulant lupic.
• Probele intens hemolizate, lipemice sau păstrate în condiții neadecvate nu se lucrează.

Bibliografie

1. Miyakis S, Lockshin MD, Atsumi T, et al. International consensus statement on an update of the classification criteria for definite antiphospholipid syndrome (APS). J Thromb Haemost. 2006;4(2):295–306.
2. MSD Manual Professional Version. Antiphospholipid Syndrome (APS).