Anticorpi anticardiolipinici IgM

Anticorpi anticardiolipinici IgM

Ce sunt anticorpii anticardiolipinici IgM

Cardiolipina este un fosfolipid încărcat negativ, extras inițial din inimă de bovină. Anticorpii anticardiolipinici (aCL) fac parte din grupul anticorpilor antifosfolipidici, alături de anticoagulantul lupic și de anticorpii anti-beta-2-glicoproteină I.

Ținta reală a anticorpilor. Cardiolipina leagă proteine din plasmă, în principal beta-2-glicoproteina I (β2GPI). Anticorpii anticardiolipinici asociați cu tromboza recunosc în principal β2GPI legată de cardiolipină, mai exact primul ei domeniu (domeniul I).

Cum produc tromboza. Anticorpii anti-β2GPI:

• cresc moleculele de adeziune și factorul tisular;
• scad inhibitorul căii factorului tisular;
• activează celulele endoteliale, monocitele, neutrofilele, trombocitele și complementul.

Efectul final este procoagulant.

Sindromul antifosfolipidic (SAF, sindromul Hughes) este o boală autoimună sistemică, cu:

• tromboze venoase, arteriale sau ale vaselor mici, inclusiv accidente vasculare cerebrale;
• complicații ale sarcinii: avorturi spontane recurente, moarte fetală, naștere prematură prin preeclampsie sau insuficiență placentară;
• uneori trombocitopenie sau anemie hemolitică.

Forme ale bolii:

• primară: anticorpii apar izolat;
• secundară: se asociază altor boli autoimune, cum sunt lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoidă sau sindromul Sjögren.

Clasa IgM:

• face parte din criteriile de laborator ale sindromului antifosfolipidic, alături de clasa IgG;
• are însă o semnificație clinică mai mică decât IgG: riscul de sindrom antifosfolipidic definit este mai mare pentru anticorpii IgG;
• un rezultat IgM pozitiv izolat sau în titru mic are un risc foarte mic de SAF;
• anticorpii IgM apar și mai frecvent la persoanele sănătoase și în sarcina normală.

De aceea, IgM se determină de obicei împreună cu anticorpii anticardiolipinici IgG și cu ceilalți markeri. Anticorpii de clasă IgA nu fac parte din criteriile de clasificare.

Indicații

• Tromboza venoasă sau arterială, mai ales la persoane tinere, fără altă cauză identificată, cu localizare neobișnuită sau recurentă.
• Complicațiile sarcinii:
  • avorturi spontane recurente;
  • moarte fetală cu făt morfologic normal;
  • naștere prematură prin preeclampsie sau insuficiență placentară.
• Evaluarea riscului trombotic în bolile autoimune sistemice, de exemplu lupusul eritematos sistemic.
• Trombocitopenia neexplicată, evaluată prin hemoleucogramă.
• Testul nontreponemic pozitiv pentru sifilis (RPR sau VDRL) cu test treponemic negativ (Treponema pallidum IgG, blot). Testele nontreponemice folosesc ca antigen cardiolipina, iar sindromul antifosfolipidic este una dintre cauzele rezultatelor fals pozitive.
• Confirmarea persistenței unui rezultat pozitiv, la cel puțin 12 săptămâni.
• Evaluarea trombofiliei, alături de testele din panelul de trombofilie. Citiți și articolul despre trombofilie.

Pregătirea pacientului

• Nu este necesar repausul alimentar. Proba se poate recolta à jeun (pe nemâncate) sau după masă. Vedeți și pregătirea pentru recoltarea de sânge.
• Tratamentul anticoagulant nu influențează testul și nu trebuie întrerupt.
• Menționați laboratorului:
  • infecțiile recente;
  • sarcina;
  • bolile autoimune cunoscute;
  • tratamentele urmate.

Recoltare

Metodă

ELISA (imunoenzimatică).

Valori de referință

1 MPL corespunde activității de legare a cardiolipinei a 1 µg/mL de anticorpi IgM anticardiolipinici purificați.

Interpretarea rezultatelor

Rezultat pozitiv. Indică prezența anticorpilor anticardiolipinici IgM. Semnificația clinică depinde de titru, de persistență și de ceilalți markeri:

• titrurile moderate și mari au cea mai mare semnificație:
  • în criteriile de clasificare internaționale, titrul moderat înseamnă 40–79 de unități, iar titrul mare cel puțin 80 de unități;
  • aceste praguri au fost stabilite pentru teste ELISA calibrate față de standardele Harris și nu se aplică automat tuturor testelor;
  • se asociază cu tromboze și cu complicații ale sarcinii;
• IgM în titru mic sau izolat (cu IgG, anti-β2GPI și anticoagulant lupic negative) are un risc foarte mic de sindrom antifosfolipidic. Se interpretează cu prudență;
• specificitatea crește odată cu titrul și este mai mare pentru IgG decât pentru IgM.

Persistența. Pentru diagnosticul sindromului antifosfolipidic, anticorpii trebuie să fie prezenți la cel puțin două determinări, la interval de minimum 12 săptămâni, la un pacient cu tromboză sau cu complicații specifice ale sarcinii. Un singur rezultat pozitiv nu stabilește diagnosticul. Anticorpii IgM sunt adesea tranzitorii.

Profilul complet. Evaluarea sindromului antifosfolipidic include, pe lângă anticorpii IgM:

• anticorpii anticardiolipinici IgG;
• anticoagulantul lupic;
• anticorpii anti-beta-2-glicoproteină I IgG și IgM.

Rolul fiecărui marker:

• anticorpii anticardiolipinici (IgG și IgM) sunt prezenți la 80–90% dintre pacienții cu sindrom antifosfolipidic;
• anticoagulantul lupic este mai specific;
• pacienții pozitivi pentru toți cei trei markeri (tripla pozitivitate) au cel mai mare risc trombotic;
• la acești pacienți nu se recomandă tratamentul cu anticoagulante orale directe.

Pentru boala autoimună de fond sunt utili anticorpii antinucleari (ANA) și anticorpii anti-ADN dublu catenar.

Rezultat negativ. Nu exclude sindromul antifosfolipidic. Boala poate fi determinată de anticorpii IgG, de anticoagulantul lupic sau de anticorpii anti-β2GPI. Testul IgM are sensibilitate mică (41%), de aceea nu se folosește singur.

Limite și interferențe

• Anticorpii pot apărea și la persoane sănătoase: la aproximativ 9,4% pentru IgM, față de 6,5% pentru IgG. Frecvența crește odată cu vârsta.
• Sarcina normală: anticorpii IgM sunt detectați la până la 17% dintre gravide, față de 10,6% pentru IgG.
• Anticorpi tranzitorii, fără risc crescut de sindrom antifosfolipidic, pot apărea:
  • în convalescența infecțiilor bacteriene sau virale;
  • în sifilis;
  • după unele medicamente.
    Testele nu pot deosebi întotdeauna anticorpii autoimuni de cei produși în cursul unei infecții.
• Bolile autoimune și unele cancere se asociază frecvent cu anticorpi anticardiolipinici.
• Diferențele între metode. Rezultatele variază considerabil între laboratoare și între testele comerciale, iar pragurile depind de test. Monitorizarea se face cu aceeași metodă, în același laborator.
• Interferențele analitice. Hemoliza (până la 1000 mg/dL), lipemia (până la 3 g/dL trigliceride) și bilirubina (până la 40 mg/dL) nu interferă cu testul, dar probele intens hemolizate sau lipemice se evită. Anticoagulantele (citrat, EDTA, heparină) nu interferă. Nu se testează serurile inactivate termic.
• Valoarea diagnostică. Testul este un ajutor de diagnostic. Diagnosticul final se stabilește de medic, pe baza tuturor datelor clinice și de laborator.

Bibliografie

1. ORGENTEC Diagnostika GmbH. ORG 215M Anti-Cardiolipin IgM (Alegria®). Instrucțiuni de utilizare, versiunea 8, 2026-01-30.
2. Mayo Clinic Laboratories. Phospholipid (Cardiolipin) Antibodies, IgG and IgM, Serum (CLPMG). Test Catalog [online]. Accesat la 24.10.2026.
3. Labcorp. Anticardiolipin Antibodies (ACA), IgG, Quantitative, test 161810 [online]. Accesat la 24.10.2026.
4. Streiff MB. Antiphospholipid Syndrome (APS). MSD Manual Professional Version [online]. Revizuire completă iulie 2025. Accesat la 24.10.2026.
5. MSD Manual Professional Version. Syphilis [online]. Accesat la 24.10.2026.
6. Žigon P, Boštic N, Ambrožič A, et al. Establishment of ELISA-comparable moderate and high thresholds for anticardiolipin and anti-β2 glycoprotein I chemiluminescent immunoassays according to the 2023 ACR/EULAR APS classification criteria. Clin Chem Lab Med. 2024. DOI: 10.1515/cclm-2024-0570
7. Miro-Mur FA, Alijotas-Reig J, et al. Correspondence on “2023 ACR/EULAR antiphospholipid syndrome classification criteria”. Ann Rheum Dis. 2024;83(3):e2.