Anticoagulant Lupic

Anticoagulant lupic

Ce este analiza anticoagulant lupic

Anticoagulantul lupic (LA) este un grup de autoanticorpi îndreptați împotriva fosfolipidelor încărcate negativ și a proteinelor legate de ele. Proteinele țintă sunt în principal beta-2-glicoproteina I și protrombina.

Un nume care induce în eroare. În eprubetă, acești anticorpi interferă cu testele de coagulare dependente de fosfolipide și le prelungesc. Exemple sunt aPTT și timpul cu venin de viperă Russell diluat (dRVVT). De aici vine numele de „anticoagulant”. În organism însă, anticoagulantul lupic nu produce sângerare, ci crește riscul de tromboză.

De unde vine numele „lupic”. A fost descoperit la pacienți cu lupus eritematos sistemic, dar poate apărea și:

• în alte boli autoimune;
• după unele medicamente;
• după unele infecții, de exemplu infecțiile respiratorii la copii;
• fără o boală evidentă.

Sindromul antifosfolipidic (SAF). Anticoagulantul lupic este unul dintre cei trei markeri de laborator ai acestei boli autoimune, alături de:

• anticorpii anti-cardiolipină;
• anticorpii anti-beta-2-glicoproteină I.

Sindromul antifosfolipidic se manifestă prin:

• tromboze venoase, arteriale sau ale vaselor mici (microvasculare);
• complicații ale sarcinii:
  • moartea fetală neexplicată după 10 săptămâni;
  • mai multe avorturi spontane consecutive neexplicate înainte de 10 săptămâni;
  • nașterea prematură prin eclampsie, preeclampsie sau insuficiență placentară;
• alte manifestări: scăderea trombocitelor (trombocitopenie), anemie hemolitică, microangiopatie trombotică cu afectare renală sau neurologică.

Forma severă, sindromul antifosfolipidic catastrofic, produce tromboze în vasele mici din cel puțin trei organe simultan.

Diagnosticul sindromului antifosfolipidic cere un eveniment clinic (tromboză sau complicație specifică a sarcinii) și anticorpi antifosfolipidici persistent pozitivi, la două determinări efectuate la cel puțin 12 săptămâni distanță.

Indicații

• Tromboza venoasă sau arterială neexplicată, în special:
  • la persoane tinere;
  • cu localizare neobișnuită;
  • recurentă.
• Complicațiile sarcinii sugestive pentru sindromul antifosfolipidic (vedeți mai sus).
• Prelungirea neexplicată a aPTT la un control de rutină.
• Bolile autoimune (lupus eritematos sistemic și altele) asociate cu tromboză, complicații ale sarcinii, trombocitopenie sau anemie hemolitică autoimună.
• Confirmarea persistenței unui anticoagulant lupic pozitiv, la cel puțin 12 săptămâni.
• Evaluarea trombofiliei, alături de celelalte teste din panelul de trombofilie. Citiți și articolul despre trombofilie.

Pregătirea pacientului

Momentul recoltării. Ideal, proba se recoltează înainte de începerea tratamentului anticoagulant. În faza acută a unei tromboze, coagularea și reactanții de fază acută sunt modificați, iar rezultatele se interpretează cu prudență.

Anticoagulantele interferă cu testul. Pacientul nu întrerupe și nu schimbă tratamentul fără acordul medicului curant:

• heparinele cu greutate moleculară mică (HGMM): proba se recoltează la cel puțin 12 ore după ultima doză;
• heparina nefracționată: la concentrații peste aproximativ 1 UI/mL poate da rezultate fals pozitive. La concentrații mai mici, efectul este neutralizat de reactivi;
• antagoniștii de vitamina K (acenocumarol, warfarină): pot da rezultate fals pozitive, iar testul de amestec nu este de încredere. Dacă testul este necesar, medicul curant poate decide trecerea temporară pe heparină cu greutate moleculară mică;
• anticoagulantele orale directe (dabigatran, rivaroxaban, apixaban): pot da rezultate fals pozitive. Testarea nu este recomandată în timpul acestui tratament.

Menționați laboratorului:

• orice tratament anticoagulant, cu doza și ora ultimei administrări;
• o tromboză recentă;
• sarcina;
• transfuziile recente.

Recoltare

Important: tubul se umple exact până la marcaj, plasma se obține prin dublă centrifugare (săracă în trombocite) și se congelează rapid dacă nu se lucrează imediat.

Metodă

Testarea folosește două sisteme de teste diferite, deoarece niciun test nu detectează singur toate anticoagulantele lupice:

• dRVVT (timpul cu venin de viperă Russell diluat). Veninul activează direct factorul X, iar testul este considerat cel mai robust;
• aPTT-LA: un aPTT sensibil la anticoagulantul lupic, activat cu silice și cu conținut scăzut de fosfolipide.

Algoritmul de lucru:

1. Screening: dRVVT screen și aPTT-LA. Dacă ambele sunt negative, anticoagulantul lupic se raportează negativ. Dacă cel puțin unul este prelungit, se trece la confirmare.
2. Confirmare: testul se repetă cu o cantitate mare de fosfolipide, care neutralizează anticoagulantul lupic și scurtează timpul de coagulare:
   • pentru dRVVT: dRVVT confirm;
   • pentru aPTT-LA: testul de neutralizare cu fosfolipide în fază hexagonală.
3. Testul de amestec (opțional): plasma pacientului se amestecă 1:1 cu plasmă normală. Este util:
   • când screeningul este pozitiv, dar confirmarea este negativă;
   • când există și o altă tulburare de coagulare.
     Un timp care nu se corectează după amestec sugerează un inhibitor. Confirmarea este însă necesară pentru a arăta că acesta depinde de fosfolipide.

Calculul rezultatului:

• raportul normalizat (raportul LA) = raportul screen / raportul confirm;
• procentul de corecție = [(screen − confirm) / screen] × 100.

Rezultatul se raportează cantitativ, cu comentariu de interpretare (pozitiv sau negativ).

Valori de referință

Anticoagulant lupic negativ.

Interpretarea rezultatelor

Anticoagulant lupic pozitiv. Tiparul tipic este:

• timp de coagulare prelungit la screening;
• fără corecție după amestecul cu plasmă normală;
• scurtare după adăugarea de fosfolipide (confirmare pozitivă).

Confirmarea persistenței. Un singur rezultat pozitiv nu este suficient pentru diagnosticul sindromului antifosfolipidic. Anticorpii pot apărea tranzitoriu, de exemplu după infecții. Testul se repetă după cel puțin 12 săptămâni.

Evaluarea completă pentru sindromul antifosfolipidic include, pe lângă anticoagulantul lupic:

• anticorpii anti-cardiolipină IgG și IgM;
• anticorpii anti-beta-2-glicoproteină I IgG și IgM (IgA);
• anticorpii antifosfolipidici IgG și IgM.

De ce contează pentru tratament. Pacienții cu sindrom antifosfolipidic trombotic primesc de obicei tratament anticoagulant cu antagoniști de vitamina K, pe termen nedefinit. Anticoagulantele orale directe se asociază cu mai multe recurențe ale trombozei, mai ales după tromboze arteriale sau la pacienții pozitivi pentru toți cei trei markeri. De aceea nu se folosesc la acești pacienți cu risc mare. În sarcină se folosesc heparina și aspirina în doză mică.

Rezultat negativ. Un rezultat negativ nu exclude sindromul antifosfolipidic. Boala poate fi determinată de anticorpi anti-cardiolipină sau anti-beta-2-glicoproteină I, care nu modifică testele de coagulare.

Investigații asociate pentru o boală autoimună de fond:

• anticorpii antinucleari (ANA);
• anticorpii anti-ADN dublu catenar;
• hemoleucograma, pentru trombocite și anemie.

Riscul de sângerare. Rar, anticoagulantul lupic se asociază cu trombocitopenie sau cu deficit de protrombină (factorul II). În aceste cazuri, pacientul poate avea risc de sângerare.

Limite și interferențe

• Anticoagulantele pot da rezultate fals pozitive:
  • heparina nefracționată (peste aproximativ 1 UI/mL);
  • heparinele cu greutate moleculară mică (recoltare la mai puțin de 12 ore după doză);
  • antagoniștii de vitamina K;
  • dabigatranul, rivaroxabanul și apixabanul.
    Rivaroxabanul are cel mai mare risc de rezultat fals pozitiv la dRVVT.
• Plasma insuficient centrifugată. Trombocitele rămase în plasmă leagă anticoagulantul lupic și pot da rezultate fals negative, mai ales la pozitivitățile slabe.
• Tubul umplut incorect. Modifică raportul sânge/citrat și rezultatul.
• Faza acută a trombozei sau a unei inflamații. Modifică testele de coagulare; rezultatele se interpretează cu prudență.
• Deficitele de factori și inhibitorii specifici de factori pot prelungi testele de screening. Testul de amestec și confirmarea ajută la diferențierea lor.
• Testul de amestec poate da rezultate fals negative la anticoagulantele lupice slabe, prin diluarea anticorpului.
• Niciun test nu detectează singur toate anticoagulantele lupice. De aceea se folosesc două sisteme de teste.

Bibliografie

1. Devreese KMJ, de Groot PG, de Laat B, et al. Guidance from the Scientific and Standardization Committee for lupus anticoagulant/antiphospholipid antibodies of the International Society on Thrombosis and Haemostasis: update of the guidelines for lupus anticoagulant detection and interpretation. J Thromb Haemost. 2020;18(11):2828-2839. DOI: 10.1111/jth.15047 (rezumat)
2. Kumano O, Peyrafitte M, Amiral J. Update on laboratory practice for the diagnosis of lupus anticoagulant and the antiphospholipid syndrome. Explor Immunol. 2023;3(5):416-432. DOI: 10.37349/ei.2023.00110
3. Moore GW. Analytical dilemmas in lupus anticoagulant detection. Explor Immunol. 2023;3(4):300-324. DOI: 10.37349/ei.2023.00104 (rezumat)
4. Streiff MB. Antiphospholipid Syndrome (APS). MSD Manual Professional Version [online]. Revizuire completă iulie 2025. Accesat la 24.10.2026.
5. Mayo Clinic Laboratories. Lupus Anticoagulant Profile, Plasma (ALUPP). Test Catalog [online]. Accesat la 24.10.2026.
6. Labcorp. Lupus Anticoagulant Comprehensive, test 117054 [online]. Accesat la 24.10.2026.