Panel sindrom antifosfolipidic: Anticoagulant lupic, Anticorpi anticardiolipinici (IgG, IgM), Anticorpi anti-beta2 glicoproteina 1

Panel sindrom antifosfolipidic (anticoagulant lupic, anticorpi anticardiolipinici IgG/IgM, anticorpi anti-β2-glicoproteină I IgG/IgM)

Ce este panelul

Panelul pentru sindromul antifosfolipidic reunește, într-o singură recoltare, toate testele de laborator de primă linie folosite în diagnosticul acestei boli:

• anticoagulantul lupic;
• anticorpii anticardiolipinici IgG și IgM;
• anticorpii anti-β2-glicoproteină I IgG și IgM.

Sindromul antifosfolipidic

Sindromul antifosfolipidic (sindromul Hughes) este o boală autoimună sistemică. Se manifestă prin:

• tromboze venoase sau arteriale;
• accident vascular cerebral;
• complicații ale sarcinii: pierderi repetate de sarcină, moarte fetală, naștere prematură prin preeclampsie sau insuficiență placentară.

Manifestările clinice sunt însoțite de prezența persistentă în sânge a anticorpilor antifosfolipidici. Aceștia sunt autoanticorpi îndreptați împotriva fosfolipidelor, de exemplu cardiolipina, sau împotriva proteinelor care leagă fosfolipidele, de exemplu β2-glicoproteina I.

Sindromul antifosfolipidic poate fi:

• primar, când apare izolat;
• secundar, când se asociază altor boli autoimune: lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă sau sindromul Sjögren.

De ce se fac testele împreună

Pentru diagnosticul sindromului antifosfolipidic este nevoie de cel puțin un criteriu clinic și de cel puțin un criteriu de laborator. Criteriile de laborator sunt cele trei teste din panel. Fiecare test pozitiv trebuie confirmat de cel puțin două ori, la minimum 12 săptămâni distanță.

Testele se fac în paralel, pentru că evaluează aspecte diferite:

• Anticoagulantul lupic este un test funcțional de coagulare. Detectează anticorpii care, în eprubetă, prelungesc testele de coagulare dependente de fosfolipide. În organism, aceiași anticorpi favorizează tromboza.
• Anticorpii anticardiolipinici sunt anticorpii îndreptați împotriva cardiolipinei.
• Anticorpii anti-β2-glicoproteină I (IgG, IgM) sunt mai specifici decât anticorpii anticardiolipinici. Unii pacienți au anticorpi anticardiolipinici negativi, dar anticorpi anti-β2-glicoproteină I pozitivi.

Prezența simultană a mai multor tipuri de anticorpi se asociază cu forme mai severe de boală. Absența tuturor face diagnosticul puțin probabil.

Mai multe informații găsiți în articolul despre trombofilie.

Indicații

• Tromboză venoasă sau arterială, mai ales la persoane tinere, recurentă sau fără o cauză evidentă.
• Accident vascular cerebral la vârstă tânără.
• Complicații ale sarcinii:
  • una sau mai multe pierderi de sarcină după săptămâna a 10-a, cu făt normal morfologic;
  • una sau mai multe nașteri premature înainte de săptămâna a 34-a, din cauza preeclampsiei severe sau a insuficienței placentare;
  • trei sau mai multe pierderi spontane de sarcină înainte de săptămâna a 10-a, după excluderea cauzelor cromozomiale, hormonale și anatomice.
• Evaluarea riscului de tromboză în bolile de țesut conjunctiv, în special în lupusul eritematos sistemic.
• Trombocitopenie neexplicată.
• aPTT prelungit neexplicat.
• Test pentru sifilis (RPR) fals pozitiv.
• Confirmarea persistenței anticorpilor, la cel puțin 12 săptămâni după un prim rezultat pozitiv.

Dacă testele din panel sunt negative, dar suspiciunea clinică rămâne, se pot determina markeri de linia a doua:

• anticorpii anticardiolipinici IgA;
• anticorpii anti-β2-glicoproteină I IgA;
• anticorpii anti-fosfatidilserină;
• anticorpii anti-protrombină IgG și IgM.

Pregătirea pacientului

Menționați laboratorului tratamentele anticoagulante pe care le urmați și data ultimei doze:

• heparină;
• heparine cu greutate moleculară mică;
• acenocumarol sau warfarină;
• anticoagulante orale directe: rivaroxaban, apixaban, dabigatran, edoxaban.

Aceste medicamente pot influența rezultatul anticoagulantului lupic. Când este posibil, recoltarea pentru anticoagulantul lupic se face înainte de începerea tratamentului anticoagulant.

Menționați laboratorului și dacă sunteți însărcinată, dacă ați avut recent o tromboză sau dacă aveți un diagnostic de boală autoimună.

Recoltare

Important: plasma pentru anticoagulantul lupic se obține prin dublă centrifugare (15 minute la 2500 g), pentru îndepărtarea trombocitelor, și se congelează la −20 °C dacă nu se lucrează imediat.

Metodă

Valori de referință

Transformarea unităților de măsură: GPL-U/mL și MPL-U/mL sunt unitățile standardizate pentru anticorpii anticardiolipinici IgG, respectiv IgM. U/mL sunt unități arbitrare relative, definite de calibrarea testului. Aceste unități nu se transformă între ele și nu se compară direct cu rezultatele altor kituri.

Interpretarea rezultatelor

Toate testele negative. Diagnosticul de sindrom antifosfolipidic este puțin probabil. Dacă suspiciunea clinică persistă, se pot determina markerii de linia a doua.

Unul sau mai multe teste pozitive. Dacă există și un criteriu clinic (tromboză sau complicații ale sarcinii), rezultatul susține diagnosticul de sindrom antifosfolipidic. Testele pozitive trebuie repetate după cel puțin 12 săptămâni, pentru a demonstra că anticorpii persistă. Pozitivările tranzitorii, de exemplu cele din cursul infecțiilor, nu au aceeași semnificație.

Mai multe teste pozitive simultan. Se asociază cu forme mai severe de boală și cu un risc trombotic mai mare.

Rezultatele se interpretează de medicul hematolog, reumatolog sau obstetrician, împreună cu tabloul clinic.

Limite și interferențe

• Anticoagulantele influențează testele pentru anticoagulantul lupic:
  • heparina nefracționată poate influența testele bazate pe aPTT;
  • antivitaminele K (acenocumarol, warfarină) pot da rezultate fals pozitive;
  • la pacienții tratați cu anticoagulante orale directe, testarea anticoagulantului lupic nu este recomandată.
• În faza acută a unei tromboze, coagularea este modificată. De aceea, recoltarea se face, de preferat, înainte de începerea tratamentului anticoagulant.
• Trombocitele rămase în plasmă pot masca anticoagulantul lupic. Din acest motiv, plasma se pregătește prin dublă centrifugare.
• Un singur rezultat pozitiv nu este suficient pentru diagnostic. Rezultatul trebuie confirmat după cel puțin 12 săptămâni.
• Hemoliza (până la 1000 mg/dL hemoglobină), lipemia (până la 3 g/dL trigliceride) și bilirubina (până la 40 mg/dL) nu interferă cu testele pentru anticorpii anticardiolipinici și anti-β2-glicoproteină I. Totuși, probele intens hemolizate sau lipemice trebuie evitate.

Bibliografie

1. Kumano O, Peyrafitte M, Amiral J. Update on laboratory practice for the diagnosis of lupus anticoagulant and the antiphospholipid syndrome. Explor Immunol. 2023;3:416–432. doi: 10.37349/ei.2023.00110
2. Miyakis S, Lockshin MD, Atsumi T, et al. International consensus statement on an update of the classification criteria for definite antiphospholipid syndrome (APS). J Thromb Haemost. 2006;4(2):295–306.
3. ORGENTEC Diagnostika GmbH. Anti-Cardiolipin IgG (ORG 215G) și Anti-Cardiolipin IgM (ORG 215M) – Instructions for Use, Alegria®.
4. ORGENTEC Diagnostika GmbH. Anti-beta-2-Glycoprotein I IgG (ORG 221G) și IgM (ORG 221M) – Instructions for Use, Alegria®.
5. MSD Manual Professional Version. Antiphospholipid Syndrome (APS).