Anticorpi anti Fosfolipidici IgG*

Anticorpii antifosfolipidici cuprind  (LA),  și .

Anticorpii antifosfolipidici pot apărea în mai multe boli autoimune sau infecțioase, însă și accidental, la aproximativ 5% din populația sănătoasă. Din acest motiv, anticorpii antifosfolipidici au semnificație clinică doar dacă pacientul prezintă simptomele sindromului antifosfolipidic.

Sindromul antifosfolipidic sau sindromul Hughes este o afecțiune autoimună, caracterizată prin prezența anticorpilor antifosfolipidici în titru crescut în serul pacientului, fapt care duce la apariția de accidente trombotice, produse prin activarea sistemului de coagulare. Totodată, se pot produce tromboze arteriale și venoase repetate, nașteri premature, avorturi spontane recurente, în special în trimestrul al II-lea și al III-lea de sarcină, trombocitopenie, manifestări neurologice, cardiologice, cutanate sau renale.

Sindromul antifosfolipidic se înregistrează în formă clincă primară, însă poate fi depistat și secundar, în asociere cu alte afecțiuni autoimune, dintre care cea mai frecventă este lupusul eritematos.

Diagnosticul sindromului antifosfolipidic se bazează pe manifestarea a cel puțin unui criteriu clinic și a unui criteriu de laborator:

Criteriile clinice pot include: 

• una sau mai multe tromboze în orice organ;
• unul sau mai multe decese ale unui făt morfologic dezvoltat, după 10 săptămâni de gestație;
• una sau mai multe nașteri premature ale unui făt morfologic normal, înainte de 34 de săptămâni de gestație;
• minimum 3 avorturi spontane consecutive, înainte de 10 săptămâni de gestație.

Criteriile de laborator pot include: 

• înregistrarea anticorpilor anticardiolipinici de tip IgG şi/sau IgM în titruri de peste 40U la minimum 2 determinări, efectuate la un interval de cel puţin 12 săptămâni;
• înregistrarea anticoagulantului lupic la minimum 2 determinări, efectuate la un interval de cel puțin 12 săptămâni.   

Recomandări pentru determinarea anticorpilor antifosfolipidici:

• episoade de tromboză venoasă sau arterială, în special la persoane tinere fără trecut trombotic;
• trombocitopenii inexplicabile;
• avorturi spontane, nașteri premature sau nașterea unor feți decedați, deși morfologic dezvoltați;
• pacienții cu boli de țesut conjunctiv.