Alfa Talasemie – gena HBA – secventiere

Alfa-talasemie – testare genetică (HBA1, HBA2)

Ce este testarea genetică pentru alfa-talasemie

Alfa-talasemiile sunt un grup de boli ereditare ale sângelui, transmise autozomal recesiv. În aceste boli organismul produce mai puține lanțuri alfa (α) ale globinei. Lanțurile α intră în structura hemoglobinelor normale ale fătului și ale adultului:

• hemoglobina A (două lanțuri α și două lanțuri β);
• hemoglobina A2 (lanțuri α și δ);
• hemoglobina fetală F (lanțuri α și γ).

Când lanțurile α lipsesc sau sunt insuficiente, se formează mai puțină hemoglobină normală. Globulele roșii devin mici (microcitoză) și sărace în hemoglobină (hipocromie).

Testul genetic analizează direct ADN-ul și identifică modificările genelor HBA1 și HBA2. Este investigația care stabilește diagnosticul de certitudine. Acest lucru contează mai ales la purtătorii fără simptome, la care hemoleucograma și electroforeza hemoglobinei pot fi normale sau doar ușor modificate.

Genele alfa-globinei

Genele lanțurilor α se află pe brațul scurt al cromozomului 16 (16p13.3), aproape de telomer. Ele fac parte dintr-un grup (cluster) care conține, în ordine:

• gena zeta (ζ), activă în viața embrionară;
• două pseudogene;
• cele două gene alfa: HBA2 (α2) și HBA1 (α1).

În mod normal, fiecare persoană are patru gene alfa funcționale, câte două pe fiecare cromozom 16. Un cromozom 16 este moștenit de la mamă, celălalt de la tată. Gena HBA2 produce de 2–3 ori mai multe lanțuri α decât HBA1. De aceea, modificările genei HBA2 au de regulă efecte mai importante.

Fiecare genă alfa are trei exoni și doi introni, precedați de un promotor. Activitatea genelor este controlată de un element reglator situat la aproximativ 40 kb în amonte de cluster, numit HS-40 (în nomenclatura actuală, MCS-R2). Pierderea acestei regiuni poate opri ambele gene alfa de pe același cromozom, chiar dacă genele sunt intacte.

Cum apare alfa-talasemia

Alfa-talasemia apare când una sau mai multe dintre cele patru gene alfa lipsesc sau nu funcționează:

• forme deleționale (aproximativ 90% din cazuri): o porțiune de ADN care conține una sau ambele gene alfa lipsește, ca urmare a unor recombinări anormale;
• forme nedeleționale (aproximativ 10%): mutații punctiforme sau deleții mici. Acestea pot afecta inițierea traducerii, maturarea (splicing-ul), poliadenilarea sau stabilitatea ARN-ului mesager. Pot de asemenea să producă un lanț α instabil.

Lanțurile care rămân fără pereche se asociază între ele și formează hemoglobine anormale:

• hemoglobina H (patru lanțuri β), la copil și adult;
• hemoglobina Bart (patru lanțuri γ), la făt și nou-născut.

Aceste hemoglobine nu cedează eficient oxigenul țesuturilor și afectează globulele roșii și precursorii lor din măduvă.

În funcție de cât de afectat este un cromozom, se folosesc doi termeni:

• α+-talasemie (alfa-plus): o singură genă alfa de pe cromozom este afectată (notată „-α”). Cromozomul produce mai puține lanțuri α, dar nu le pierde complet.
• α0-talasemie (alfa-zero): ambele gene alfa de pe același cromozom sunt deletate sau inactive (notat „--”). Cromozomul nu mai produce lanțuri α.

Genotipul se scrie ca două perechi separate prin „/”, câte una pentru fiecare cromozom 16. Simbolurile folosite sunt:

• „α” pentru o genă normală;
• „-” pentru o genă deletată;
• „αᵀ” pentru o genă cu mutație nedelețională.

Genotipul normal este αα/αα.

Indicații

• Confirmarea alfa-talasemiei la persoanele cu microcitoză și hipocromie persistente, care nu se explică prin deficit de fier sau prin beta-talasemie (HbA2 normală la electroforeza hemoglobinei).
• Identificarea purtătorilor fără simptome, în special la rudele unui pacient cu boala hemoglobinei H sau cu sindromul hemoglobinei Bart.
• Evaluarea cuplurilor înainte de sarcină sau la începutul ei, mai ales dacă unul dintre parteneri are microcitoză neexplicată sau provine din zone în care alfa-talasemia este frecventă: bazinul mediteranean, Orientul Mijlociu, Africa, India, Asia de Sud-Est.
• Testarea partenerului unei persoane cu boala HbH sau cu deleția ambelor gene alfa de pe același cromozom (--/αα).
• Confirmarea bolii HbH și diferențierea formelor deleționale de cele nedeleționale, care sunt mai severe și necesită altă monitorizare.
• Diagnosticul prenatal, când ambii părinți sunt purtători ai unei α0-talasemii.

Pregătirea pacientului

• Nu este necesar să veniți à jeun (pe nemâncate).
• Anunțați laboratorul dacă ați primit transfuzii de sânge în ultima perioadă și precizați data ultimei transfuzii.
• Dacă aveți rezultate anterioare de hemoleucogramă, electroforeza hemoglobinei sau feritină, aduceți-le la recoltare. Ele ajută la interpretarea testului genetic.
• Dacă o rudă are deja un diagnostic genetic de alfa-talasemie, menționați laboratorului acest lucru și aduceți rezultatul, dacă îl aveți.

Recoltare

Metodă

Testul combină secvențierea completă a genelor HBA1 și HBA2 cu analiza delețiilor și duplicațiilor prin MLPA (Multiplex Ligation-dependent Probe Amplification). Cele două tehnici se completează reciproc, pentru că majoritatea alfa-talasemiilor sunt produse de deleții, iar restul de mutații punctiforme:

• MLPA măsoară numărul de copii ale genelor alfa. Identifică delețiile frecvente: -α3.7 și -α4.2 (o singură genă), respectiv --MED, -(α)20.5, --SEA, --FIL, --THAI (ambele gene de pe același cromozom). Identifică și deleții mai rare, precum și duplicații.
• Secvențierea citește genele bază cu bază și identifică formele nedeleționale. Exemple: hemoglobina Constant Spring, varianta αᵀ-Saudi, hemoglobina Quong Sze, hemoglobina Koya Dora.

Valori de referință

Rezultatul este calitativ și se eliberează sub forma unui raport interpretativ.

Rezultat normal: nu au fost identificate deleții, duplicații sau variante patogene în genele HBA1 și HBA2 (genotip αα/αα).

Interpretarea rezultatelor

Severitatea alfa-talasemiei depinde de câte gene alfa sunt afectate și de tipul modificării.

Când se identifică o modificare, rezultatul permite și testarea țintită a rudelor.

Purtătorul silențios (α+-talasemie)

Cele mai frecvente deleții ale unei singure gene sunt:

• -α3.7, care unește genele HBA2 și HBA1 într-o genă de fuziune;
• -α4.2, care afectează gena HBA2.

Ambele reduc aproximativ la jumătate producția de lanțuri α a cromozomului afectat.

Purtătorii -α/αα nu au simptome. Hemoleucograma este normală sau arată o scădere ușoară a VEM și HEM. Hemoglobina este, în medie, cu aproximativ 1 g/dL mai mică decât la persoanele cu patru gene funcționale. Electroforeza hemoglobinei este normală, așa că purtătorul silențios poate fi identificat doar prin testare genetică.

Mutațiile nedeleționale au de obicei un efect mai important decât deleția unei singure gene. Cele din HBA2 sunt mai severe decât cele din HBA1. Cea mai cunoscută este hemoglobina Constant Spring: o mutație a codonului stop al genei HBA2, care produce un lanț α alungit și instabil. Purtătorii au o anemie mai accentuată decât în α+-talasemia delețională, cu VEM mai puțin scăzut. Persoanele cu două copii de hemoglobină Constant Spring au anemie, iar unele pot avea icter și hepatosplenomegalie.

Starea de purtător nu are consecințe pentru sănătatea persoanei, dar contează pentru familie. Dacă celălalt părinte transmite o α0-talasemie, copilul poate avea boala HbH.

Trăsătura alfa-talasemică

Apare în două situații:

• câte o genă lipsă pe fiecare cromozom (-α/-α);
• ambele gene lipsă pe același cromozom (--/αα).

Persoanele cu trăsătură alfa-talasemică nu au simptome. Au o anemie foarte ușoară, cu număr de eritrocite crescut și VEM și HEM scăzute. HbA2 și HbF sunt normale, deci electroforeza nu confirmă diagnosticul. Forma --/αα are indici eritrocitari puțin mai scăzuți decât forma -α/-α.

Deosebirea dintre cele două genotipuri nu se poate face din analizele de sânge, ci doar prin testare genetică. Ea este esențială pentru sfatul genetic, pentru că purtătorul --/αα poate transmite un cromozom fără nicio genă alfa funcțională.

Delețiile α0 diferă după regiune:

• în Asia de Sud-Est: --SEA, --FIL și --THAI;
• în bazinul mediteranean: --MED și -(α)20.5.

Purtătorii acestor deleții au același tablou clinic și hematologic, indiferent de deleția moștenită.

Boala hemoglobinei H

Cauza cea mai frecventă este asocierea unei α0-talasemii cu o α+-talasemie (--/-α). Mai rar, α0-talasemia se asociază cu o mutație nedelețională, de exemplu hemoglobina Constant Spring sau varianta αᵀ-Saudi. Alteori pacientul are două copii ale unei mutații nedeleționale severe.

Boala se manifestă ca o anemie hemolitică microcitară hipocromă, moderată până la severă:

• hemoglobină 7–10 g/dL;
• VEM 50–65 fL;
• HEM 15–20 pg;
• reticulocite crescute.

Pot apărea splenomegalie, icter ușor și calculi biliari.

La electroforeza hemoglobinei apare hemoglobina H, o fracțiune cu migrare rapidă (2–40%, de regulă 8–10%), iar HbA2 este scăzută. La colorația supravitală, globulele roșii conțin incluziuni de hemoglobină H, cu aspect de „minge de golf”. În formele nedeleționale, hemoglobina H nu este întotdeauna vizibilă la electroforeză, iar diagnosticul se confirmă genetic.

Formele nedeleționale sunt mai severe, se manifestă mai devreme și pot necesita transfuzii.

Infecțiile și unele medicamente oxidante pot declanșa crize hemolitice. Organismul absoarbe mai mult fier decât în mod normal, iar supraîncărcarea cu fier poate apărea chiar fără transfuzii. Din acest motiv:

• feritina se monitorizează periodic;
• suplimentele de fier se iau doar la recomandarea medicului.

Sindromul hemoglobinei Bart (hidrops fetal)

Apare când toate cele patru gene alfa sunt pierdute (--/--). Fără lanțuri α nu se pot forma hemoglobina F și hemoglobina A. Predomină hemoglobina Bart, care nu cedează oxigenul țesuturilor.

Evoluția depinde de gena zeta:

• dacă gena zeta este păstrată (de exemplu --SEA/--SEA), hemoglobina Portland menține fătul în viață până în trimestrul al treilea;
• dacă delețiile includ și gena zeta (--FIL sau --THAI în dublu exemplar), sarcina se pierde precoce.

Fătul dezvoltă edeme generalizate, revărsate pleurale și pericardice, hepatosplenomegalie și anemie severă, în absența unei incompatibilități de grup sanguin sau Rh. Placenta este mare. Sarcina are risc crescut și pentru mamă, inclusiv de preeclampsie.

Prevenția se bazează pe identificarea, înainte de sarcină sau la începutul ei, a cuplurilor în care ambii parteneri sunt purtători ai unei α0-talasemii. În aceste cazuri se poate face diagnostic prenatal din ADN fetal:

• din vilozități coriale, în trimestrul I;
• din lichid amniotic, în trimestrul al II-lea.

Diagnosticul precoce permite discutarea opțiunilor, inclusiv a transfuziilor intrauterine efectuate în centre specializate.

Riscul de transmitere la copii

Copiii unui purtător silențios (-α/αα) nu au risc de sindrom Hb Bart. Interpretarea rezultatului și estimarea riscului pentru familie se discută cu medicul hematolog sau genetician.

Alfa-talasemie sau deficit de fier?

Ambele afecțiuni dau VEM și HEM scăzute la hemoleucogramă, dar există diferențe:

• în trăsătura alfa-talasemică, numărul de eritrocite este de obicei crescut;
• în deficitul de fier, numărul de eritrocite este scăzut, iar RDW (lărgimea distribuției eritrocitare) crește marcat;
• deficitul de fier se confirmă prin sideremie, coeficientul de saturație a transferinei și feritină;
• purtătorii de beta-talasemie au HbA2 crescută la electroforeza hemoglobinei, iar diagnosticul se confirmă prin testarea genetică pentru beta-talasemie (gena HBB).

Deficitul de fier și alfa-talasemia pot coexista, ceea ce complică tabloul hematologic. Testul genetic analizează ADN-ul, iar rezultatul său nu depinde de rezervele de fier.

Limite și interferențe

• Rezultatul se interpretează împreună cu hemoleucograma, electroforeza hemoglobinei, datele clinice și istoricul familial. Informațiile incomplete pot duce la interpretări greșite.
• Transfuziile recente trebuie comunicate laboratorului, pentru interpretarea corectă a rezultatului.
• Variante genetice rare (polimorfisme) pot produce, excepțional, rezultate fals negative sau fals pozitive. Dacă rezultatul nu se potrivește cu tabloul clinic, medicul poate recomanda investigații suplimentare.
• Testul nu identifică variantele din regiunile reglatoare aflate în afara zonelor analizate.
• Testul nu identifică modificările altor gene care pot produce un tablou de alfa-talasemie, de exemplu gena ATRX (sindromul ATR-X). Nu identifică nici formele dobândite de alfa-talasemie, asociate unor boli hematologice precum sindromul mielodisplazic.

Bibliografie

1. Tamary H, Greenberg-Kushnir N, Dgany O. Alpha-Thalassemia. În: Adam MP, Bick S, Mirzaa GM, et al., editori. GeneReviews® [Internet]. Seattle (WA): University of Washington, Seattle; 1993–2026. Publicat inițial: 1 noiembrie 2005; ultima actualizare: 23 aprilie 2026. PMID: 20301608.
2. Gerber GF. Thalassemias. MSD Manual Professional Version. Rahway (NJ): Merck & Co., Inc.; revizuire completă: aprilie 2026.
3. Mayo Clinic Laboratories. Alpha Globin Gene Sequencing, Varies (WASEQ). Test Catalog. Rochester (MN): Mayo Foundation for Medical Education and Research; accesat octombrie 2026.
4. ARUP Laboratories. Alpha Globin (HBA1 and HBA2) Sequencing and Deletion/Duplication (2011708). Laboratory Test Directory. Salt Lake City (UT): ARUP Laboratories; accesat octombrie 2026.