Imunoglobulina A (IgA)

Ce este IgA

IgA reprezintă 10–15% din totalul imunoglobulinelor și este principalul anticorp secretor. Se găsește în lacrimi, salivă și în secrețiile respiratorii, gastrointestinale și urogenitale. Există două subclase, IgA1 și IgA2, dintre care IgA1 reprezintă aproximativ 80–90%. Spre deosebire de IgG și IgM, IgA nu activează complementul pe calea clasică.

În forma dimerică (IgA2), molecula conține în plus două lanțuri oligopeptidice: un lanț de joncțiune și o componentă secretorie (o glicoproteină). IgA2 este rezistentă la acțiunea enzimelor proteolitice. Prin aglutinarea bacteriilor, împiedică pătrunderea lor prin mucoase și constituie astfel o primă linie de apărare împotriva infecțiilor.

Concentrații crescute de IgA monoclonală apar în bolile limfoproliferative, în special în mielomul multiplu cu IgA și în limfomul „mediteranean” cu localizare intestinală. Un vârf monoclonal peste 2 g/dL constituie un criteriu major de diagnostic pentru mielomul multiplu. Creșteri ale IgA pot apărea în numeroase afecțiuni ale suprafețelor mucoase.

Scăderi ale IgA apar la pacienții cu boală sinopulmonară cronică, ataxie-telangiectazie și deficit congenital. Unele deficite de IgA semnificative clinic se însoțesc de un deficit concomitent de IgG2 și IgG4. Pacienții cu deficit congenital de IgA sunt predispuși la boli autoimune și pot dezvolta anticorpi anti-IgA. De aceea au risc de anafilaxie dacă primesc transfuzii cu sânge care conține IgA.

Indicații

• Evaluarea imunității umorale.
• Monitorizarea tratamentului în mielomul cu IgA.

Recoltare

Important: probele suspectate că au crioglobuline sau aglutinine la rece se mențin la 37 °C până la coagulare și separarea serului.

Metodă

Imunoturbidimetrie accelerată cu polietilenglicol (PEG), pe analizorul Siemens Atellica CH (Atellica Solution). Metoda este standardizată față de materialul de referință CRM-470.

Domeniul de măsurare este 33–540 mg/dL. Pentru valorile din afara acestui interval, proba se reanalizează automat după diluare, iar domeniul se extinde la 15–8100 mg/dL.

Valori de referință

Transformarea unităților de măsură:
mg/dL × 0,01 = g/L
g/L × 100 = mg/dL

Interpretarea rezultatelor

Valori crescute apar în:

• mielomul cu IgA;
• ciroză hepatică, hepatite, icter obstructiv;
• alcoolism;
• infecții subacute și cronice;
• poliartrita reumatoidă cu titru crescut de factor reumatoid;
• lupus eritematos sistemic și sarcoidoză (la unii pacienți);
• sindromul Wiskott-Aldrich.

Valori scăzute ale IgA apar în:

• ataxie-telangiectazie;
• boala sinopulmonară cronică;
• deficitul congenital de IgA;
• disgamaglobulinemie;
• abstinența de la alcool (după un an);
• mielomul non-IgA, macroglobulinemia Waldenström și boala lanțurilor grele;
• leucemia limfatică cronică;
• uneori în malabsorbție, lupus eritematos sistemic, ciroză hepatică, boala Still și otita medie recurentă.

Scăderi ale IgA împreună cu ale altor imunoglobuline apar în:

• agamaglobulinemia dobândită și congenitală;
• aplazia timică ereditară;
• disgamaglobulinemia de tip I și II.

La sugari și în prima copilărie, valorile sunt fiziologic mai mici.

Limite și interferențe

• Nivelul IgA poate crește după efort și poate scădea în timpul sarcinii.
• Nu există reacții încrucișate între IgA, IgM și IgG.