Examen bacteriologic – secretie uretrala

Examen bacteriologic (cultură) – secreție uretrală

Ce este cultura din secreția uretrală

Cultura din secreția uretrală este o analiză de laborator care caută bacteriile ce produc infecții ale uretrei: canalul prin care urina și sperma ies din corp. Proba se examinează la microscop și apoi se cultivă pe medii speciale, în care bacteriile se pot înmulți. Germenii care cresc sunt identificați până la nivel de specie. Pentru cei cu semnificație clinică se face antibiograma, adică testarea antibioticelor la care sunt sensibili.

Uretra și aparatul genital masculin

La bărbat, uretra este calea pe care infecțiile pot urca spre vezică și spre organele genitale:

• prostata;
• canalele ejaculatoare;
• veziculele seminale;
• canalele deferente;
• epididimul;
• testiculele.

În mod normal, aceste organe sunt sterile. Le protejează spălarea mecanică prin urinare și ejaculare și, mai ales, o substanță antibacteriană care conține zinc, eliminată prin secreția prostatei.

Uretrita

Uretrita este inflamația uretrei. Se manifestă prin:

• usturime sau durere la urinare;
• scurgere din uretră (secreție uretrală);
• mâncărime la nivelul meatului urinar.

După cauză, uretritele se împart în gonococice și negonococice.

Uretrita gonococică (gonoreea) este produsă de bacteria Neisseria gonorrhoeae:

• cum se manifestă: în peste 70% din cazuri debutează brusc, cu usturime intensă la urinare și scurgere uretrală, de obicei purulentă;
• forme fără simptome: la aproximativ 5–10% dintre bărbați, infecția nu dă simptome;
• complicații: netratată, gonoreea se poate cronica și se poate extinde la prostată și epididim. Poate lăsa sechele, ca îngustarea uretrei (stricturi uretrale). Rar, infecția trece în sânge și afectează articulațiile;
• infecții asociate: gonoreea poate apărea împreună cu alte infecții, de exemplu cu Chlamydia trachomatis. Acestea au o perioadă de incubație mai lungă și pot persista după tratamentul gonoreei;
• reinfecții și eșecuri ale tratamentului: pot apărea, de exemplu în cazul tulpinilor de gonococ rezistente la antibiotice.

Uretrita negonococică:

• cum se manifestă: usturimea la urinare este mai puțin intensă. Scurgerea uretrală apare doar la aproximativ o treime dintre pacienți și este rareori purulentă.
• cauzele principale: Chlamydia trachomatis este cea mai frecventă cauză identificabilă. Urmează Mycoplasma genitalium, Trichomonas vaginalis, virusul herpes simplex și, mai rar, adenovirusurile.
• rolul altor micoplasme: contribuția Ureaplasma urealyticum și Mycoplasma hominis este controversată.
• bacteriile intestinale (bacili Gram-negativi) pot produce uretrită mai ales la bărbații cu îngustări ale uretrei, cu fimoză sau după contact sexual anal.
• sifilisul, rar, poate debuta cu un șancru (ulcerație) în uretră.
• fără cauză identificată: la aproximativ jumătate dintre pacienți nu se găsește nicio cauză, chiar și după investigații extinse.

Alte infecții ale aparatului genital masculin

Prostatita este inflamația prostatei. Pacienții au de obicei inflamație în secreția prostatică și, intermitent, bacterii și leucocite în urină. Infecția ajunge de obicei la prostată urcând din uretră.

Prostatitele bacteriene sunt de două feluri:

• acute: sunt produse cel mai des de bacterii intestinale, în special Escherichia coli. La bărbații tineri, activi sexual, pot fi implicate și N. gonorrhoeae sau C. trachomatis.
• cronice: sunt produse mai ales de enterobacterii (familia din care face parte E. coli), enterococi și Pseudomonas. Mai rar sunt implicați Staphylococcus saprophyticus sau Trichomonas vaginalis. Foarte rar, prostata este afectată în infecții generale, ca tuberculoza sau unele micoze (blastomicoza, coccidioidomicoza, criptococoza, histoplasmoza).

Prostatitele nebacteriene sunt rare; uneori sunt produse de Candida. Prostatodinia este un sindrom cu simptome asemănătoare prostatitei, dar fără inflamație în secreția prostatei.

Epididimita este inflamația epididimului, structura de lângă testicul în care se maturizează spermatozoizii. Apare tot prin infecție urcată din uretră sau prostată. Este favorizată de manevrele urologice, mai ales când există bacterii în urină. După cauză, epididimitele pot fi:

• cu transmitere sexuală: C. trachomatis, N. gonorrhoeae;
• bacteriene nespecifice: mai ales enterobacterii, apoi Pseudomonas, ocazional coci Gram-pozitivi;
• în boli generale: rar, în tuberculoză sau blastomicoză.

Complicațiile epididimitei sunt:

• extinderea infecției la testicul (orhiepididimită);
• lichid în jurul testiculului (hidrocel);
• infarctul testicular;
• abcesele scrotale;
• cronicizarea;
• supurațiile care necesită intervenție chirurgicală.

Orhita, inflamația testiculului, poate fi produsă:

• de virusuri ajunse pe cale sangvină: virusul urlian (oreionul), virusul Coxsackie B;
• de bacterii, prin extinderea unei epididimite.

Indicații

• Simptome de uretrită: scurgere din uretră, usturime sau durere la urinare, mâncărime la nivelul meatului urinar.
• Suspiciune de gonoree. Cultura este singura metodă care permite antibiograma pentru N. gonorrhoeae. Este necesară mai ales când tratamentul nu a avut efect sau simptomele persistă după tratament.
• Uretrite recidivante sau persistente.
• Evaluarea unei prostatite sau epididimite, alături de urocultură și spermocultură.
• Partenerii sexuali ai persoanelor diagnosticate cu o infecție genitală.

Analiza se află pe lista analizelor decontate CNAS.

Pregătirea pacientului

• Urinarea: recoltarea se face la cel puțin 2 ore după ultima urinare.
• Dacă secreția este redusă: se recomandă reducerea consumului de lichide din ziua dinaintea recoltării. Recoltarea se face dimineața, înainte de prima urinare.
• Suspiciunea de Trichomonas vaginalis: recoltarea se face dimineața, înainte de prima urinare.
• Antibioticele: recoltarea se face înainte de începerea tratamentului antibiotic.

Recoltare

Recoltarea corectă este importantă pentru germenii care trăiesc în interiorul celulelor sau aderă de peretele uretrei. Așa sunt C. trachomatis, care se înmulțește în interiorul celulelor, și micoplasmele, care aderă de epiteliul uretral. Pentru acești germeni, proba trebuie să conțină celule, nu doar secreție.

Germenii izolați se identifică până la nivel de specie. Antibiograma se face ținând cont de corelația dintre cultură și examenul microscopic.

Valori de referință

Cultură sterilă sau floră uretrală normală, fără germeni patogeni.

Interpretarea rezultatelor

Cultură pozitivă cu alți germeni (enterobacterii, Pseudomonas, stafilococi, enterococi): se interpretează împreună cu examenul microscopic:

• prezența leucocitelor și a aceluiași germen la microscop susține rolul lui în infecție;
• un germen izolat fără reacție inflamatorie poate reprezenta contaminarea cu flora de pe piele sau din uretra distală.

Micoplasmele (M. hominis, U. urealyticum): au semnificație clinică doar în cantitate peste 10.000 de unități. În cantități mai mici, se consideră că persoana este doar purtătoare. Ghidurile actuale nu recomandă testarea de rutină pentru aceste micoplasme. Detecția lor se face prin teste separate: Mycoplasma hominis/Ureaplasma urealyticum – detecție și antibiogramă.

Cultură negativă cu simptome de uretrită: nu exclude o infecție. C. trachomatis, M. genitalium, T. vaginalis și virusul herpes simplex nu cresc pe mediile obișnuite de cultură.

Pentru ele sunt necesare teste moleculare (vezi Limite și interferențe).

Limite și interferențe

Cultura nu detectează toate cauzele de uretrită. C. trachomatis, cea mai frecventă cauză de uretrită negonococică, și M. genitalium se depistează prin teste moleculare:

• testul combinat pentru Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae;
• pachetul pentru boli cu transmitere sexuală (Chlamydia, Neisseria, Mycoplasma, Ureaplasma).

Testele moleculare sunt mai sensibile decât cultura pentru gonoree și chlamydia. Se pot face și din prima urină de dimineață.

Tratamentul antibiotic început înainte de recoltare poate da rezultate fals negative.

Recoltarea: o recoltare prea superficială sau imediat după urinare scade șansa de a găsi germenii.

Infecțiile fungice (de exemplu, cu Candida) se caută prin examenul micologic al secreției uretrale.

Alte boli cu transmitere sexuală. La bărbații cu uretrită se recomandă și testarea pentru sifilis și HIV. Mai multe despre aceste infecții găsiți în articolul despre bolile cu transmitere sexuală.