Urocultură (cu antibiogramă după caz)

Ce este urocultura

Urocultura este examenul bacteriologic prin care se depistează infecțiile bacteriene de tract urinar — afecțiuni inflamatorii produse de microorganisme care ajung la nivelul aparatului urinar, unde se multiplică și determină modificări în funcționarea căilor urinare și a rinichilor.

În mod normal, tractul urinar este steril, cu excepția uretrei distale, colonizată cu bacterii provenite de pe tegumentul perineal și, la femei, din vulvă. Aceste bacterii pot contamina accidental urina vezicală în cazul unei recoltări inadecvate — motiv pentru care tehnica de recoltare determină direct validitatea rezultatului.

Clasificarea infecțiilor de tract urinar

După localizare:

• joase — sunt afectate uretra și vezica urinară
• înalte — sunt cuprinse ureterele și rinichii

După simptomatologie:

• asimptomatice — bacteriurie fără manifestări clinice
• simptomatice — bacteriurie însoțită de reacție inflamatorie (piurie) și manifestări clinice

Epidemiologie

Raportul pe sexe al incidenței variază cu vârsta:

• primul an de viață — mai frecvente la băieți, consecință a fimozelor și parafimozelor
• prima copilărie — raportul tinde să se egalizeze
• vârsta adultă — dominat de sexul feminin, cu incidență crescând proporțional cu vârsta, asociată activității sexuale și sarcinii
• vârstnici — diferența dintre sexe dispare, prin creșterea prevalenței la bărbați, datorită afecțiunilor prostatei

Infecțiile sunt favorizate de anomaliile structurale și neurologice care interferă cu fluxul urinar, precum și de bolile sistemice — diabet zaharat, neoplazii.

La pacienții vârstnici, tarați, imunodeprimați și la copii, infecțiile pot evolua asimptomatic sau nespecific: febră, tulburări digestive, scădere ponderală.

Praguri de semnificație

Încă din 1956, E. H. Kass a stabilit pragul de semnificație clinică pentru bacteriurie:

Recoltarea probei

Rezultatul depinde direct de calitatea recoltării și a transportului.

Momentul recoltării

• în condiții obișnuite, din prima urină de dimineață sau la cel puțin 4 ore de la ultima micțiune, înaintea inițierii tratamentului antibiotic
• în situații de urgență, proba se poate recolta în orice moment; pe cererea către laborator se menționează dacă timpul de la ultima micțiune este sub 4 ore
• pentru urmărirea eficienței tratamentului antibiotic, recoltarea se repetă după 48–96 de ore

Pregătirea locală

Înaintea recoltării se efectuează o toaletă locală riguroasă, cu apă și săpun.

La femei — după spălare, zona vulvară se șterge cu două tampoane de tifon sterile, printr-o mișcare unică, din față spre spate. Se recomandă îndepărtarea labiilor cu degetele, astfel încât jetul urinar să nu ia contact cu acestea sau cu părul pubian. La femeile active sexual se recomandă utilizarea unui tampon intravaginal, pentru a preveni contaminarea cu secreție vaginală.

Se evită recoltarea în perioada menstruală; dacă aceasta nu poate fi amânată, se utilizează tampon intravaginal.

La bărbați — se retractează prepuțul pentru decalotarea completă a glandului, care se spală abundent cu apă și săpun, apoi se usucă cu două tampoane de tifon sterile, de unică utilizare, dinspre față către fren. Recoltarea se face menținând glandul decalotat.

La sugari — se utilizează punga pediatrică, conform instrucțiunilor primite la recepția laboratorului.

Tehnica de recoltare

Proba se recoltează din jetul urinar mijlociu, fără întreruperea fluxului, într-un recipient steril. Pentru prevenirea contaminării, recipientul nu trebuie să atingă zona genitală.

Transport și stabilitate

Proba se transportă la laborator cât mai rapid, în 1–2 ore. Dacă acest lucru nu este posibil, se menține refrigerată la 4°C, pentru maximum 24 de ore.

Metoda de lucru

Cultura

Însămânțarea se realizează prin metoda ansei calibrate, care permite obținerea unui rezultat semicantitativ, exprimat în UFC/mL.

Incubarea se face la 35–37°C, timp de 18–24 de ore.

Antibiograma

Testarea sensibilității la antibiotice se efectuează prin metoda difuzimetrică, cu interpretarea rezultatelor conform standardului european EUCAST, versiunea în vigoare.

EUCAST actualizează tabelele de breakpoint-uri anual, la 1 ianuarie, cu erate publicate în cursul anului. Laboratorul aplică versiunea curentă la momentul testării.

Categoriile de interpretare EUCAST:

Categoria I a fost redefinită de EUCAST: nu mai înseamnă „intermediar", ci sensibil la expunere crescută. Distincția are consecință clinică directă — o tulpină încadrată la I poate fi tratată eficient cu antibioticul respectiv, cu condiția ajustării dozei. În infecțiile urinare joase, multe antibiotice se concentrează semnificativ în urină, situație în care categoria I devine frecvent utilizabilă.

Interpretarea și comunicarea rezultatelor

Praguri de semnificație în funcție de modul de recoltare

Conform ghidurilor europene de analiză a urinei (EFLM European Urinalysis Guidelines, 2023):

Modul de raportare

Absența creșterii se comunică: „Bacteriurie < 10³ UFC/mL (fără semnificație clinică). 1.000 UFC/mL = pragul de detecție al uroculturii uzuale."

O singură specie bacteriană în cantitate ≥ 10⁵ UFC/mL — se continuă cu identificarea până la nivel de specie și se efectuează antibiograma. Rezultatul se raportează: „Microorganism ... > 100.000 UFC/mL".

Trei sau mai multe specii bacteriene se comunică: „Bacteriurie 100.000 UFC/mL: multiple specii bacteriene prezente — posibilă contaminare. Se recomandă repetarea recoltării, cu respectarea regulilor de igienă locală și a procedurii de recoltare."

Două tipuri de izolate, fiecare peste 10⁵ UFC/mL — reprezintă cel mai frecvent o contaminare. În această situație se ia legătura cu medicul curant sau cu pacientul, pentru informații suplimentare privind modul de recoltare, prezența sondei urinare sau afecțiunile din sfera uro-genitală.

Izolarea acelorași specii, în cantitate semnificativă, dintr-o nouă probă recoltată în condiții de igienă corectă confirmă relevanța clinică, iar sensibilitatea ambilor germeni se testează la antibiotice.

Infecția mixtă este confirmată în aproximativ 10% dintre cazurile în care proba se recoltează din jetul mijlociu și în aproximativ 36% dintre cazurile pacienților cateterizați.

Bacterii identificate prin urocultură

Bacili Gram negativi glucozo-fermentativi — Escherichia coli, Klebsiella, Proteus, Enterobacter, Citrobacter, Morganella, Providencia

Bacili Gram negativi glucozo-nefermentativi — Pseudomonas, Acinetobacter

Coci Gram pozitivi — Enterococcus spp., Staphylococcus aureus, Staphylococcus saprophyticus, streptococ hemolitic grup B

Corynebacterium urealyticum — cauză de infecție urinară la pacienții cu tratamente antibiotice prelungite sau intervenții urologice. Identificarea și raportarea acestui germen necesită o solicitare specifică din partea medicului trimițător, consemnată în scris și parafată, întrucât izolarea sa presupune condiții de cultivare distincte de cele uzuale.

Limite

Urocultura identifică exclusiv bacterii. Mediile utilizate pentru examenul bacteriologic nu permit izolarea și cuantificarea corectă a levurilor. În suspiciunea de infecție urinară fungică — pacienți diabetici cu control metabolic suboptimal, purtători de sondă urinară, imunodeprimați, pacienți cu antibioterapie prelungită — este necesară solicitarea distinctă a examenului micologic din urină, efectuat pe mediu Sabouraud.

Tratamentul antibiotic în curs sau recent reduce viabilitatea bacteriilor și poate genera rezultate fals negative.

Nerespectarea condițiilor de recoltare și de transport conduce la contaminarea probei și la rezultate neinterpretabile.

Anumiți germeni cu creștere dificilă sau cu cerințe nutritive speciale nu se izolează pe mediile uzuale și necesită solicitare distinctă.

Antibiograma reflectă comportamentul tulpinii in vitro. Rezultatul orientează alegerea terapeutică, dar decizia finală aparține medicului curant, care ia în considerare localizarea infecției, concentrarea antibioticului la acest nivel, funcția renală și hepatică, alergiile și tratamentele asociate.

Informații necesare pentru interpretare

Un diagnostic microbiologic corect necesită date clinice despre pacient, comunicate prin fișa de microbiologie, care trebuie completată cu: vârstă, sex, sarcină, tratament antibiotic în curs sau recent, patologie urinară asociată.

Atunci când se solicită simultan urocultura și examenul biochimic al urinei, medicul de laborator poate formula comentarii suplimentare pentru clarificarea rezultatelor.

Bibliografie

1. Buiuc D, Neguț M. Diagnosticul de laborator al infecțiilor tractusului urinar. În: Tratat de Microbiologie Clinică, ediția a II-a, 2008; 14:255-277.
2. EUCAST. Breakpoint tables for interpretation of MICs and zone diameters, versiunea în vigoare. www.eucast.org
3. EFLM European Urinalysis Guidelines, 2023.