Calciu urinar

Calciu urinar

Ce este calciul urinar

Calciul este mineralul cel mai abundent din organism. Cea mai mare parte se află în oase și dinți, iar o parte mică circulă în sânge, unde are roluri esențiale:

• în contracția mușchilor;
• în transmiterea impulsului nervos;
• în coagulare;
• în funcția inimii.

Nivelul calciului din sânge este menținut în limite strânse de parathormon (PTH) și de vitamina D activă.

Cum se elimină calciul:

• cea mai mare parte se elimină prin materiile fecale;
• o cantitate mai mică se elimină prin urină, în funcție de aportul alimentar de calciu, de cantitatea absorbită din intestin, de cât se eliberează din oase și de cât reabsorb rinichii.

Ce arată analiza. Analiza măsoară cantitatea de calciu eliminată prin urină în 24 de ore.

Calciul urinar crește (hipercalciurie) prin:

• creșterea absorbției intestinale;
• scăderea reabsorbției în tubii renali;
• eliberarea crescută de calciu din oase.

Hipercalciuria însoțește adesea un nivel crescut al calciului în sânge, dar poate exista și cu calciu seric normal. Este principalul factor de risc pentru calculii renali de calciu (litiază renală) și poate duce la depunerea de calciu în rinichi (nefrocalcinoză). Riscul crește mai ales la un aport crescut de proteine animale și de sare.

Calciul urinar scade (hipocalciurie) când aportul sau absorbția de calciu sunt reduse sau când rinichii rețin mai mult calciu.

Indicații

Evaluarea litiazei renale, la pacienții cu calculi renali recurenți sau cu risc crescut. Determinarea se face împreună cu:

• creatinina urinară;
• citratul urinar;
• acidul uric, oxalatul și sodiul din urină.

Hipercalcemia, pentru deosebirea dintre:

• hiperparatiroidismul primar, în care calciul urinar este de obicei normal sau crescut;
• hipercalcemia hipocalciurică familială, în care calciul urinar este scăzut.

Bolile metabolismului calciului și ale oaselor:

• hipoparatiroidism;
• rahitism, osteomalacie;
• osteoporoză;
• boala Paget.

Alte indicații:

• sindroamele de malabsorbție (steatoree);
• insuficiența renală și tubulopatiile, de exemplu acidoza tubulară renală;
• sarcoidoza și excesul de vitamina D;
• monitorizarea tratamentului cu tiazide la pacienții cu litiază sau a tratamentului cu calciu și vitamina D.

Pregătirea pacientului

Pentru evaluarea riscului de litiază renală, urina se colectează în condițiile alimentației obișnuite, ca rezultatul să reflecte situația reală a pacientului.

Pentru evaluarea unei boli metabolice, la indicația medicului, se poate recomanda:

• o dietă săracă în calciu;
• întreruperea suplimentelor cu calciu cu 1–3 zile înainte de recoltare.

Tiazidele. Diureticele tiazidice scad eliminarea urinară de calciu. Dacă pacientul le ia pentru prevenirea calculilor renali, iar testul se face pentru monitorizarea tratamentului, medicația nu se întrerupe.

Modul de colectare a urinei din 24 de ore (detalii în instrucțiunile despre cum se recoltează urina din 24 de ore):

1. Dimineața, la ora 7, pacientul urinează și aruncă această urină.
2. Apoi colectează toată urina din următoarele 24 de ore, inclusiv prima urină de a doua zi la ora 7, într-un vas curat de plastic.
3. Urina se păstrează la frigider (2–8 °C) pe durata colectării, fără conservanți.
4. La final, urina se omogenizează, se măsoară cantitatea totală și se păstrează 100 mL într-un pahar de unică folosință. Pe pahar se notează volumul total din 24 de ore.

Recoltare

Important: urina se acidifiază în laborator înainte de analiză, pentru a dizolva sărurile de calciu care se pot depune în recipient.

Metodă

Colorimetrie cu arsenazo III, pe analizorul Siemens Atellica CH (kit Calcium-2, CA-2).

Valori de referință

100 – 320 mg/24 ore

Ca orientare, o eliminare de peste 250 mg/zi la bărbați și peste 200 mg/zi la femei este considerată hipercalciurie în evaluarea litiazei renale.

Transformarea unităților de măsură:

• mg/24 ore ÷ 40 = mmol/24 ore;
• mmol/L × 4 = mg/dL;
• mg/dL × 0,25 = mmol/L.

Interpretarea rezultatelor

Calciu urinar crescut (hipercalciurie)

Hipercalciuria ereditară (idiopatică). Este cauza cea mai frecventă de litiază de calciu. Apare la aproximativ 50% dintre bărbații și 75% dintre femeile cu calculi de calciu. Calciul din sânge este normal.

Hiperparatiroidismul primar. Calciul urinar este de obicei normal sau crescut. Explică până la 5% dintre calculii de calciu. O eliminare de peste 400 mg/zi este una dintre indicațiile de tratament chirurgical.

Excesul de vitamina D și de calciu:

• intoxicația cu vitamina D;
• aportul excesiv de calciu sau de lapte.

Sarcoidoza. Granuloamele produc vitamina D activă în exces, care crește absorbția calciului.

Pierderea de calciu din oase:

• imobilizarea prelungită, mai ales la tineri și la pacienții cu boala Paget;
• osteoporoza, inclusiv cea secundară hipertiroidismului sau sindromului Cushing;
• metastazele osoase și mielomul multiplu;
• deficitul de estrogeni, de exemplu după ovariectomie.

Cauze renale:

• acidoza tubulară renală, implicată în peste 10% dintre calculii de calciu;
• sindromul Fanconi.

Cancerele. Calciul urinar este de obicei normal sau crescut.

Medicamente care cresc calciul urinar:

• diureticele de ansă (de exemplu, furosemid);
• corticosteroizii;
• acetazolamida;
• suplimentele de calciu și vitamina D.

Calciu urinar scăzut (hipocalciurie)

• Hipercalcemia hipocalciurică familială. Este o boală autozomal dominantă, produsă de obicei de variante ale genei CASR, mai rar GNA11 sau AP2S1. Calciul din sânge este crescut, dar cel din urină este scăzut. Raportul dintre clearance-ul calciului și cel al creatininei este sub 1%, față de 1–4% în hiperparatiroidismul primar. Distincția este importantă, pentru că hipercalcemia hipocalciurică familială nu se tratează chirurgical.
• Hipoparatiroidismul.
• Deficitul de vitamina D, rahitismul, osteomalacia.
• Sindroamele de malabsorbție.
• Insuficiența renală.
• Sindromul lapte-alcali, care dă hipercalcemie fără hipercalciurie.
• Medicamente care scad calciul urinar: diureticele tiazidice (folosite tocmai pentru a scădea eliminarea de calciu la pacienții cu litiază), estrogenii, contraceptivele orale, litiul.

Rezultatul se interpretează de medic, împreună cu calciul din sânge, creatinina urinară, PTH și vitamina D.

Limite și interferențe

• Colectarea incompletă a urinei din 24 de ore dă valori fals scăzute. Corectitudinea colectării se poate verifica prin creatinina urinară din aceeași probă.
• Alimentația bogată în calciu imediat înainte de colectare poate crește valorile.
• Urina alcalină neacidifiată poate da valori fals scăzute, prin depunerea sărurilor de calciu.
• Medicamentele (diuretice, corticosteroizi, suplimente de calciu și vitamina D, estrogeni) influențează eliminarea de calciu. Medicul trebuie informat despre tratamentele urmate.
• Aportul de sare și de proteine animale crește eliminarea urinară de calciu.

1. Preminger GM. Urinary Calculi. MSD Manual Professional Version. Actualizat aprilie 2025.
2. Lewis JL III. Hypercalcemia. MSD Manual Professional Version. Actualizat iunie 2025.
3. U.S. Food and Drug Administration. 510(k) Substantial Equivalence Determination – ADVIA Chemistry Calcium_2 Method (K083386).
4. Shady Grove Medical Center. Calcium (CA-2) by Atellica CH Analyzer. Procedură de laborator SGMC.C3006, versiunea 2, 2021.
5. Michigan Medicine Laboratories (MLabs). Calcium, Urine. Test Catalog.