Microalbuminurie cantitativa (urina 24H)

Microalbuminurie cantitativă (urină 24H)

Ce este microalbuminuria cantitativă

Analiza măsoară cantitatea totală de albumină eliminată prin urină în 24 de ore, exprimată ca rată de excreție a albuminei (AER, Albumin Excretion Rate), în mg/24 de ore.

Albumina este o proteină cu greutate moleculară de circa 66.000 daltoni, principala proteină din sânge. În mod normal, membrana glomerulară nu permite trecerea ei în urină decât în cantități foarte mici. Creșterea albuminei urinare este un semn precoce de afectare a filtrului glomerular, adesea înainte ca rata de filtrare glomerulară să scadă și înainte de apariția oricărui simptom.

Terminologie. Denumirea „microalbuminurie" desemnează eliminarea unor cantități mici de albumină, care nu pot fi detectate prin testele obișnuite cu bandeletă urinară. Ghidul KDIGO recomandă înlocuirea termenilor „microalbuminurie" și „macroalbuminurie" cu categoriile A1, A2 și A3, în funcție de valoarea albuminuriei. Analiza este aceeași.

De ce albumina și nu proteinele totale. La adult, albuminuria este markerul preferat pentru evaluarea afectării glomerulare:

• albumina este componenta principală a proteinelor urinare în majoritatea bolilor renale
• testele pentru proteine totale urinare au sensibilitate redusă la valori mici: albuminuria poate crește semnificativ fără ca proteinele totale să se modifice măsurabil
• albuminuria se corelează strâns cu progresia bolii renale cronice și cu riscul cardiovascular
• ghidul KDIGO clasifică bolile renale cronice în funcție de nivelul albuminuriei

Albuminuria este un marker precoce al glomerulosclerozei diabetice, unde precede scăderea filtrării glomerulare. În glomeruloscleroza hipertensivă apare de obicei după reducerea filtrării glomerulare. Se asociază frecvent cu hipertensiunea arterială, obezitatea și bolile vasculare, uneori fără o boală renală evidentă.

Boala cronică de rinichi este definită prin anomalii de structură sau funcție renală care persistă peste 3 luni:

Când se preferă urina din 24 de ore

Ca test de primă linie, ghidurile recomandă raportul albumină/creatinină (RAC) dintr-o probă de urină spontană, de preferat prima urină de dimineață. Determinarea din urina din 24 de ore se folosește atunci când:

• este necesară o estimare mai precisă a pierderii de albumină
• excreția de creatinină este variabilă sau atipică (masă musculară foarte mare sau foarte mică, injurie renală acută), situații în care RAC este mai puțin exact
• rezultatul urmează să fie folosit pentru decizii terapeutice importante sau pentru urmărirea unei glomerulopatii
• medicul solicită explicit rata de excreție în 24 de ore

Indicații

• Screeningul nefropatiei diabetice:
  • anual, la pacienții cu diabet zaharat de tip 1, începând la 5 ani de la diagnostic
  • anual, la toți pacienții cu diabet zaharat de tip 2, începând de la diagnostic
• Monitorizarea pacienților cu boală cronică de rinichi, cel puțin o dată pe an. Mai frecvent la cei cu risc mare de progresie sau când rezultatul influențează tratamentul.
• Hipertensiune arterială, pentru depistarea afectării renale
• Evaluarea riscului cardiovascular la pacienții cu diabet, hipertensiune sau boală renală
• Suspiciune de glomerulopatie: edeme, urină spumoasă, hematurie
• Monitorizarea tratamentului nefroprotector (inhibitori ai enzimei de conversie, sartani, inhibitori SGLT2, antagoniști de receptor mineralocorticoid)
• Confirmarea unui rezultat crescut obținut anterior din urină spontană

Recoltare

Metodă

Imunoturbidimetrie.

Valori de referință

Categoriile de albuminurie conform ghidului KDIGO, exprimate ca rată de excreție a albuminei (AER):

O valoare peste 2.200 mg/24 de ore corespunde proteinuriei de rang nefrotic și implică un risc suplimentar.

Rezultatul se exprimă ca număr întreg.

Interpretarea rezultatelor

A1 (< 30 mg/24 ore). Excreție normală sau ușor crescută de albumină. La pacienții cu diabet sau hipertensiune, testul se repetă anual.

A2 (30–300 mg/24 ore). Albuminurie moderat crescută. La pacientul cu diabet, este primul semn de nefropatie diabetică și apare de obicei cu ani înaintea scăderii filtrării glomerulare. În acest stadiu, leziunile renale sunt parțial reversibile prin:

• control glicemic optim
• control strict al tensiunii arteriale
• tratament cu inhibitori ai enzimei de conversie sau sartani
• inhibitori SGLT2, la pacienții eligibili
• reducerea aportului de sare, oprirea fumatului, controlul greutății

A3 (> 300 mg/24 ore). Albuminurie sever crescută. Indică o afectare glomerulară avansată. Se asociază cu un risc mare de progresie spre insuficiență renală și cu un risc cardiovascular crescut. Necesită evaluare nefrologică.

Confirmarea rezultatului. Excreția de albumină are o variabilitate biologică mare. Un rezultat crescut trebuie confirmat prin cel puțin încă o determinare, la interval de câteva săptămâni. Diagnosticul de boală cronică de rinichi necesită persistența anomaliei peste 3 luni.

Rezultatul se interpretează împreună cu rata de filtrare glomerulară estimată (eRFG), sumarul de urină cu sediment, creatinina serică, glicemia și tensiunea arterială. Clasificarea KDIGO combină categoria de filtrare glomerulară (G1–G5) cu cea de albuminurie (A1–A3).

Limite și interferențe

• Colectarea incompletă a urinei din 24 de ore este cea mai frecventă cauză de rezultate eronate, de obicei fals scăzute. Pacientul trebuie instruit clar.
• Albuminuria poate crește tranzitoriu, fără boală renală, în:
  • infecții urinare
  • hematurie, inclusiv menstruație
  • efort fizic intens, mai ales în ortostatism
  • febră, infecții, inflamații acute
  • insuficiență cardiacă decompensată
  • hiperglicemie marcată, criză hipertensivă
  • sarcină
    De aceea, testarea se amână până la rezolvarea acestor situații.
• Proteinuria ortostatică (posturală) nu poate fi exclusă din urina de 24 de ore. Pentru aceasta este necesară prima urină de dimineață.
• Conservanții acizi precipită proteinele și fac proba neutilizabilă.
• Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie, sartani, inhibitori SGLT2 și diuretice scade albuminuria. Acesta este un efect terapeutic dorit, nu o interferență.
• Unele medicamente nefrotoxice pot crește albuminuria: aminoglicozide (gentamicină, amikacină), cisplatin, antiinflamatoare nesteroidiene, litiu.
• La copii, ghidul KDIGO recomandă determinarea proteinelor totale urinare în locul albuminuriei. Majoritatea bolilor renale cronice la copil sunt anomalii congenitale cu afectare tubulară, în care se elimină alte proteine decât albumina.