Lactat în lichidul cefalorahidian

Ce este lactatul în LCR

Lactatul din lichidul cefalorahidian provine în cea mai mare parte din glicoliza anaerobă desfășurată la nivelul sistemului nervos central. Spre deosebire de alți parametri, concentrația lui este în mare măsură independentă de lactatul din sânge, bariera hematoencefalică limitând transferul; o valoare crescută în lichidul cefalorahidian reflectă, așadar, un proces metabolic intracranian, nu o hiperlactatemie sistemică.

Creșterea apare ori de câte ori metabolismul cerebral trece de la calea aerobă la cea anaerobă: prin hipoxie, ischemie, consum crescut de glucoză sau prezența unei populații celulare care metabolizează activ glucoza. În meningita bacteriană, lactatul crește atât prin metabolismul bacterian, cât și prin activitatea neutrofilelor din lichid și prin scăderea perfuziei cerebrale, în timp ce în meningita virală, unde reacția celulară este limfocitară și metabolismul rămâne predominant aerob, valorile rămân de regulă normale.

Determinarea a fost propusă și validată în principal ca test de diferențiere între meningita bacteriană și cea virală,unde performanța ei este superioară celorlalți parametri clasici — glicorahia, raportul glucoză din lichid/glucoză plasmatică, proteinorahia și numărul de celule — în special pentru că nu necesită o determinare simultană a glicemiei și nu este influențată de aceasta.

Valori crescute mai apar și în alte situații asociate cu glicoliză anaerobă sau hipoxie cerebrală: infarct cerebral, ateroscleroză cerebrală, hemoragie intracraniană, hidrocefalie, traumatism cranio-cerebral, edem cerebral, status epileptic și boli metabolice ereditare, în special citopatiile mitocondriale.

Indicații

• diferențierea meningitei bacteriene de cea virală, la pacientul cu sindrom meningean;
• evaluarea unui pacient cu meningită la care ceilalți parametri din lichidul cefalorahidian sunt neconcludenți;
• suspiciunea de suferință cerebrală hipoxic-ischemică;
• evaluarea pacienților cu hemoragie intracraniană, traumatism cranio-cerebral sau edem cerebral;
• suspiciunea de boală mitocondrială, în special la copil, cu manifestări neurologice;
• status epileptic și crize prelungite, pentru documentarea suferinței metabolice cerebrale.

Recoltare

Important — procesare după recoltare

• Proba se centrifughează imediat, pentru îndepărtarea celulelor. Leucocitele și eritrocitele prezente continuă glicoliza în tub și cresc fals concentrația lactatului.
• Supernatantul se separă și se lucrează cât mai repede; dacă analiza se amână, se congelează la −20 °C.
• Tubul destinat determinării lactatului se recoltează separat de cel pentru cultură și de cel pentru examen citologic.
• Puncția traumatică, cu sânge în probă, modifică rezultatul; se notează acest lucru pe cerere.

Metodă

Enzimatică.

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Valori normale, la un pacient care nu a primit antibiotice înaintea puncției, susțin o etiologie virală a meningitei și fac improbabilă o meningită bacteriană.

Valori crescute apar în meningita bacteriană, unde depășesc de regulă net limita superioară a normalului. În literatură, pragul folosit uzual pentru diferențierea meningitei bacteriene de cea virală este de aproximativ 3,5 mmol/L, cu sensibilitate și specificitate ridicate, superioare celorlalți parametri din lichidul cefalorahidian. Pragul exact depinde însă de metodă și trebuie stabilit de fiecare laborator.

Alte cauze de creștere, în afara infecției:

• infarct cerebral, ischemie cerebrală, ateroscleroză cerebrală;
• hemoragie subarahnoidiană și alte hemoragii intracraniene;
• traumatism cranio-cerebral, edem cerebral, hipertensiune intracraniană;
• hidrocefalie;
• status epileptic și crize convulsive prelungite;
• boli mitocondriale și alte erori înnăscute de metabolism;
• neoplazii cerebrale și meningite carcinomatoase;
• perioada postoperatorie după intervenții neurochirurgicale.

Limitarea majoră a testului este pierderea sensibilității la pacienții care au primit antibiotice înaintea puncției lombare: valorile pot fi normale în ciuda unei meningite bacteriene tratate parțial. La fel, în perioada postoperatorie neurochirurgicală, valorile sunt crescute la aproape toți pacienții, indiferent de prezența infecției, ceea ce anulează valoarea diagnostică a testului în acest context.

Rezultatul se interpretează întotdeauna împreună cu ceilalți parametri ai lichidului cefalorahidian — număr și tip de celule, proteinorahie, glicorahie și raportul față de glicemie — cu examenul bacteriologic direct, cultura și, după caz, testarea moleculară. Decizia de a iniția antibioterapia în suspiciunea de meningită bacteriană nu se amână în așteptarea rezultatului.

Limite și interferențe

• Antibioterapia administrată înaintea puncției lombare scade valorile și poate masca o meningită bacteriană.
• În perioada postoperatorie neurochirurgicală, valorile sunt crescute nespecific și testul își pierde utilitatea diagnostică.
• Celulele rămase în probă continuă glicoliza și cresc fals concentrația; centrifugarea imediată este obligatorie.
• Puncția traumatică, cu sânge în lichid, modifică rezultatul.
• Valorile crescute nu sunt specifice infecției: orice suferință cerebrală hipoxic-ischemică le crește.
• Nu există un prag unic valabil pentru toate metodele; pragul de decizie trebuie stabilit local.
• Intervalele de referință variază mult cu vârsta, iar la vârstnici peste 75 de ani nu există interval stabilit.
• Testul nu înlocuiește cultura, examenul citologic și testarea moleculară din lichidul cefalorahidian.