Anticorpi anti Strongyloides – Westernblot

Anticorpi anti-Strongyloides stercoralis – imunoblot (test de confirmare)

Ce este testul pentru anticorpii anti-Strongyloides

Strongyloides stercoralis este un vierme intestinal (nematod). Produce strongiloidoza, o infecție parazitară estimată la aproximativ 614 milioane de persoane în lume (între 313 și 910 milioane, după estimări). Infecția este endemică în zonele tropicale și subtropicale, unde igiena și canalizarea sunt deficitare. Apare și în unele zone rurale cu climă temperată, de exemplu în sudul SUA.

Transmiterea. Infecția se produce când pielea, de obicei a picioarelor desculțe, vine în contact cu solul contaminat cu fecale umane care conțin larve infectante. Larvele traversează pielea, ajung pe cale sanguină în plămâni, sunt înghițite și se maturizează în intestinul subțire (duoden și jejun) în aproximativ 2 săptămâni.

Autoinfecția. Spre deosebire de majoritatea viermilor intestinali, S. stercoralis se poate înmulți în organismul gazdei: larvele se pot reinfecta direct prin peretele intestinal sau prin pielea din jurul anusului. Din acest motiv, infecția poate persista zeci de ani după părăsirea zonei endemice.

Manifestările clinice:

• Fără simptome. Aproximativ jumătate dintre infecții nu dau simptome. Uneori singurul semn este creșterea eozinofilelor în sânge.
• Manifestări cutanate:
  • erupție cu mâncărime la locul de pătrundere a larvelor;
  • larva currens: o leziune urticariană, șerpuitoare, care se deplasează rapid (până la 10 cm pe oră), de obicei pornind din jurul anusului. Este un semn caracteristic al autoinfecției.
• Manifestări digestive: dureri abdominale, diaree, constipație, lipsa poftei de mâncare, uneori sângerări digestive. În formele avansate pot apărea malabsorbție, ileus sau ocluzie intestinală.
• Manifestări pulmonare: la trecerea larvelor prin plămâni pot apărea tuse, wheezing și eozinofilie (sindrom Löffler).

Hiperinfecția și diseminarea sunt formele severe ale bolii:

• hiperinfecția înseamnă o creștere masivă a numărului de paraziți;
• diseminarea înseamnă răspândirea larvelor în organe din afara traseului obișnuit.

Apar în special la persoanele cu imunitate scăzută și au o mortalitate mare, de până la 80%, chiar și sub tratament. Pot produce:

• ileus, ocluzie și hemoragie digestivă;
• insuficiență respiratorie și hemoptizie;
• meningită;
• infecții sanguine cu bacterii Gram-negative, purtate de larvele care traversează peretele intestinal.

Factorii de risc pentru formele severe:

• tratamentul cu corticosteroizi (principalul factor), cu medicamente biologice imunosupresoare sau cu chimioterapice;
• transplantul de organ sau de celule stem, inclusiv transmiterea prin organul unui donator infectat fără simptome;
• infecția cu virusul HTLV-1;
• cancerele hematologice;
• malnutriția;
• consumul cronic de alcool;
• insuficiența renală și diabetul zaharat;
• vârsta înaintată.

Tratamentul de primă intenție este ivermectina. Tratamentul se recomandă la toți pacienții infectați, chiar și fără simptome, pentru prevenirea formelor severe.

Diagnosticul de laborator. Examenul de scaun are o sensibilitate mică, deoarece larvele sunt eliminate intermitent. De aceea, serologia are un rol important. Diagnosticul serologic se face în două etape:

1. un test de screening: anticorpi totali IgG/IgM;
2. un test de confirmare prin imunoblot, pentru rezultatele pozitive, echivoce sau discordante.

Indicații

• Confirmarea unui test de screening pozitiv sau echivoc pentru anticorpii anti-Strongyloides.
• Clarificarea rezultatelor discordante între testele serologice (ELISA, imunofluorescență).
• Suspiciunea clinică de strongiloidoză, la persoanele cu posibilă expunere:
  • eozinofilie inexplicabilă;
  • simptome digestive, cutanate (larva currens) sau pulmonare.
• Screeningul înaintea tratamentelor imunosupresoare, la persoanele care au trăit sau au călătorit în zone endemice, chiar și în trecutul îndepărtat:
  • înaintea unui tratament cu corticosteroizi;
  • înaintea chimioterapiei sau a medicamentelor biologice;
  • înaintea unui transplant (primitor sau donator).
• Persoanele infectate cu HTLV-1.

Pregătirea pacientului

• Nu este necesară o pregătire specială.
• Menționați laboratorului:
  • călătoriile sau șederea în zone tropicale sau subtropicale, chiar și cu mulți ani în urmă;
  • tratamentele imunosupresoare urmate sau planificate;
  • un eventual tratament antiparazitar anterior și data acestuia;
  • rezultatul testului de screening, dacă a fost efectuat.

Vedeți și pregătirea pentru recoltarea de sânge.

Recoltare

Metodă

Imunoblot (Western blot) pentru anticorpii IgG anti-Strongyloides.

Cum se efectuează testul:

1. Proteinele din extractul de larve de Strongyloides se separă după masa moleculară, prin electroforeză.
2. Proteinele separate se transferă pe o membrană.
3. Membrana se incubează cu serul pacientului; anticorpii IgG specifici se leagă de proteinele parazitului.
4. Anticorpii legați se evidențiază cu un anticorp anti-IgG umană marcat enzimatic, care produce benzi colorate.

Citirea rezultatului. Se citesc benzile care corespund proteinelor imunodominante (specifice) ale parazitului. Benzile prezente și la persoanele sănătoase sunt considerate nespecifice și nu se iau în calcul. Rezultatul este pozitiv când apare un număr minim de benzi specifice, după criteriile producătorului kitului.

Rolul de test de confirmare. Spre deosebire de testele de screening, imunoblotul arată la ce proteine ale parazitului reacționează anticorpii. Astfel, permite deosebirea reacțiilor specifice de cele nespecifice și clarificarea rezultatelor echivoce ale testelor de screening.

Performanța. Într-un studiu cu antigen de Strongyloides:

• imunoblotul a avut o sensibilitate și o specificitate de 96%;
• rezultatul a fost considerat pozitiv la reactivitatea față de cel puțin două benzi imunodominante;
• în cazurile cu rezultate discordante între ELISA și imunofluorescență, imunoblotul a confirmat diagnosticul.

Valori de referință

Negativ: absența benzilor specifice pentru Strongyloides.

Interpretarea rezultatelor

Rezultat pozitiv (benzi specifice prezente). Confirmă existența anticorpilor anti-Strongyloides și indică o infecție actuală sau din trecut. Pentru că parazitul poate persista zeci de ani prin autoinfecție, un rezultat pozitiv la o persoană netratată sugerează de obicei o infecție activă, chiar fără simptome. Se recomandă tratament, mai ales înaintea oricărui tratament imunosupresor.

Rezultat echivoc (benzi specifice insuficiente). Se interpretează în context clinic și epidemiologic. Se poate repeta testul după câteva săptămâni sau se poate face examenul parazitologic.

Rezultat negativ (fără benzi specifice). Face puțin probabilă infecția la persoanele cu imunitate normală, dar nu o exclude complet, mai ales la pacienții imunodeprimați, la care răspunsul de anticorpi poate fi mai slab.

Confirmarea parazitologică. Infecția se poate confirma prin examinarea scaunului, dar acesta are o sensibilitate mică:

• o singură probă de scaun detectează larvele doar la aproximativ 25–30% dintre infecțiile necomplicate;
• se recomandă 3–7 probe, prelucrate prin metode de concentrare (examen coproparazitologic), metoda Baermann sau cultura pe agar;
• testele PCR din materii fecale (panel molecular pentru helminți) au specificitate mare, dar sensibilitatea lor variază.

Reacțiile încrucișate. Pot apărea rezultate fals pozitive în alte infecții cu viermi:

• filarioză (anticorpi anti-filarii);
• infecția cu anchilostome;
• tricocefaloza;
• schistosomoza acută;
• ascaridioza;
• toxocaroza;
• hidatidoza.

Imunoblotul reduce, dar nu elimină complet, aceste reacții. Pentru diagnosticul diferențial se poate folosi un imunoblot pentru nematode.

Urmărirea după tratament. Imunoblotul este un test calitativ și nu permite compararea cantitativă a anticorpilor înainte și după tratament. După un tratament eficient, anticorpii scad lent, în aproximativ 6–12 luni. Pentru urmărire se folosește testul de screening cantitativ, repetat la 6–12 luni după tratament, alături de examenele de scaun.

Rezultatul se interpretează împreună cu tabloul clinic, istoricul de expunere și hemoleucograma (eozinofilia). Tratamentul cu corticosteroizi sau chimioterapia pot suprima eozinofilia.

Limite și interferențe

• Infecție actuală sau veche. Serologia nu poate deosebi sigur o infecție actuală de una vindecată, deoarece anticorpii scad lent după tratament.
• Reacțiile încrucișate cu alte infecții cu nematode, în special cu filariile, pot da rezultate fals pozitive.
• Imunodeprimații. La pacienții imunodeprimați, răspunsul de anticorpi poate fi mai slab, cu rezultate fals negative.
• Calitatea probei. Contaminarea bacteriană și congelările–decongelările repetate pot modifica rezultatul.
• Diagnosticul nu se bazează pe un singur test. Se coroborează cu datele clinice, epidemiologice și parazitologice.

Bibliografie

1. Requena-Méndez A, Chiodini P, Bisoffi Z, Buonfrate D, Gotuzzo E, Muñoz J. The laboratory diagnosis and follow up of strongyloidiasis: a systematic review. PLoS Negl Trop Dis. 2013;7(1):e2002. doi: 10.1371/journal.pntd.0002002
2. Silva LP, Barcelos ISC, Passos-Lima AB, Espindola FS, Campos DMB, Costa-Cruz JM. Western blotting using Strongyloides ratti antigen for the detection of IgG antibodies as confirmatory test in human strongyloidiasis. Mem Inst Oswaldo Cruz. 2003;98(5):687–691.
3. Ashiri A, Rafiei A, Beiromvand M, Khanzadeh A, Alghasi A. Screening of Strongyloides stercoralis infection in high-risk patients in Khuzestan Province, Southwestern Iran. Parasit Vectors. 2021;14(1):37. doi: 10.1186/s13071-020-04549-6
4. Ganesh S, Cruz RJ Jr. Strongyloidiasis: a multifaceted disease. Gastroenterol Hepatol (N Y). 2011;7(3):194–196.
5. Marie C, Petri WA Jr. Strongyloidiasis. MSD Manual Professional Version [online]. Revizuire completă ianuarie 2025, actualizat aprilie 2025. Accesat la 24.10.2026.