Virus varicelo-zosterian, anticorpi IgG și IgM

Ce sunt anticorpii anti-VZV

Anticorpii anti-VZV sunt imunoglobuline specifice produse ca răspuns la infecția cu virusul varicelo-zosterian. Determinarea lor permite stabilirea statusului imun și diagnosticul serologic al infecției.

Virusul varicelo-zosterian, membru al familiei Herpesviridae, este agentul etiologic a două boli exantematoase distincte: varicela, în cadrul infecției primare, și herpes zoster, în cazul reactivării.

Varicela

Varicela este o viroză eruptivă a copilăriei, caracterizată prin leziuni cutanate — vezicule, pustule — cu distribuție centripetă, cantonate în special pe trunchi și mai puțin pe extremități, care se dezvoltă în valuri succesive.

Persoanele afectate, în special copiii, reprezintă sursa de infecție în perioada de incubație, de 10–20 de zile, și în primele zile de boală. Leziunile cutanate aflate în curs de vindecare — crustele — permit rareori izolarea virusului.

Boala este extrem de contagioasă, survine sezonier și în epidemii, iar transmiterea se realizează pe cale respiratorie, prin aerosoli contaminați.

În majoritatea cazurilor evoluția este benignă, complicațiile fiind rare — pneumonii, encefalite — și indicând cel mai frecvent existența unei imunodepresii a gazdei.

Răspunsul imun umoral: anticorpii de tip IgM apar în primele 2–5 zile de la debut, urmați de cei de tip IgG. Spre deosebire de IgM, care dispar în prima lună, IgG persistă toată viața.

Herpes zoster

Deși varicela se vindecă aparent fără urmări și determină imunitate față de infecția primară, virusul prezintă o caracteristică comună herpesvirusurilor: persistența în stare latentă în ganglionii senzitivi de pe traiectul rădăcinii dorsale a nervilor spinali și a nervilor cranieni.

Mecanismul reactivării este necunoscut. Reactivările apar la intervale care depășesc de obicei mai multe decenii și se pot produce prin scăderea imunității — stres, oboseală, traume, senescență, medicație imunosupresoare.

Tabloul clinic debutează prin durere acută într-un teritoriu cutanat aferent unui ganglion senzitiv. Durerea este urmată de o erupție veziculară unilaterală, limitată la același areal cutanat, prin migrarea virusului reactivat de-a lungul traiectului nervos până la nivelul dermului.

Cel mai frecvent sunt afectate dermatoamele toracice și lombare.

Nevralgia postherpetică poate persista mult timp după vindecarea leziunilor eruptive, uneori toată viața.

Forme particulare

Herpes zoster oftalmic — apare atunci când este afectată prima ramură a nervului trigemen și reprezintă un proces grav, care poate afecta vederea. Structurile implicate includ:

• pleoapele, conjunctiva, episclera și sclera — edem periorbital și conjunctival, suprainfecție stafilococică, atrofie sclerală focală
• corneea — de la keratită epitelială punctată până la keratopatie neurotrofică
• camera anterioară — uveită, cu posibilă evoluție spre glaucom și cataractă

Sindromul Ramsay Hunt — apare la afectarea ganglionului geniculat de pe traiectul nervului intermediar, cu durere și erupție veziculară la nivelul conductului auditiv extern, pierderea gustului în cele două treimi anterioare ale limbii și paralizie facială ipsilaterală.

Clasic, infecțiile cu VZV afectează ganglionii senzitivi. Sunt descrise însă și afectări ale neuronilor din cornul anterior, similare celor induse de virusul poliomielitic, cu paralizii consecutive.

Categorii cu risc crescut

Sarcina

Prima jumătate a sarcinii — infecția se poate transmite transplacentar la făt și determină, în 1–2% dintre cazuri, varicelă congenitală: cicatrizări cutanate, hipoplazia extremităților, anomalii oculare, tulburări ale sistemului nervos central.

A doua jumătate a sarcinii, cu excepția ultimelor 5 zile — infecția maternă nu are consecințe asupra fătului, datorită transmiterii transplacentare de anticorpi protectori.

Varicela perinatală se asociază cu mortalitate ridicată, de aproximativ 30%, atunci când boala maternă apare cu 5 zile înaintea travaliului sau în primele 48 de ore postpartum. Nou-născuții afectați dezvoltă boală progresivă, cu manifestări viscerale — în special pulmonare — prin lipsa anticorpilor materni protectori și prin imaturitatea sistemului imun.

Pacienții imunodeprimați

Pot contracta infecții nozocomiale severe de la alte persoane cu infecție VZV activă. Infecțiile pulmonare, hepatice și ale sistemului nervos central sunt frecvente și se asociază cu mortalitate ridicată.

Prevenție

Infecția primară poate fi prevenită prin vaccinare, recomandată copiilor sănătoși și adulților susceptibili: femei seronegative care planifică o sarcină, persoane seronegative înaintea transplantului de organe sau a inițierii medicației imunosupresoare.

Recomandări pentru determinare

Deși tabloul clinic al infecției cu VZV este în general caracteristic, evaluarea serologică este necesară în următoarele situații:

• manifestări atipice
• pneumonie sau infecții ale sistemului nervos central
• infecții survenite în cursul sarcinii sau la naștere
• screeningul serologic al personalului din unitățile spitalicești, pentru profilaxia infecțiilor nozocomiale
• evaluarea statusului imun preconcepțional
• evaluarea persoanelor înaintea transplantului sau a terapiei imunosupresoare
• verificarea eficienței imunizării prin vaccinare

Interpretarea rezultatelor

Detectarea anticorpilor IgG după vaccinare confirmă eficiența imunizării.

Limite și interferențe

Absența anticorpilor specifici nu exclude o infecție cu VZV. În suspiciunea de infecție recentă se recomandă retestarea peste 2–3 săptămâni.

Rezultatele echivoce impun repetarea testelor în decurs de 10–14 zile.

La pacienții imunodeprimați, rezultatele pot fi dificil de interpretat, răspunsul serologic fiind diminuat sau întârziat.