Parvovirus B19 – Anticorpi IgG/IgM

Parvovirus B19 – anticorpi IgG și IgM

Ce este Parvovirus B19

Parvovirusul B19 (B19V) este un virus ADN mic, fără înveliș, din familia Parvoviridae (genul Erythroparvovirus). A fost descoperit întâmplător în 1975, în timpul testării unor probe de ser pentru antigenul HBs. Numele vine de la codul probei (B19) în care a fost identificat.

Virusul se multiplică numai în celule aflate în diviziune activă. Țintele principale sunt progenitorii eritroizi din măduva osoasă. B19V pătrunde în celulă prin antigenul P (globozid), receptor prezent pe precursorii eritroizi, dar și pe celulele placentei, ale ficatului fetal și ale miocardului. Persoanele care nu au antigenul P (fenotip p, foarte rar) sunt rezistente la infecție. În celulele infectate apar pronormoblaști gigant, cu incluziuni nucleare cu aspect de „sticlă mată".

Infecția oprește producția de eritrocite pentru 4–8 zile:

• La persoanele sănătoase, oprirea trece neobservată, deoarece eritrocitele trăiesc circa 120 de zile.
• La pacienții cu eritropoieză accelerată (anemii hemolitice cronice, de exemplu sferocitoză, siclemie sau talasemie, ori după o hemoragie) poate declanșa o criză aplastică tranzitorie.
• La persoanele imunodeprimate, care nu pot produce anticorpi neutralizanți, infecția poate deveni persistentă, cu aplazie eritroidă pură și anemie cronică.

Transmitere și răspândire. Virusul se transmite în principal pe cale respiratorie (picături). Mai rar se transmite prin sânge și produse derivate din plasmă, precum și transplacentar, de la mamă la făt. Focarele apar mai ales la sfârșitul iernii și primăvara, în școli, grădinițe și unități medicale. Infecția este frecventă în copilărie: circa 50% dintre copii au anticorpi IgG până la 15 ani, iar 60–70% dintre adulți sunt imuni. Circa 30–50% dintre femeile de vârstă fertilă nu au anticorpi și pot face infecția în sarcină.

Manifestări clinice

• Copii: eritemul infecțios („boala a cincea", „boala obrajilor pălmuiți"). După câteva zile de simptome nespecifice (febră, cefalee, rinoree, greață) apare o erupție roșie intensă pe obraji. În zilele următoare se extinde pe trunchi și membre, cu aspect reticulat, dantelat. Erupția este mediată imun: când apare, pacientul nu mai este contagios.
• Adulți: infecția este asimptomatică la circa jumătate dintre cazuri. La ceilalți apare un sindrom pseudogripal. Circa 60% dintre femeile adulte fac o poliartropatie acută simetrică a articulațiilor mici ale mâinilor, pumnilor și genunchilor, care poate mima o poliartrită reumatoidă. Aceasta durează de obicei 1–3 săptămâni, rar luni. A fost descris și sindromul papulo-purpuric „în mănuși și șosete".
• Pacienți cu anemie hemolitică cronică: criză aplastică tranzitorie, cu scăderea bruscă a hemoglobinei și reticulocite aproape absente.
• Pacienți imunodeprimați (HIV, transplant, chimioterapie): aplazie eritroidă pură cu anemie cronică.
• Manifestări rare: hepatită, miocardită, meningită aseptică, encefalită, neuropatie de plex brahial. Pentru miocardită, relația cauzală este încă discutată, deoarece ADN-ul viral persistă în miocard și la multe persoane sănătoase.

În sarcină. Virusul trece la făt în circa 25–30% dintre infecțiile materne. Riscul cel mai mare este în prima jumătate a sarcinii, când eritrocitele fetale trăiesc puțin și producția lor este intensă. Infecția fetală poate produce:

• anemie severă
• hidrops fetal neimun, mai ales între 9 și 20 de săptămâni, la circa 3–4% din infecțiile materne
• miocardită fetală
• avort spontan sau moarte fetală, cu un risc suplimentar de circa 5–10% când infecția survine înainte de 20 de săptămâni

Hidropsul poate fi tratat prin transfuzie intrauterină. O parte dintre cazuri se remit spontan. B19V nu este teratogen și nu produce malformații. Infecția maternă nu este o indicație de întrerupere a sarcinii, ci de monitorizare ecografică.

Răspunsul imun

Anticorpii IgG îndreptați împotriva proteinei capsidale VP1 sunt neutralizanți și conferă imunitate de durată. În criza aplastică și la imunodeprimați, anticorpii pot lipsi în momentul simptomelor, când viremia este maximă. În aceste situații, diagnosticul se pune prin PCR.

Indicații

• Suspiciune de eritem infecțios sau de infecție recentă cu B19V (erupție, artralgii sau artrită acută)
• Gravidă expusă la un caz de eritem infecțios sau cu simptome sugestive, pentru stabilirea statusului imun și a unei eventuale infecții recente
• Hidrops fetal neimun sau anemie fetală identificate ecografic (testarea mamei)
• Poliartrită acută simetrică de cauză neprecizată, mai ales la femei
• Criză aplastică la pacienți cu anemie hemolitică cronică (serologia se completează cu PCR)
• Anemie cronică cu reticulocite scăzute la pacienți imunodeprimați (serologia se completează cu PCR)
• Evaluarea statusului imun la personalul expus profesional (educatoare, învățătoare, personal medical) care planifică o sarcină

Screeningul de rutină al tuturor gravidelor nu este recomandat.

Recoltare

Metodă

Metoda folosită este chemiluminiscența (CLIA) [producător analizor / kit]. Rezultatele se exprimă ca index.

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

La gravide:

• IgG pozitiv și IgM negativ. Gravida este imună. Nu există risc pentru făt.
• IgG și IgM negative după o expunere. Gravida este susceptibilă. Se repetă testarea la 2–4 săptămâni de la expunere.
• Infecție recentă confirmată. Se recomandă monitorizare ecografică săptămânală sau la 2 săptămâni timp de 8–12 săptămâni. Monitorizarea include evaluarea semnelor de hidrops și velocitatea maximă sistolică în artera cerebrală medie (Doppler), pentru depistarea anemiei fetale. Diagnosticul infecției fetale se face prin PCR din lichid amniotic sau sânge fetal.

Limite și interferențe

• Un rezultat negativ nu exclude infecția. În primele zile, înainte de apariția anticorpilor, rezultatele pot fi fals negative.
• La pacienții imunodeprimați și în criza aplastică, răspunsul imun poate fi absent sau întârziat. Diagnosticul se pune prin PCR (ADN B19V), nu prin serologie.
• IgM fals pozitiv poate apărea prin:
  • reactivitate încrucișată în infecția cu virusul Epstein-Barr și, mai rar, în alte infecții virale acute (rubeolă, CMV)
  • prezența factorului reumatoid
  • stimulare policlonală a sistemului imun
• IgM poate persista câteva luni. Un IgM slab pozitiv, cu IgG pozitiv, nu permite datarea exactă a infecției.
• Diagnosticul de infecție persistentă nu se poate stabili numai serologic. Este necesară detecția ADN-ului viral prin PCR.
• Rezultatele pacienților care au primit recent transfuzii, imunoglobuline intravenoase sau produse derivate din plasmă trebuie interpretate cu prudență: anticorpii IgG pot fi transferați pasiv.