Alfa 1 Antitripsina (AAT)

Alfa-1 antitripsina (AAT)

Ce este alfa-1 antitripsina

Alfa-1 antitripsina (AAT) este o proteină produsă în principal de ficat și eliberată în sânge. Face parte din grupul inhibitorilor de proteaze, substanțe care opresc acțiunea enzimelor ce descompun proteinele. În ser există mai mulți astfel de inhibitori, dintre care cei mai cunoscuți sunt alfa-1 antitripsina și alfa-2 macroglobulina.

Rolul principal al AAT este să neutralizeze elastaza neutrofilică. Este o enzimă eliberată de neutrofile (un tip de globule albe) în timpul inflamației și când aceste celule se distrug. Dacă nu este oprită, elastaza distruge țesutul elastic al plămânilor. Alfa-1 antitripsina protejează astfel în special plămânii.

Deficitul de alfa-1 antitripsină

Deficitul de alfa-1 antitripsină este o boală genetică, transmisă de la părinți. Este produs de variante ale genei SERPINA1, de pe cromozomul 14. Fiecare om moștenește două copii ale genei, câte una de la fiecare părinte.

Variantele genei:

• M este varianta normală, cea mai frecventă;
• Z este cea mai frecventă variantă patologică;
• S dă un deficit ușor, care devine important clinic mai ales în combinație cu Z (SZ);
• există și variante rare, inclusiv variante „nule”, care nu produc deloc proteină.

Ce se întâmplă în organism:

• În plămâni: cantitatea de AAT din sânge este prea mică, așa că plămânii rămân neprotejați. Apar emfizemul pulmonar și bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), de obicei la vârste mai tinere decât în mod obișnuit. La fumători, simptomele încep adesea între 40 și 50 de ani. Fumatul accelerează mult afectarea plămânilor.
• În ficat: în varianta Z, proteina are o formă anormală și se blochează în celulele ficatului, pe care le afectează treptat. La nou-născuți și copii poate apărea colestază (icter prelungit) și, rar, boală hepatică cronică. La adulți pot apărea fibroză, ciroză și un risc crescut de cancer hepatic.

Severitatea depinde de combinația de variante pe care o are persoana:

Pragul de protecție. Sub aproximativ 0,57 g/L (11 µmol/L), cantitatea de AAT nu mai este suficientă pentru a proteja plămânii.

Alfa-1 antitripsina ca reactant de fază acută

Alfa-1 antitripsina este și un reactant de fază acută. Ficatul o produce în cantitate mai mare în inflamații, așa că valorile cresc în:

• infecții bacteriene;
• poliartrită reumatoidă;
• vasculite;
• cancere.

Creșterea aceasta poate masca un deficit.

Indicații

• Emfizem pulmonar sau BPOC, mai ales cu debut la vârstă tânără. Ghidurile actuale recomandă testarea tuturor pacienților cu BPOC, indiferent de vârstă.
• Bronșiectazii fără o cauză cunoscută.
• Boli hepatice cronice fără o cauză cunoscută, la copii (inclusiv icterul prelungit al nou-născutului) și la adulți.
• Paniculita necrozantă (o inflamație a țesutului de sub piele).
• Granulomatoza cu poliangeită (o formă de vasculită).
• Rudele unei persoane cu deficit de AAT.
• Modificări la electroforeza proteinelor serice: fracțiunea alfa-1 globuline scăzută sau două benzi în zona alfa-1.
• Evaluarea stărilor inflamatorii.

Pregătirea pacientului

Recoltarea se face à jeun (pe nemâncate).

Când se suspectează un deficit de AAT, recoltarea nu se face în timpul unei inflamații sau infecții acute. În acest caz, proteina C reactivă este crescută, iar AAT poate fi fals normală. De aceea, este util ca proteina C reactivă să fie măsurată în aceeași probă.

Recoltare

Metodă

Imunoturbidimetrie.

Valori de referință

0,9–2,0 g/L.

Transformarea unităților de măsură: g/L × 18,4 = µmol/L.

Limita de detecție: 0,21 g/L (21 mg/dL; 3,86 µmol/L).

Valoare de alertă: sub 0,7 g/L. Valoarea indică o probabilitate mare de deficit sever, cu risc crescut de emfizem pulmonar precoce.

Interpretarea rezultatelor

Valori scăzute

Deficitul de alfa-1 antitripsină:

• sub 0,7 g/L: sugerează un deficit sever (de exemplu, combinațiile ZZ, SZ sau variante nule);
• sub aproximativ 0,57 g/L (11 µmol/L): plămânii nu mai sunt protejați suficient;
• valori ușor scăzute sau la limita inferioară: pot apărea la purtători (MZ). Valorile purtătorilor se suprapun însă adesea cu cele normale.

Diagnosticul se confirmă prin identificarea variantelor genei:

• genotipare pentru variantele Z și S, care recunoaște aproximativ 95% din variantele patologice;
• fenotipare;
• secvențierea genei SERPINA1, pentru variantele rare.

Alte cauze de valori scăzute:

• malnutriția;
• sindromul nefrotic, prin pierderea proteinelor în urină;
• enteropatiile cu pierdere de proteine. În acestea se poate doza și alfa-1 antitripsina în materiile fecale.

Valori crescute

• inflamații acute și cronice: infecții bacteriene, poliartrită reumatoidă, vasculite;
• cancere;
• sarcina;
• tratamentul cu estrogeni sau anticoncepționale orale.

Limite și interferențe

Inflamația poate masca un deficit. Fiind reactant de fază acută, AAT crește în inflamații și poate ajunge în intervalul normal la o persoană cu deficit, în special la purtători. Interpretarea se face împreună cu proteina C reactivă.

Nivelul seric nu identifică sigur purtătorii. Pentru a afla dacă o persoană este purtătoare (de exemplu, MZ), este necesar testul genetic.

Situații fiziologice:

• valori scăzute la naștere;
• valori crescute în sarcină.

Medicamente care cresc valorile: estrogeni, anticoncepționale orale, oximetolon, tamoxifen.

Gamapatiile monoclonale, în special cele cu IgM (macroglobulinemia Waldenström), pot da foarte rar rezultate eronate.