Lanturi usoare libere Kappa in ser

Lanțuri ușoare libere tip kappa în ser

Ce sunt lanțurile ușoare libere tip kappa

Moleculele de imunoglobuline sunt formate din două lanțuri grele identice — α, δ, ε, γ sau μ, care definesc clasa de anticorpi — și două lanțuri ușoare identice, de tip kappa (κ) sau lambda (λ). Fiecare lanț ușor este legat covalent de un lanț greu, iar cele două lanțuri grele sunt legate între ele la nivelul regiunii balama.

Plasmocitele produc lanțuri ușoare în exces față de lanțurile grele, iar surplusul este eliberat în circulație sub formă liberă, nelegată. La persoanele sănătoase, majoritatea lanțurilor ușoare circulă legate în molecula de imunoglobulină, iar concentrația serică a formelor libere este mică.

În ser, lanțul ușor liber kappa există în principal ca monomer, cu greutate moleculară de aproximativ 22,5 kDa, iar lanțul lambda ca dimer legat covalent, de aproximativ 45 kDa. Diferența de dimensiune determină o filtrare glomerulară diferită — kappa este eliminat mai rapid — și explică de ce raportul κ/λ al formelor libere din ser este subunitar, în jur de 0,6, spre deosebire de raportul formelor legate, care este de aproximativ 2.

Lanțurile ușoare filtrate glomerular sunt reabsorbite aproape complet în tubul contort proximal, astfel încât concentrația urinară normală este foarte mică sau nedetectabilă. Producția unei cantități mari de lanțuri ușoare monoclonale depășește capacitatea de reabsorbție tubulară, iar acestea apar în urină — proteinuria Bence Jones, descrisă încă din 1847 și folosită de atunci ca marker de diagnostic în mielomul multiplu.

Gamapatiile monoclonale sunt afecțiuni caracterizate prin proliferarea clonală a celulelor producătoare de anticorpi, cu secreția unei imunoglobuline omogene structural sau doar a subunităților ei. Grupul cuprinde: mielomul multiplu, mielomul cu lanțuri ușoare, macroglobulinemia Waldenström, mielomul nesecretor, mielomul indolent, gamapatia monoclonală cu semnificație nedeterminată (MGUS), amiloidoza sistemică AL și boala depozitelor de lanțuri ușoare.

Detectarea acestor afecțiuni se bazează în mod clasic pe electroforeza proteinelor serice și pe imunofixare, în ser și în urină. Bolile cu lanțuri ușoare — mielomul cu lanțuri ușoare, amiloidoza AL, boala depozitelor de lanțuri ușoare — și mielomul nesecretor nu produc însă, de regulă, o componentă monoclonală suficient de mare pentru a fi detectată electroforetic. Pentru aceste situații a fost dezvoltat testul cantitativ pentru lanțurile ușoare libere, care măsoară exclusiv formele nelegate de lanțurile grele.

Avantajele determinării lanțurilor ușoare libere serice:

• sensibilitate superioară electroforezei în diagnosticul gamapatiilor monoclonale, în special al bolilor cu lanțuri ușoare;
• identificarea unui lanț ușor monoclonal la o parte dintre pacienții cu mielom nesecretor, amiloidoză AL sau boala depozitelor de lanțuri ușoare la care imunofixarea este negativă;
• evaluarea riscului de progresie a MGUS către mielom: un raport κ/λ anormal se asociază cu un risc de progresie de aproximativ 2,5 ori mai mare;
• monitorizarea bolii la pacienții al căror component monoclonal nu poate fi cuantificat electroforetic, cu reducerea numărului de proceduri invazive;
• sensibilitate superioară testelor urinare, inclusiv determinării proteinei Bence Jones.

Testul se interpretează întotdeauna împreună cu lanțurile ușoare libere de tip lambda, prin calculul raportului κ/λ, care este parametrul cu adevărat informativ.

Indicații

• evaluarea unei gamapatii monoclonale suspectate, ca parte a panelului de screening alături de electroforeza proteinelor serice și imunofixare;
• suspiciunea de amiloidoză sistemică AL — analiza este esențială, sensibilitatea electroforezei fiind insuficientă;
• suspiciunea de mielom cu lanțuri ușoare sau de mielom nesecretor;
• suspiciunea de boală a depozitelor de lanțuri ușoare;
• stratificarea riscului de progresie la pacienții cu MGUS sau cu mielom indolent;
• monitorizarea răspunsului la tratament și a evoluției bolii;
• investigarea unei insuficiențe renale de cauză neprecizată, cu suspiciune de nefropatie prin lanțuri ușoare;
• investigarea unei neuropatii periferice, a unei hipercalcemii sau a unor leziuni osteolitice fără explicație.

Recoltare

Metodă

Imunoturbidimetrie.

Valori de referință

Lanțuri ușoare libere tip kappa în ser: 3,3–19,4 mg/L.

Raport kappa/lambda: 0,22–1,74. Raportul se calculează numai atunci când cererea de analize include atât lanțurile ușoare libere de tip kappa, cât și cele de tip lambda.

Interpretarea rezultatelor

Raportul κ/λ este parametrul esențial, nu valoarea absolută a unui singur lanț. Un raport crescut indică un exces de lanțuri kappa, sugestiv pentru o clonă producătoare de kappa; un raport scăzut indică o clonă producătoare de lambda.

Dacă lanțurile kappa, lambda și raportul κ/λ sunt normale, iar electroforeza nu evidențiază component monoclonal, diagnosticul de gamapatie monoclonală este exclus cu mare probabilitate.

Un raport anormal susține diagnosticul de gamapatie monoclonală, dar nu îl confirmă; confirmarea necesită examen medular și, după caz, biopsie tisulară cu evidențierea depozitelor amiloide.

Tabelul de mai jos rezumă principalele combinații:

Creșterea ambelor lanțuri, cu raport normal, nu indică o gamapatie monoclonală, ci o producție policlonală crescută sau o eliminare renală deficitară. Cauzele frecvente sunt: insuficiența renală, procesele inflamatorii cronice, infecțiile, bolile autoimune — în special lupusul eritematos sistemic.

Scăderea ambelor lanțuri reflectă supresia funcției medulare.

Monitorizarea tratamentului: modificările cantitative ale lanțurilor ușoare libere reflectă schimbări ale mărimii populației monoclonale de plasmocite. O variație de peste 25%, sau variații în aceeași direcție la determinări succesive, sunt semnificative pentru evoluția bolii. Pentru evaluarea răspunsului se folosește diferența dintre lanțul implicat și cel neimplicat, iar normalizarea raportului κ/λ este unul dintre criteriile de răspuns complet strict.

Elemente de context:

• în mielomul multiplu, aproape toți pacienții prezintă o proteină monoclonală în ser sau în urină, dacă se folosesc împreună electroforeza, imunofixarea și determinarea lanțurilor ușoare libere;
• macroglobulinemia Waldenström se caracterizează prin prezența obligatorie a unei componente monoclonale de tip IgM;
• la aproximativ 75% dintre pacienții cu mielom multiplu sau macroglobulinemie Waldenström se evidențiază în urină un lanț ușor monoclonal;
• prezența unei proteine monoclonale sugerează de regulă un proces malign, dar poate apărea și în condiții benigne sau fără modificări patologice evidente, ca în MGUS, care necesită monitorizare periodică.

Limite și interferențe

• Valoarea izolată a lanțurilor kappa nu este interpretabilă; analiza are sens numai împreună cu lanțurile lambda și cu raportul κ/λ.
• Insuficiența renală crește concentrația ambelor lanțuri și deplasează ușor raportul în favoarea kappa, prin acumulare. La pacienții cu filtrare glomerulară scăzută, intervalul normal al raportului este mai larg decât cel din populația generală, iar un raport ușor crescut nu susține singur diagnosticul de gamapatie monoclonală.
• Hipergamaglobulinemia policlonală din bolile inflamatorii, infecțioase și autoimune crește ambele lanțuri.
• Excesul de antigen poate determina rezultate fals scăzute la concentrații foarte mari de lanțuri monoclonale; probele suspecte se retestează după diluție.
• Polimerizarea lanțurilor ușoare monoclonale poate duce la subestimarea concentrației.
• Rezultatele obținute cu truse diferite nu sunt interschimbabile; monitorizarea unui pacient se face obligatoriu în același laborator, cu aceeași metodă.
• Lipemia moderată sau marcată poate împiedica efectuarea determinării.
• Testul nu înlocuiește electroforeza și imunofixarea, ci le completează; diagnosticul unei gamapatii monoclonale se pune pe ansamblul investigațiilor.