Hidroxiprolina in urina

Hidroxiprolină in urina

Ce este hidroxiprolina in urina

Hidroxiprolina este un aminoacid neesențial, care se formează prin hidroxilarea prolinei sub acțiunea enzimei prolil-hidroxilază, în prezența vitaminei C, în lumenul reticulului endoplasmic. Este componenta majoră a colagenului: reprezintă 13% din totalul aminoacizilor acestuia și are un rol important în menținerea structurii lui de triplu helix.

Hidroxiprolina se găsește în cantități semnificative în țesuturile bogate în colagen: os, tendoane, cartilaje, piele și vase de sânge.

Se elimină prin urină sub două forme:

• liberă, aproximativ 10%;
• conjugată, aproximativ 90%, sub formă de lanțuri polipeptidice mici.

Marker al resorbției osoase

Aproximativ 50% din colagenul uman se află în os. Componenta majoră a matricei osoase este colagenul de tip I, bogat în hidroxiprolină. De aceea, excreția urinară de hidroxiprolină este considerată un marker al resorbției osoase. Colagenul de tip I există și în alte țesuturi, dar osul are un turnover mai mare și produce aproximativ 50% din hidroxiprolina eliminată prin urină.

Hidroxiprolina poate proveni și din degradarea fracțiunii C1q a complementului. Aceasta are o regiune cu structură asemănătoare colagenului, deci conține cantități importante de hidroxiprolină, care pot reprezenta până la 40% din hidroxiprolina urinară. Din acest motiv, afecțiunile inflamatorii pot crește foarte mult excreția urinară de hidroxiprolină.

Valori crescute pot apărea și după consumul de alimente care conțin gelatină.

Utilitate clinică

Hidroxiprolina urinară crește în orice situație care modifică matricea osoasă:

• tumori osoase primare sau secundare;
• procesul de vindecare al fracturilor;
• afecțiuni endocrine;
• diverse boli metabolice;
• tubulopatii.

La pacienții cu cancer de sân sau de prostată, valorile urinare modificate indică prezența metastazelor osoase, chiar și în lipsa unei dovezi radiologice.

În osteomalacie, dozarea hidroxiprolinei urinare este utilă când fosfataza alcalină serică este normală sau când pacientul are și o boală hepatică care crește secundar fosfataza alcalină.

Hidroxiprolina urinară, ca și fosfataza alcalină serică, se poate folosi în evaluarea și monitorizarea răspunsului la tratament în boala Paget.

Dozarea hidroxiprolinei urinare libere este importantă pentru diagnosticul hidroxiprolinemiei congenitale, o afecțiune caracterizată prin retard mental și trombocitopenie.

Indicații

• Evaluarea metabolismului colagenului.

Pregătirea pacientului

• Dieta: cu 48 de ore înainte de testare se evită alimentele care conțin colagen: carne, pește, sosuri, budincă, iaurt, înghețată, deserturi pe bază de gelatină și bomboane.
• Medicamente: se evită medicamentele care conțin aspirină.
• Peste 16 ani: se recoltează urina din 24 de ore. La ora 7 dimineața, pacientul urinează și aruncă această urină. Apoi colectează într-un vas curat de 2–3 litri toată urina până la ora 7 dimineața a doua zi, inclusiv. Omogenizează urina prin agitare, măsoară întreaga cantitate și păstrează aproximativ 10 mL într-un pahar de plastic de unică folosință pentru urină, pe care notează cantitatea totală. Urina se ține la 2–8 °C în timpul colectării și ulterior, până la analiză.
• Sub 16 ani: se recoltează o probă de urină spontană.

Recoltare

Important: la eșantionul din urina de 24 de ore se adaugă câteva picături de acid acetic glacial; proba se păstrează la 2–8 °C pe toată durata colectării și până la analiză.

Metodă

Fotometrică; se determină hidroxiprolina urinară totală.

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

În evaluarea metabolismului osos, hidroxiprolina urinară se interpretează alături de:

• fosfataza alcalină și fosfataza alcalină osoasă;
• beta-crosslaps (CTX);
• osteocalcina;
• P1NP;
• PTH;
• calciul;
• vitamina D.

Limite și interferențe

• Alimentele cu gelatină pot crește hidroxiprolina urinară. De aceea se evită cu 48 de ore înainte de testare.
• Afecțiunile inflamatorii pot crește mult hidroxiprolina urinară, prin degradarea fracțiunii C1q a complementului.
• Conservanții adăugați în urină interferă cu determinarea.