Campylobacter jejuni – anticorpi IgA, IgG (serologie)

Campylobacter jejuni – anticorpi IgA, IgG (serologie)

Ce este serologia Campylobacter

Genul Campylobacter cuprinde bacili Gram-negativi mici, curbați sau în formă de „S”, care nu formează spori. Cresc cel mai bine într-o atmosferă cu 5–10% oxigen (sunt microaerofili). C. jejuni și C. coli cresc optim la 42 °C. Datorită mobilității lor deosebite, „în tirbușon”, bacteriile pot traversa stratul de mucus și pot coloniza tubul digestiv.

Speciile importante pentru om:

• Campylobacter jejuni este una dintre principalele cauze de diaree bacteriană la nivel mondial și cea mai frecventă cauză bacteriană de gastroenterită;
• Campylobacter fetus produce avorturi la bovine și ovine, iar la om este un agent patogen oportunist. Este responsabil de cele mai multe dintre bacteriemiile cu Campylobacter.

Unde trăiește și cum se transmite. Campylobacter trăiește în intestinul multor mamifere (porci, vaci, capre, oi, câini, pisici, rozătoare) și al păsărilor (pui, curcani). Se găsește și în apa contaminată cu materii fecale. Omul se infectează mai ales prin:

• carnea de pasăre insuficient preparată termic, principala sursă;
• laptele nepasteurizat;
• apa contaminată, inclusiv prin defecțiuni ale rețelei de canalizare;
• contactul cu animalele și, mai rar, de la om la om (pe cale fecal-orală).

În țările dezvoltate, aproximativ 90% dintre cazuri apar vara, probabil din cauza cărnii insuficient preparate la grătar, în aer liber.

Boala. Nu toate infecțiile dau simptome. Apariția bolii depinde de:

• cantitatea de bacterii ingerată;
• virulența tulpinii;
• imunitatea persoanei.

Când apare, enterita cu C. jejuni nu se deosebește clinic de cea produsă de Salmonella sau Shigella:

• după o incubație de obicei de 2–5 zile, infecția afectează jejunul și ileonul și se poate extinde la colon și rect. Mucoasa devine inflamată, edemațiată, ulcerată și sângerândă, cu abcese în cripte;
• simptomele: diaree (frecvent cu sânge), febră, dureri abdominale, uneori vărsături;
• boala durează de obicei aproximativ o săptămână și este autolimitată dacă pierderile de apă și săruri sunt înlocuite.

Complicațiile tardive (postinfecțioase) sunt principalul motiv pentru care se face serologia:

• artrita reactivă: apare la 1–5% dintre persoanele infectate, de obicei în primele 4 săptămâni după infecție. Simptomele pot dura de la câteva luni la un an, iar aproximativ 5% dintre cazuri au evoluție cronică sau recăderi. La nivel de populație, artrita reactivă după Campylobacter nu pare să fie legată de HLA-B27, iar afectarea coloanei (inflamația lombară) este rară;
• sindromul Guillain-Barré: o paralizie acută de origine nervoasă, care apare la 1–3 săptămâni după diaree. Riscul este de aproximativ 1 la 1.000 de infecții (0,2–1,7 la 1.000). C. jejuni este implicat în aproximativ 30% dintre cazurile de Guillain-Barré (între 5 și 41%, după studiu). Mecanismul este probabil mimetismul molecular: unele structuri ale bacteriei seamănă cu gangliozidele de pe nervi, iar anticorpii produși împotriva bacteriei atacă și nervii. Pacienții au de obicei anticorpi anti-gangliozide, mai ales anti-GM1 și anti-GD1a.

Alte complicații raportate:

• miocardită, pericardită, aritmii;
• sindrom hemolitic-uremic;
• megacolon toxic;
• bacteriemie;
• hepatită, pancreatită.

C. fetus produce mai ales bacteriemii, la persoanele cu imunitate scăzută, ciroză, cancer, diabet sau la vârstnici.

Ce arată analiza. Testul măsoară anticorpii IgA și IgG împotriva C. jejuni în sânge. Anticorpii crescuți arată de obicei o infecție recentă sau în curs, chiar și atunci când coprocultura sau antigenul din materiile fecale sunt negative, pentru că bacteria a dispărut deja din intestin. Este util mai ales când complicațiile apar la câteva săptămâni după diaree.

Indicații

• Documentarea unei infecții recente cu Campylobacter la pacienții cu:
  • artrită reactivă apărută după un episod diareic. Testul se face împreună cu serologia altor germeni implicați: Yersinia, Salmonella;
  • sindrom Guillain-Barré, împreună cu anticorpii anti-gangliozide.
• Suspiciunea unei infecții cu Campylobacter când diareea a trecut și testele din materii fecale nu mai sunt utile.

Pentru diareea acută, testele recomandate sunt cele din materii fecale:

• antigenul Campylobacter;
• coprocultura;
• profilul molecular pentru gastroenterite bacteriene.

Pregătirea pacientului

Se recomandă recoltarea à jeun (pe nemâncate).

Recoltare

Metodă

Imunoenzimatică (EIA), pentru anticorpi IgA și IgG anti-Campylobacter jejuni.

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Rezultat negativ. Sugerează absența unei infecții cu Campylobacter. Nu exclude însă o infecție foarte recentă, la care anticorpii nu au apărut încă.

Rezultat pozitiv. Arată că pacientul este sau a fost infectat cu Campylobacter. Anticorpii IgG pot persista după o infecție veche, așa că un rezultat pozitiv nu dovedește singur o infecție recentă.

Cea mai bună dovadă a unei infecții recente este o modificare semnificativă a nivelului de anticorpi între două probe recoltate la 2–3 săptămâni distanță (seruri pereche).

În artrita reactivă sau în sindromul Guillain-Barré, un rezultat pozitiv, în contextul unui episod diareic recent, susține legătura cu infecția cu Campylobacter. Diagnosticul acestor complicații este însă clinic și se pune de medicul reumatolog, respectiv neurolog.

Rezultatul se interpretează de medic, împreună cu simptomele, istoricul și celelalte analize.

Limite și interferențe

• Rezultatul se interpretează împreună cu simptomele, datele epidemiologice și celelalte investigații.
• Testul poate fi pozitiv la persoane care nu au în prezent infecția, ca urmă a unei infecții trecute.
• Testul poate fi negativ la persoane infectate în prezent, dacă proba a fost recoltată înainte de apariția anticorpilor.
• Serologia nu este testul potrivit pentru diareea acută. În această situație se folosesc testele din materii fecale.
• Hemoliza, lipemia și contaminarea bacteriană a probei pot influența rezultatul.