Salmonella Ac totali- serologie

Salmonella Ac totali- serologie

Ce este determinarea anticorpilor anti-Salmonella

Testul detectează în ser aglutininele (anticorpii aglutinanți) față de:

• antigenele somatice O, polizaharidice și termostabile;
• antigenele flagelare H, proteice și termolabile.

Detecția se face prin aglutinare în tub (reacția Widal).

Determinarea este utilă în două situații:

• diagnosticul serologic al febrei tifoide și paratifoide, ca metodă complementară culturilor;
• documentarea unei infecții enterale recente cu Salmonella la pacienții cu artrită reactivă.

Genul Salmonella

Salmonella aparține familiei Enterobacteriaceae. Cuprinde bacili Gram-negativi, nesporulați, facultativ anaerobi, mobili.

Clasificare actuală:

• Salmonella enterica are 6 subspecii:
  • enterica (I);
  • salamae (II);
  • arizonae (IIIa);
  • diarizonae (IIIb);
  • houtenae (IV);
  • indica (VI).

  Subspecia I include aproape toate serotipurile patogene pentru om.

• Salmonella bongori este fosta subspecie V.

Pe baza antigenelor O și H se descriu peste 2500 de serotipuri (serovaruri). Nomenclatura corectă este S. enterica serovar Typhi, prescurtat S. Typhi.

Tabloul clinic depinde de serotip:

• gastroenterită;
• febră tifoidă sau paratifoidă;
• bacteriemie;
• infecții endovasculare și infecții localizate;
• portaj cronic.

Febra tifoidă și paratifoidă

Este o infecție sistemică severă produsă de S. Typhi și S. Paratyphi A, B și C.

Manifestări:

• febră prelungită;
• cefalee;
• dureri abdominale;
• bradicardie relativă;
• rozeole;
• hepatosplenomegalie.

Debutul poate fi insidios, cu simptome nespecifice. Imunodeprimații au risc de forme severe.

Suspiciunea diagnostică: se ia în considerare la orice pacient febril cu călătorie recentă într-o zonă tropicală sau subtropicală.

Portajul după boală:

• până la 10% dintre pacienții netratați excretă S. Typhi în scaun timp de până la 3 luni;
• 1–4% devin purtători cronici, cu localizare biliară.

Gastroenterita cu Salmonella non-tifoidică

Este produsă cel mai frecvent de S. Enteritidis și S. Typhimurium, prin apă sau alimente contaminate (ouă, carne de pasăre).

Evoluție:

• Incubație: 6–72 de ore.
• Simptome: greață, vărsături, diaree de regulă nesanguinolentă, dureri abdominale, febră.
• Durată: vindecare spontană în 4–7 zile. O diaree care persistă peste o săptămână sugerează alt diagnostic.
• Excreție după vindecare: bacteria poate fi excretată în scaun 4–5 săptămâni. Tratamentul antibiotic poate prelungi portajul.

Diagnosticul gastroenteritei este bacteriologic (coprocultură), nu serologic.

Complicații:

• Bacteriemie: apare la până la 5–8% dintre pacienți.
• Infecții localizate: apar la 5–10% dintre pacienții bacteriemici și includ:
  • infecții endovasculare (anevrism infectat, infecția grefelor vasculare, cu mortalitate mare);
  • endocardită;
  • meningită;
  • osteomielită (în special în siclemie);
  • colecistită;
  • abcese hepatice, splenice, ovariene sau testiculare.

Afectarea articulară

Patogenia artritei reactive:

• Bacteriile persistă în mucoasa digestivă și în ganglionii limfatici.
• Componentele bacteriene, antigene peptidice și acizi nucleici, sunt transportate de celulele mononucleare la nivel sinovial.
• Aici declanșează un răspuns inflamator la gazdele predispuse genetic.

Teoria peptidului artritogen propune următorul mecanism: un peptid bacterian cu structură asemănătoare unui peptid propriu (de exemplu cartilaginos) este prezentat de moleculele HLA-B27. Limfocitele T CD8+ activate reacționează apoi încrucișat cu structurile proprii. Teoria nu explică însă specificitatea articulară, deoarece HLA-B27 este exprimat pe toate celulele nucleate.

HLA-B27 este prezent la 30–80% dintre pacienții cu artrită reactivă, în funcție de serie. În populația generală prevalența este de aproximativ 7%.

Evoluția artritei reactive postenterale afectează în egală măsură ambele sexe:

• episod unic, autolimitat, în aproximativ 35% din cazuri;
• pusee recurente, cu remisiune completă între ele, în aproximativ 35%;
• evoluție cronică, ondulantă, în aproximativ 25%;
• rar, formă severă, distructivă, cu spondilită secundară.

Durata medie a unui episod este de aproximativ 5 luni.

Indicații

• suspiciune de febră tifoidă sau paratifoidă, ca test complementar hemoculturii, mai ales când culturile nu sunt disponibile sau sunt negative;
• artrită reactivă, pentru documentarea unei infecții enterale recente cu Salmonella;
• febră prelungită de cauză neprecizată, cu context epidemiologic sugestiv.

Recoltare

Metodă

Reacția Widal, aglutinare în tub, cu suspensii antigenice de:

• S. Typhi (OH, O, H);
• S. Paratyphi B (OH, O, H);
• S. Paratyphi C (OH);
• S. Enteritidis (OH);
• S. Typhimurium (OH).

Citirea reacției:

• în prezența anticorpilor specifici apare o aglutinare vizibilă;
• în absența lor, suspensia rămâne omogenă, lăptoasă;
• rezultatul se exprimă ca titru, adică ultima diluție la care aglutinarea este vizibilă.

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Cinetica anticorpilor: în febra tifoidă, aglutininele devin detectabile la sfârșitul primei săptămâni de boală, ating un maxim în săptămânile 4–5 și apoi scad treptat. Testul poate fi negativ în primele zile de boală.

Titrurile peste 1/100 sunt considerate semnificative, dar o singură determinare nu stabilește diagnosticul.

Criteriul de diagnostic cel mai valoros este creșterea de cel puțin 4 ori a titrului între două probe recoltate la 7–10 zile distanță (seroconversie).

Anticorpii O și anticorpii H au semnificație diferită:

• anticorpii O apar precoce și scad în câteva luni, deci sugerează o infecție recentă;
• anticorpii H persistă luni sau ani și pot reflecta o infecție sau o vaccinare anterioară.

Situații care modifică titrul:

Artrita reactivă: titrurile crescute de anticorpi anti-Salmonella susțin originea enterală a infecției declanșatoare.

Limite și interferențe

Diagnosticul de certitudine al febrei tifoide este bacteriologic:

• hemocultura: pozitivă mai ales în prima săptămână;
• mielocultura: cea mai sensibilă, inclusiv după începerea antibioticului;
• coprocultura și urocultura: mai ales din săptămâna a 2-a sau a 3-a.

Sensibilitatea și specificitatea reacției Widal sunt moderate. Rezultatul se interpretează numai în corelație cu tabloul clinic, datele epidemiologice și culturile.

Reacții încrucișate (rezultate fals-pozitive) pot apărea în:

• infecții cu alte Enterobacteriaceae;
• malarie;
• tifos exantematic;
• dengue;
• bruceloză;
• boli hepatice cronice;
• boli autoimune;
• mielom multiplu.

Rezultate fals-negative pot apărea în:

• faza precoce a bolii;
• tratament antibiotic precoce;
• imunosupresie;
• purtătorii cronici.