Sodiu seric

Ce este sodiul seric

Sodiul se găsește în organism în stare ionizată (Na⁺) și reprezintă cationul principal din spațiul extracelular, în timp ce potasiul ocupă acest rol în spațiul intracelular.

Distribuția asimetrică a celor doi electroliți de o parte și de alta a membranei celulare este menținută prin schimb activ, realizat de Na⁺/K⁺-ATPază.

Preponderența sodiului asupra celorlalți cationi se păstrează și în celelalte lichide ale organismului: suc gastric, suc pancreatic, bilă veziculară, suc intestinal, lichid cecal, sudoare, lichid cefalorahidian.

Rezervorul osos

O cantitate relativ mare de sodiu se găsește în cartilaje și, într-o măsură mai mică, în oase. Sodiul scheletic reprezintă 15–30% din cantitatea totală a organismului, din care o proporție similară poate fi schimbată cu cel din lichidele extracelulare.

Cantitatea totală din oase crește cu vârsta, în timp ce fracțiunea mobilizabilă se reduce. Această fracțiune are relevanță clinică, constituind un rezervor util în pierderile de sodiu și în acidoză.

Roluri fiziologice

Reglarea deplasărilor de apă — sodiul este componentul principal al forței osmotice a fluidelor. Orice mișcare a sodiului antrenează o cantitate variabilă de apă, iar volumul lichidului extracelular depinde direct de cantitatea totală de sodiu din organism.

Concentrația plasmatică este identică cu cea din lichidul interstițial. Modificările acute — precum hiponatremia — care nu sunt însoțite de modificări similare ale potasiului intracelular determină influxul apei din spațiul extracelular în cel intracelular, cu apariția edemului celular.

O excepție apare la nivelul tubului contort distal și al tubului colector, unde deplasarea sodiului antrenează foarte puțină apă: în absența hormonului antidiuretic, membrana tubulară este relativ impermeabilă pentru apă.

Echilibrul acido-bazic — pentru menținerea echilibrului electric, sodiul este urmat de anioni, în primul rând Cl⁻ și HCO₃⁻. Fiind metal alcalin și antrenând anionul bicarbonic, participă la menținerea echilibrului acido-bazic.

Excitabilitatea neuromusculară — sodiul intervine în dinamica fenomenelor de polarizare și depolarizare a membranei celulare, opunându-se efectelor potasiului.

Mecanisme de reglare

Constanța nivelului plasmatic este asigurată de: fluxul sangvin renal, activitatea anhidrazei carbonice, sistemul renină-angiotensină-aldosteron, hormonul antidiuretic, vasopresina și alți hormoni steroizi, controlați de hipofiza anterioară.

Necesarul zilnic la adultul normal este de 3–5 g de sare, cantitate care înlocuiește pierderile urinare și cutanate. Sursele principale sunt sarea de bucătărie și alimentele.

Recomandări pentru determinare

Investigarea echilibrului hidroelectrolitic și acido-bazic în:

• deshidratare
• diabet insipid
• intoxicație cu apă
• sindroame diareice severe
• edeme
• insuficiență renală
• hipertensiune arterială
• insuficiență cardiacă
• ciroză hepatică
• hipotiroidism
• deficit sau exces de mineralocorticoizi
• febră cu hiperventilație
• leziuni cerebrale cu hiperventilație

Două condiții de recoltare cu impact direct asupra rezultatului:

Compresia venoasă nu trebuie să depășească 2 minute.

Nu se recoltează sânge din brațul prin care pacientul a primit recent o transfuzie.

Valori de referință

Factor de conversie: mmol/L = mEq/L

Limita de detecție: 80 mmol/L

Valori critice

Valorile sub 115 mmol/L pot genera edem cerebral și hipertensiune intracraniană.

Interpretarea rezultatelor

Hipernatremie

Clasificarea se face în funcție de cantitatea totală de sodiu din organism:

Sodiu total scăzut — pierderi disproporționate de sodiu și apă: diuretice, diureză osmotică, diaree la copii, transpirații.

Sodiu total normal — pierderi predominant de apă: diabet insipid, pierderi insensibile cutanate și respiratorii.

Sodiu total crescut — aport crescut de sodiu, sindrom Conn, boală Cushing, dializă hipertonă.

Hipernatremia apare în special la vârstnicii debilitați și la copiii mici care nu au acces la apă. La pacienții spitalizați este în parte iatrogenă, prin prescripția inadecvată de lichide la pacienți cu pierderi previzibile, aport redus de apă și senzație de sete alterată.

Hiponatremie

Clasificarea se face în funcție de volumul lichidului extracelular:

Volum extracelular scăzut, sodiu total scăzut — diuretice, nefrite cu pierdere de sare, boală Addison, deficit de glucocorticoizi, diureză osmotică (diabetici cu glicozurie, după dezobstrucție de tract urinar), acidoză tubulară renală, alcaloză metabolică, cetonurie, pierderi extrarenale de sodiu și apă (pancreatită, peritonită, ileus, arsuri, diaree severă, vărsături, transpirații).

Volum extracelular ușor crescut, sodiu total normal — sindromul secreției inadecvate de ADH, hipotiroidism, polidipsie psihogenă, durere, stres, emoții, status postoperator (5% dintre pacienți), medicamente.

Volum extracelular crescut, sodiu total crescut — afecțiuni asociate cu edeme: insuficiență cardiacă congestivă, sindrom nefrotic, insuficiență renală, ciroză hepatică, cașexie, hipoproteinemie.

În insuficiența cardiacă congestivă, nivelul sodiului seric constituie un factor de prognostic pentru mortalitate.

Limite și interferențe

Relația cu osmolaritatea

Osmolaritatea reflectă raportul dintre sodiul plasmatic și cantitatea totală de apă a organismului. În general, modificările concentrației de sodiu se asociază cu modificări similare ale osmolarității, existând însă excepții importante.

Hipoosmolaritatea se asociază întotdeauna cu hiponatremie, dar hiponatremia poate apărea în asociere cu osmolaritate plasmatică crescută, normală sau scăzută.

Odată stabilită prezența hiponatremiei, determinarea osmolarității permite clasificarea acesteia:

Medicamente

Creșteri: amilorid, aminoacizi, ampicilină, betametazonă, bicarbonat de sodiu, canabis, carbamazepină, cefotaximă, colestiramină, clonidină, contraceptive orale, corticosteroizi, cortizon, diazoxid, doxorubicină, etretinat, hormon de creștere, isosorbid, manitol, metildopa, metiltestosteron, prednisolon, prednison, progesteron, ramipril, tetraciclină, ticarcilină-acid clavulanic, zalcitabină.

Scăderi: amilorid, aminoglutetimidă, amfotericină, antiinflamatoare nesteroidiene, benazepril, captopril, carbamazepină, clorotiazidă, clorpropamidă, cisplatin, clozapină, ciclofosfamidă, dapsonă, desmopresină, doxepină, fluoxetină, foscarnet, furosemid, gentamicină, glimepiridă, haloperidol, isosorbid dinitrat, itraconazol, ketoconazol, laxative, lisinopril, litiu, manitol, metilprednisolon, miconazol, morfină, nicardipină, nifedipină, omeprazol, pentostatin, propafenonă, sertralină, somatostatină, spironolactonă, tacrolimus, teofilină, ticlopidină, tobramicină, triamteren, trimetoprim, vasopresină, vincristină.

Amiloridul, carbamazepina și manitolul apar în ambele liste: efectul depinde de doză, de durata administrării și de statusul volemic al pacientului.

Interferențe analitice

Hemoliza determină valori fals scăzute și constituie principala cauză preanalitică de rezultat eronat.