Alfa-1-microglobulină în urină

Informații generale

Alfa-1-microglobulina este o glicoproteină cu greutate moleculară mică (26 kDa), sintetizată hepatic, care aparține superfamiliei lipocalinelor.

În plasmă circulă parțial sub formă de complexe cu IgA, iar fracțiunea nelegată se filtrează glomerular și este reabsorbită și metabolizată la nivelul tubilor proximali.

În condiții fiziologice, reabsorbția tubulară face ca doar o cantitate minimă să ajungă în urina finală.

Orice creștere a excreției urinare semnalează, prin urmare, o alterare morfologică sau funcțională a tubului proximal, ceea ce face din acest parametru un marker de proteinurie tubulară.

Determinarea serică nu are aceeași utilitate: valorile crescute în plasmă reflectă creșteri ale IgA sau afecțiuni hepatice și nu sunt relevante pentru depistarea leziunilor tubulo-interstițiale.

Recomandări pentru determinare

• screeningul tubulopatiilor
• monitorizarea evoluției leziunilor și disfuncțiilor tubulare
• detectarea disfuncțiilor renale cronice asimptomatice
• nefrite interstițiale
• pielonefrite
• tubulopatii ereditare
• sindrom Fanconi
• gută
• nefropatii induse medicamentos
• boala Wilson
• sindrom Sjögren
• evaluarea funcției renale după transplant

Specimen și condiții de recoltare

Specimen: probă de urină spontană, preferabil prima micțiune de dimineață

Valori de referință

< 12 mg/L

Interpretarea rezultatelor

Creșterea excreției urinare apare în afecțiuni tubulare, nefrite interstițiale, pielonefrite, tubulopatii ereditare, intoxicații cu metale grele și expunere la medicamente nefrotoxice.

Glomerulopatiile și vasculopatiile renale se asociază frecvent cu leziuni tubulare secundare, care determină la rândul lor creșteri ale concentrației urinare.

La pacienții cu infecție urinară, prezența alfa-1-microglobulinei în urină indică afectare renală parenchimatoasă, respectiv pielonefrită, și permite diferențierea de o infecție limitată la tractul urinar inferior.

Ca alternativă la acest test se poate determina proteina transportoare a retinolului (RBP); nu există studii care să demonstreze superioritatea unuia dintre cele două.

Limite și interferențe

Rezultatele pot fi alterate în cazul specimenelor care conțin particule (celule, cristale) sau care prezintă turbiditate modificată.