Uree serica

Ce este ureea serică

Ureea este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor, proveniți din scindarea proteinelor în stomac și intestin, sub acțiunea fermenților proteolitici, și din absorbția acestora prin peretele intestinal.

Sediul principal de formare este ficatul. Țesuturile în curs de creștere — embrionar sau tumoral — au de asemenea proprietatea de a forma uree din arginină.

Eliminarea se realizează predominant prin filtrare glomerulară, însă 40–60% din cantitatea filtrată redifuzează în sânge, în funcție de fluxul tubular și de hormonul antidiuretic.

În laborator se determină atât ureea serică propriu-zisă, cât și porțiunea azotată a acesteia — ureea nitrogen (BUN).

Factori care influențează concentrația

Aportul proteic — ureea din sânge și urină variază direct proporțional cu alimentația proteică.

Anabolismul celular — variază invers proporțional cu acesta, motiv pentru care valorile sunt mai scăzute în perioadele de creștere, în sarcină și în convalescență.

Perfuzia renală — element esențial pentru interpretare. În prezența diurezei, redifuzia ureei din tubii distali este minimă, o cantitate mare se excretă urinar, iar nivelul seric rămâne scăzut. În antidiureză — sete, exsicoză, insuficiență cardiacă oligurică — ureea redifuzează din tubii distali în sânge, cu creșterea nivelurilor plasmatice.

Niveluri persistent crescute indică alterarea semnificativă a ratei de filtrare glomerulară. La un aport proteic normal, de 100 g pe zi, și cu perfuzie renală normală, valorile serice nu cresc decât atunci când rata de filtrare glomerulară scade sub 30 mL/min.

Recomandări pentru determinare

• diagnosticul insuficienței renale acute și cronice
• diferențierea azotemiei prerenale de cea postrenală, pe baza raportului uree/creatinină
• obstrucții ale tractului urinar
• insuficiența renală terminală, întrucât semnele urotoxice se corelează bine cu nivelul ureei
• monitorizarea dietei hipoproteice în insuficiența renală cronică
• monitorizarea hemodializei
• evaluarea balanței azotate, prin determinarea ureei urinare pe 24 de ore

Principiul metodei

Determinarea se bazează pe reacția enzimatică Roch-Ramel, cu urează și glutamat-dehidrogenază.

Ureea este hidrolizată, în prezența apei și a ureazei, cu formare de amoniac și dioxid de carbon. Amoniacul reacționează ulterior cu 2-oxoglutaratul, în prezența glutamat-dehidrogenazei și a NADH. Oxidarea NADH la NAD se măsoară cinetic, ca reacție de tip inverse rate, la 340/410 nm.

Metoda este trasabilă la metoda de referință CDC, cu materiale de referință NIST (SRM 912 și 909), ceea ce asigură comparabilitatea rezultatelor cu alte laboratoare standardizate similar.

Durata analizei: 8 minute.

Specimen și condiții de recoltare

Particulele se îndepărtează prin centrifugare înaintea analizei.

Echivalența ser–plasmă. Studiile de corelare arată că plasma recoltată pe heparină de litiu furnizează valori cu aproximativ 6% mai mici decât serul, la aceeași probă. Diferența este mică, dar relevantă pentru monitorizarea seriată a unui pacient: comparațiile în timp trebuie făcute pe același tip de specimen.

Valori de referință

Ser

Urină

Adulți: 12–20 g uree nitrogen pe 24 de ore (0,43–0,71 mol/24 ore)

Factori de conversie

• mg/dL uree × 0,166 = mmol/L
• mmol/L × 6,024 = mg/dL uree
• mg/dL uree nitrogen × 0,357 = mmol/L
• mg/dL uree nitrogen × 2,14 = mg/dL uree
• mg/dL uree × 0,467 = mg/dL uree nitrogen

Caracteristici analitice

Valori critice: peste 100 mg/dL uree.

Interpretarea rezultatelor

În insuficiența renală cronică, valorile ureei se corelează mai bine cu simptomele de uremie decât cele ale creatininei serice.

Valori crescute (azotemie)

Azotemie prerenală, prin scăderea perfuziei renale — insuficiență cardiacă congestivă, hemoragie digestivă, șoc, deshidratare.

Azotemie renală, prin afecțiuni renale acute sau cronice — glomerulonefrite, pielonefrite.

Azotemie postrenală, prin obstrucții ale tractului urinar.

Intensificarea catabolismului proteic, situație în care valorile creatininei serice rămân nemodificate — arsuri, neoplazii, stări febrile prelungite, stres, infarct miocardic acut.

Diabet zaharat cu cetoacidoză.

Valori scăzute

• afecțiuni hepatice severe, toxice sau infecțioase
• acromegalie
• malnutriție, malabsorbție
• tratament cu hormoni anabolizanți
• sindromul secreției inadecvate de ADH (SIADH)
• hiperamoniemii ereditare, în care ureea este virtual absentă din sânge

Rezultatele se interpretează întotdeauna în corelație cu istoricul medical, cu tabloul clinic și cu celelalte investigații.

Limite și interferențe

Interferențe analitice

Metoda este proiectată pentru o interferență sub 10% din partea hemoglobinei, bilirubinei și lipemiei.

Datele producătorului:

Se observă că efectul hemolizei și al icterului este mai pronunțat la concentrații mici ale analitului — exact în zona în care se pune problema unei uree scăzute. Bilirubina neconjugată și lipemia nu produc interferență semnificativă.

Gamapatiile monoclonale pot genera rezultate fals crescute. Este singura interferență care nu poate fi identificată vizual la inspecția probei, motiv pentru care merită reținută la pacienții cu mielom multiplu sau gamapatie monoclonală cunoscută.

Variații fiziologice

Copiii prezintă în mod normal valori mai scăzute, prin catabolismul proteic redus asociat creșterii.

În ultima parte a sarcinii pot apărea valori scăzute, datorită hipervolemiei fiziologice.

Factori legați de dietă

O dietă hipoproteică, dar bogată în carbohidrați, poate determina scăderea ureei serice.

Ingestia recentă a unei mese bogate în proteine poate genera valori la limita superioară. Un aport proteic crescut — peste 200 g pe zi —, în special asociat cu aport redus de lichide, transpirații profuze sau poliurie indusă de alcool, poate ridica nivelul până la 80 mg/dL.

Administrarea intravenoasă excesivă de fluide determină scăderea ureei serice.

Limite diagnostice

Ureea serică nu este un parametru specific și nici sensibil pentru identificarea debutului unei disfuncții glomerulare. Corelația cu rata de filtrare glomerulară devine mai bună doar în prezența unei disfuncții renale pronunțate.

În insuficiența renală cronică asociată cu poliurie, diaree, vărsături sau insuficiență hepatică, nivelul ureei poate fi mai puțin crescut decât cel anticipat.

Invers, în insuficiența renală cronică asociată cu oligurie, aport proteic crescut, insuficiență cardiacă sau hemoragie digestivă, nivelul este mai mare decât cel așteptat.

Medicamente

Creșteri — numeroase clase terapeutice influențează nivelul ureei serice: aminoglicozide (amikacină, gentamicină, tobramicină, neomicină, streptomicină), cefalosporine, peniciline, chinolone, vancomicină, amfotericină B, antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, naproxen, diclofenac, indometacin), inhibitori ai enzimei de conversie (captopril, enalapril, lisinopril, ramipril), sartani, diuretice (furosemid, hidroclorotiazidă, spironolactonă, amilorid), citostatice (cisplatin, metotrexat, ifosfamidă, doxorubicină), imunosupresoare (ciclosporină, tacrolimus, azatioprină), antivirale (aciclovir, ganciclovir, foscarnet), litiu, preparate de fier, vitamina D, manitol, dextran.

Scăderi — acid ascorbic, fenotiazine.