Prealbumina

Prealbumina (transtiretina)

Ce este prealbumina

Prealbumina, denumită corect transtiretină (TTR), este o proteină plasmatică neglicozilată, cu structură tetramerică și masa moleculară de aproximativ 55 kDa. Denumirea de „prealbumină” provine de la poziția sa la electroforeză: migrează înaintea albuminei.

Sinteză:

• în principal în ficat;
• în cantități mai mici, în plexurile coroide (sursa principală pentru lichidul cefalorahidian) și în epiteliul pigmentar retinian.

Producția extrahepatică este reglată independent și nu influențează semnificativ concentrația serică.

Funcții de transport:

• transportă tiroxina (T4) și, în mai mică măsură, T3. Asigură aproximativ 15–20% din transportul plasmatic al hormonilor tiroidieni;
• formează un complex cu proteina de legare a retinolului (RBP), prin care transportă vitamina A (retinolul) și împiedică pierderea ei urinară.

Caracteristici care o fac un bun marker nutrițional:

Timpul scurt de înjumătățire face ca prealbumina să reflecte modificările recente ale stării de nutriție și ale sintezei hepatice, mult mai rapid decât albumina.

Limitare majoră: prealbumina este și o proteină de fază acută negativă. Scade rapid în orice proces inflamator, independent de starea de nutriție. De aceea, se interpretează întotdeauna împreună cu un marker inflamator, de regulă CRP.

Semnificație clinică

Valori scăzute

Denutriție și aport insuficient:

• malnutriție proteino-calorică;
• anorexie, inaniție;
• sindroame de malabsorbție;
• tulburări de alimentație.

Inflamație și stări catabolice (prin efectul de fază acută negativă):

• infecții acute și cronice;
• sepsis;
• traumatisme, intervenții chirurgicale;
• arsuri;
• neoplazii;
• boli inflamatorii cronice.

Scăderea sintezei hepatice:

• hepatite acute și cronice;
• ciroză hepatică;
• insuficiență hepatică.

Pierderi crescute:

• sindrom nefrotic;
• enteropatii cu pierdere de proteine;
• dializă.

Alte cauze:

• hipertiroidism;
• deficit de zinc (necesar pentru sinteză).

Valori crescute

• boala renală cronică și dializa, prin scăderea eliminării;
• corticoterapia;
• consumul cronic de alcool;
• limfomul Hodgkin;
• contraceptivele orale;
• unele amiloidoze familiale cu transtiretină (variante cu stabilitate crescută).

Transtiretina în amiloidoză

Variantele mutante ale transtiretinei sunt instabile și se depun tisular sub formă de amiloid, cu producerea amiloidozei ereditare cu transtiretină (ATTRv), cu manifestări cardiace și neurologice. Forma sălbatică se poate depune la vârstnici (ATTRwt), producând cardiomiopatie amiloidă.

Dozarea serică a prealbuminei nu se folosește pentru diagnosticul amiloidozei. Acesta se face prin analiză genetică, imagistică și examen histopatologic.

Indicații

• evaluarea stării de nutriție, în special la pacienții spitalizați și la cei cu risc de denutriție;
• monitorizarea răspunsului la suportul nutrițional (nutriție enterală sau parenterală), datorită timpului scurt de înjumătățire;
• evaluarea denutriției la pacienții critici, la cei cu boli cronice, în dializă și la vârstnici;
• evaluarea capacității de sinteză hepatică;
• monitorizarea pacienților cu boli digestive cronice (boală inflamatorie intestinală, malabsorbție, pancreatită cronică);
• evaluarea nutrițională în chirurgie, pentru estimarea riscului operator.

Prealbumina nu este un test de screening al denutriției în populația generală și nu se interpretează izolat.

Recoltare

Metodă

Nefelometrie (metodă imunochimică).

Valori de referință

Prealbumina: 0,19–0,41 g/L (19–41 mg/dL)

Factor de conversie: g/L × 100 = mg/dL

Valorile sunt fiziologic mai mici la copii, cresc până la pubertate și scad ușor la vârstnici. Rezultatul se interpretează în funcție de intervalul de referință înscris pe buletinul de analize.

Interpretarea rezultatelor

Prealbumina se interpretează întotdeauna împreună cu CRP:

Orientare după nivel (în absența inflamației):

Monitorizarea suportului nutrițional: o creștere de peste 0,04–0,05 g/L pe săptămână indică un răspuns favorabil. Lipsa creșterii, în absența inflamației, sugerează un aport insuficient.

Interpretarea completă ține cont și de:

• evaluarea clinică nutrițională și de indicele de masă corporală;
• evoluția greutății;
• albumină, transferină;
• limfocitele totale;
• funcția hepatică și renală.

Limite și interferențe

• Prealbumina este o proteină de fază acută negativă. Aceasta este principala ei limită: scade cu până la 30–50% în inflamația acută, independent de starea de nutriție. Fără CRP, rezultatul nu se poate interpreta.
• Boala renală cronică și dializa cresc valorile și pot masca o denutriție.
• Corticoterapia crește valorile.
• Insuficiența hepatică scade valorile independent de starea de nutriție.
• Hipertiroidismul scade valorile, iar hipotiroidismul le poate crește ușor.
• Deficitul de zinc scade sinteza de prealbumină.
• Sarcina se asociază cu valori mai mici.
• Lipemia interferă cu metoda nefelometrică.
• Utilitatea prealbuminei ca marker nutrițional izolat este contestată. Ghidurile actuale de nutriție clinică (ESPEN, ASPEN) recomandă evaluarea clinică nutrițională ca metodă de referință și consideră markerii biochimici, inclusiv prealbumina, ca indicatori ai severității bolii și ai inflamației, mai degrabă decât ai stării de nutriție.