Microalbuminurie cantitativă (urină spontană)

Ce este microalbuminuria cantitativă din urina spontană

Analiza măsoară concentrația albuminei într-o probă de urină recoltată la un moment dat (urină spontană, „spot"), prin metodă sensibilă, capabilă să detecteze cantități mici.

Albumina este principala proteină din sânge, cu greutate moleculară de circa 66.000 daltoni. În mod normal, membrana glomerulară nu permite trecerea ei în urină decât în cantități foarte mici. Creșterea albuminei urinare este un semn precoce de afectare a filtrului glomerular, care apare adesea cu ani înaintea scăderii ratei de filtrare glomerulară și înaintea oricărui simptom.

Terminologie. Denumirea „microalbuminurie" desemnează eliminarea unor cantități mici de albumină, nedetectabile prin bandeleta urinară obișnuită. Ghidul KDIGO recomandă renunțarea la termenii „microalbuminurie" și „macroalbuminurie" în favoarea categoriilor A1, A2 și A3. Analiza este aceeași.

De ce albumina și nu proteinele totale. La adult, albuminuria este markerul preferat pentru afectarea glomerulară:

• albumina este componenta principală a proteinelor urinare în majoritatea bolilor renale
• testele pentru proteine totale urinare au sensibilitate redusă la valori mici: albuminuria poate crește semnificativ fără modificarea proteinelor totale
• albuminuria se corelează strâns cu progresia bolii renale cronice și cu riscul cardiovascular
• ghidurile clasifică bolile renale cronice în funcție de nivelul albuminuriei

Urină spontană sau urină din 24 de ore. Urina spontană este recomandată ca test de primă intenție pentru screening și monitorizare: este mult mai comodă pentru pacient și evită erorile de colectare incompletă. Dezavantajul este că rezultatul depinde de gradul de diluție a urinei. De aceea:

• rezultatul exprimat în mg/L are valoare orientativă și poate fi influențat de aportul de lichide
• raportul albumină/creatinină (RAC), calculat în aceeași probă, corectează diluția și este parametrul recomandat de ghiduri pentru interpretare
• urina din 24 de ore se folosește când este necesară o estimare mai precisă sau când excreția de creatinină este atipică

Indicații

• Screeningul nefropatiei diabetice:
  • anual, la pacienții cu diabet zaharat de tip 1, începând la 5 ani de la diagnostic
  • anual, la toți pacienții cu diabet zaharat de tip 2, începând de la diagnostic
• Depistarea și monitorizarea afectării renale în hipertensiunea arterială
• Monitorizarea pacienților cu boală cronică de rinichi, cel puțin o dată pe an
• Evaluarea riscului cardiovascular la pacienții cu diabet, hipertensiune, obezitate sau boală renală
• Monitorizarea tratamentului nefroprotector (inhibitori ai enzimei de conversie, sartani, inhibitori SGLT2, antagoniști de receptor mineralocorticoid)
• Suspiciune de glomerulopatie: edeme, urină spumoasă
• Evaluarea în sarcină, la gravidele cu risc de preeclampsie, la recomandarea medicului

Recoltare

Metodă

Imunoturbidimetrie.

Valori de referință

Concentrația albuminei în urina spontană:

[de confirmat conform kitului folosit]

Categoriile KDIGO, pentru interpretarea prin raportul albumină/creatinină (RAC):

Interpretarea rezultatelor

Valoare normală. Nu se detectează o pierdere anormală de albumină. La pacienții cu diabet sau hipertensiune, testul se repetă anual.

Albuminurie moderat crescută (categoria A2). La pacientul cu diabet, este primul semn de nefropatie diabetică. Apare de obicei cu ani înaintea scăderii filtrării glomerulare. În acest stadiu, evoluția poate fi încetinită sau parțial reversibilă prin:

• control glicemic optim
• control strict al tensiunii arteriale
• tratament cu inhibitori ai enzimei de conversie sau sartani
• inhibitori SGLT2, la pacienții eligibili
• reducerea aportului de sare, oprirea fumatului, controlul greutății

Albuminurie sever crescută (categoria A3). Indică o afectare glomerulară avansată, cu risc mare de progresie spre insuficiență renală și risc cardiovascular crescut. Necesită evaluare nefrologică.

Confirmarea rezultatului. Excreția de albumină are variabilitate biologică mare. Un rezultat crescut se confirmă prin încă una sau două determinări, la interval de câteva săptămâni, de preferat din prima urină de dimineață. Diagnosticul de boală cronică de rinichi necesită persistența anomaliei peste 3 luni.

Rezultatul se interpretează împreună cu raportul albumină/creatinină, rata de filtrare glomerulară estimată (eRFG), creatinina serică, sumarul de urină cu sediment, glicemia și tensiunea arterială. Clasificarea KDIGO combină categoria de filtrare glomerulară (G1–G5) cu cea de albuminurie (A1–A3).

Limite și interferențe

• Rezultatul în mg/L depinde de diluția urinei. O urină concentrată (aport redus de lichide) dă valori mai mari, iar o urină diluată valori fals mici. Pentru interpretare corectă se recomandă raportul albumină/creatinină din aceeași probă.
• Albuminuria poate crește tranzitoriu, fără boală renală, în:
  • infecții urinare
  • hematurie, inclusiv menstruație
  • efort fizic intens, mai ales în ortostatism
  • febră, infecții, inflamații acute
  • insuficiență cardiacă decompensată
  • hiperglicemie marcată, criză hipertensivă
  • sarcină
    Testarea se amână până la rezolvarea acestor situații.
• Proteinuria ortostatică (posturală) poate fi exclusă doar dacă proba este prima urină de dimineață.
• Conservanții acizi precipită proteinele și fac proba neutilizabilă.
• Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie, sartani, inhibitori SGLT2 și diuretice scade albuminuria. Este efectul terapeutic urmărit, nu o interferență.
• Unele medicamente nefrotoxice pot crește albuminuria: aminoglicozide, cisplatin, antiinflamatoare nesteroidiene, litiu.
• La copii, ghidul KDIGO recomandă determinarea proteinelor totale urinare în locul albuminuriei, deoarece predomină afecțiunile tubulare congenitale.