Intoleranta la lactoza-test genetic

Intoleranță la lactoză – test genetic

Ce este testul genetic pentru intoleranța la lactoză

Intoleranța la lactoză este cea mai frecventă formă de intoleranță alimentară și constă în incapacitatea de a digera și absorbi lactoza, cu simptome digestive apărute după consumul de lapte și derivate.

În mod normal, lactoza — dizaharidul din lapte — este scindată în intestinul subțire în glucoză și galactoză, sub acțiunea lactazei de la nivelul marginii în perie a enterocitelor. Doar aceste monozaharide pot fi absorbite. În deficitul de lactază, moleculele de lactoză rămân nescindate, ajung în colon și sunt fermentate de flora bacteriană, cu producere de hidrogen, dioxid de carbon, metan și acizi grași cu lanț scurt. Rezultă senzație de plenitudine, meteorism, borborisme și dureri abdominale colicative, iar efectul osmotic al lactozei nedigerate determină diaree. Simptomele apar de regulă la 30 de minute până la 2 ore de la consum.

Se descriu trei forme:

Deficitul congenital de lactază — afecțiune foarte rară, autozomal recesivă, prin mutații ale genei lactazei (LCT), cu incapacitatea completă de a sintetiza enzima. Se manifestă prin diaree apoasă severă de la primele alimentații cu lapte, inclusiv matern.

Intoleranța primară la lactoză, forma obișnuită, rezultă din reducerea fiziologică, progresivă cu vârsta, a activității lactazei — proces caracteristic tuturor mamiferelor după înțărcare. La o parte din populație, în special în nord-vestul Europei, activitatea enzimatică persistă și la vârsta adultă, printr-o adaptare genetică apărută odată cu creșterea animalelor de lapte. La persoanele fără persistența lactazei, declinul începe de regulă între 2 și 6 ani, dar poate debuta la orice vârstă.

Momentul și rata declinului sunt determinate genetic, de o variantă situată în amonte de gena lactazei, cunoscută sub denumirea −13910 C>T. Varianta se află într-o regiune reglatoare de tip enhancer, în intronul 13 al genei vecine MCM6, și controlează nivelul de expresie al genei lactazei.

Intoleranța secundară la lactoză apare după o afecțiune acută, cum este gastroenterita, sau cronică — boală celiacă, boală Crohn, alte enteropatii — prin lezarea epiteliului intestinal. Deficitul este temporar și reversibil după regenerarea mucoasei.

Prevalența globală a deficitului de lactază este estimată la aproximativ 65–75%, cu diferențe importante între populații: cea mai ridicată în Asia, America de Sud și Africa. În Europa există un gradient nord-sud, de la aproximativ 2% în Scandinavia până la circa 70% în sudul Italiei și în Turcia. Deficitul de lactază nu este însă întotdeauna însoțit de manifestări clinice.

Testul genetic este o alternativă simplă la testele funcționale — testul de încărcare cu lactoză și testul hidrogenului expirat. Nu depinde de momentul recoltării, nu necesită administrarea de lactoză și nu este influențat de o afecțiune digestivă asociată. În plus, permite diferențierea între intoleranța primară, determinată genetic, și cea secundară, dobândită.

Persoanele fără persistența lactazei au, conform unor studii, și un risc crescut de densitate minerală osoasă scăzută, osteoporoză și fracturi, prin aport redus de calciu.

Indicații

• suspiciune de intoleranță la lapte și produse lactate;
• meteorism, diaree, colici abdominale, greață, vărsături după consumul de produse care conțin lactoză;
• diferențierea între intoleranța primară și cea secundară, la pacienți cu boală celiacă, boală Crohn sau colită ulcerativă;
• simptome de tip sindrom de intestin iritabil;
• evaluarea unui pacient cu osteopenie sau osteoporoză și aport redus de lactate;
• evitarea testului de încărcare cu lactoză la pacienți la care acesta este greu tolerat.

Recoltare

Metodă

Amplificare genică (PCR) cu detecție prin electroforeza acizilor nucleici, pentru determinarea genotipului în poziția −13910.

Valori de referință

Rezultatul se comunică sub forma genotipului obținut: C/C, C/T sau T/T.

Interpretarea rezultatelor

Genotip C/C (homozigot) — confirmă predispoziția genetică pentru intoleranța primară la lactoză. Producția enzimei scade în cursul vieții. Un rezultat C/C la copil indică predispoziția, nu și existența unei intoleranțe în acel moment; confirmarea unei intoleranțe manifeste se face prin test funcțional. La copil trebuie luat în considerare și diagnosticul diferențial cu alergia alimentară. Părinții și frații unui copil cu genotip C/C pot, la rândul lor, să prezinte sau să dezvolte intoleranță la lactoză.

Genotip C/T (heterozigot) — intoleranța primară este improbabilă. Capacitatea de compensare este însă redusă, astfel încât o intoleranță secundară poate deveni manifestă mai ușor decât la persoanele cu genotip T/T.

Genotip T/T (homozigot) — infirmă predispoziția genetică pentru intoleranța primară la lactoză.

Rezultat negativ în prezența simptomelor impune diagnosticul diferențial cu: intoleranța secundară la lactoză, alergia la proteinele laptelui de vacă și alte alergii alimentare, deficitul de diaminoxidază, bolile inflamatorii intestinale, boala celiacă și sindromul de intestin iritabil.

Conduită în cazul unei intoleranțe manifeste, cu test genetic pozitiv: dietă cu conținut redus de lactoză, adaptată toleranței individuale, iar la nevoie preparate cu lactază administrate odată cu alimentele care conțin lactoză. La o dietă restrictivă îndelungată se monitorizează aportul de calciu și, după caz, calcemia și densitatea minerală osoasă.

Alimente care conțin lactoză

Lapte de origine animală, inclusiv fiert, și produsele lactate; brânză proaspătă; mezeluri preambalate; supe la plic și sosuri instant; prăjituri, torturi și produse de patiserie; înghețată, ciocolată cu lapte; ketchup, muștar, maioneză din comerț; margarină; unele comprimate și suplimente, care conțin lactoză ca excipient.

Iaurtul și untul au conținut redus de lactoză și sunt de obicei tolerate. Brânzeturile maturate, de tip cașcaval sau Emmentaler, pot fi consumate: cu cât maturarea este mai îndelungată, cu atât conținutul de lactoză este mai mic.

Limite și interferențe

• Testul evidențiază predispoziția genetică, nu intoleranța manifestă. Un genotip C/C la un pacient asimptomatic nu impune restricții alimentare.
• Testul nu detectează intoleranța secundară la lactoză, care poate apărea la orice genotip.
• Testul nu detectează deficitul congenital de lactază, determinat de mutații ale genei LCT.
• Varianta −13910 C>T explică persistența lactazei în populațiile europene. În populațiile africane și din Orientul Mijlociu, persistența este determinată de alte variante — −13915 T>G, −14010 G>C, −13907 C>G — nedetectate de acest test. La o persoană cu origine non-europeană, un genotip C/C poate fi obținut deși lactaza persistă.
• Severitatea simptomelor depinde de toleranța individuală, de cantitatea de lactoză ingerată, de rata de golire gastrică și de flora colonică; genotipul nu prezice severitatea.
• Rezultatul nu este influențat de alimentație sau de tratamente, dar nici nu poate fi folosit pentru monitorizarea dietei.
• Recoltarea pe heparină face proba neprelucrabilă.
• Testarea genetică presupune consimțământ informat, iar rezultatul are implicații pentru rudele de gradul întâi.