Interleukina 2 – receptor

Receptorul solubil pentru interleukina 2 (sIL-2R)

Ce este receptorul solubil pentru interleukina 2

Interleukina 2 (IL-2) este o citokină esențială pentru activarea și proliferarea limfocitelor T. Acționează prin intermediul unui receptor membranar, alcătuit din trei subunități — α, β și γ — care se pot asocia în trei forme cu afinitate diferită:

• complexul cu afinitate crescută, format din toate cele trei subunități α, β și γ;
• complexul cu afinitate intermediară, format din subunitățile β și γ;
• forma cu afinitate scăzută, reprezentată doar de subunitatea α, cunoscută și sub denumirea de CD25.

Legarea IL-2 de receptorul de pe suprafața limfocitelor T declanșează semnale intracelulare care duc la activarea și proliferarea celulară, cu generarea limfocitelor T helper, T citotoxice și T reglatoare, care mediază și controlează răspunsul imun.

Subunitatea α este exprimată în cantitate mare pe limfocitele T și B activate. Pe măsura activării, o parte din ea este eliberată de pe suprafața celulei în circulație, sub forma receptorului solubil pentru IL-2 (sIL-2R, denumit și sCD25). Concentrația serică a acestuia crește în paralel cu expresia receptorului pe celule și reflectă, prin urmare, gradul de activare a limfocitelor T și B din organism.

Receptorul solubil este, așadar, un marker global al activării imune, util în bolile în care o populație limfocitară activată sau malignă este crescută: limfoame și leucemii, sarcoidoză, boli autoimune, infecții cu activare imună importantă, rejet de transplant și, în mod particular, limfohistiocitoza hemofagocitară, în care valoarea lui face parte din criteriile de diagnostic.

Indicații

• suspiciunea de limfohistiocitoză hemofagocitară sau de sindrom de activare macrofagică, unde valoarea constituie criteriu de diagnostic;
• evaluarea și monitorizarea activității sarcoidozei, în formele pulmonare și extrapulmonare;
• limfoame non-Hodgkin și leucemii limfoide, în special leucemia cu celule păroase și leucemia/limfomul cu celule T ale adultului — ca marker al masei tumorale, factor de prognostic și pentru monitorizarea răspunsului la tratament;
• evaluarea activității în boli autoimune: lupus eritematos sistemic, vasculite, colită ulcerativă;
• pacienți cu infecție HIV, pentru aprecierea activării imune;
• suspiciunea de rejet de transplant.

Recoltare

Important: serul se separă rapid și se congelează imediat la −20 °C; transportul se face congelat, fără decongelare și recongelare.

Metodă

Imunochimică cu detecție prin chemiluminescență (CLIA).

Valori de referință

< 710 U/mL.

La copii, valorile fiziologice sunt mai mari decât la adult, iar interpretarea se face în raport cu vârsta.

Interpretarea rezultatelor

Valori crescute reflectă activarea limfocitelor T și B sau prezența unei populații limfocitare maligne. Se întâlnesc în:

• limfohistiocitoză hemofagocitară și sindroame de activare macrofagică — valorile sunt de regulă foarte mari; în criteriile internaționale de diagnostic, o valoare de cel puțin 2400 U/mL constituie unul dintre criterii, iar nivelul se corelează cu activitatea bolii și este folosit pentru monitorizarea răspunsului la tratament;
• afecțiuni hematologice maligne — limfoame, leucemia cu celule păroase, leucemia/limfomul cu celule T — unde valorile se corelează cu masa tumorală și cu răspunsul la tratament, iar valorile crescute la diagnostic au semnificație de prognostic nefavorabil;
• sarcoidoză, unde valoarea reflectă activitatea bolii și este considerată un marker de activitate cel puțin la fel de util ca enzima de conversie a angiotensinei;
• boli autoimune — lupus eritematos sistemic, vasculite, colită ulcerativă, poliartrită reumatoidă, boala Still — cu corelație cu activitatea bolii;
• infecții cu activare imună importantă — infecția HIV, tuberculoza, infecția cu virus Epstein-Barr;
• rejetul de transplant;
• sindromul de eliberare de citokine după terapiile imune.

Valori moderat crescute pot apărea și în insuficiența renală, prin scăderea eliminării.

Valori normale fac improbabilă o limfohistiocitoză hemofagocitară activă, dar nu exclud celelalte afecțiuni enumerate, mai ales în formele puțin active.

Rezultatul nu stabilește un diagnostic prin el însuși; interpretarea se face în context clinic, împreună cu celelalte investigații.

Limite și interferențe

• Receptorul solubil pentru IL-2 este un marker nespecific de activare imună; valorile crescute apar într-un spectru larg de afecțiuni.
• Insuficiența renală crește valorile, independent de activitatea imună.
• Metodele de determinare nu sunt standardizate; valorile de referință și pragurile de decizie diferă între metode, inclusiv pragul de 2400 U/mL folosit în limfohistiocitoza hemofagocitară. Monitorizarea unui pacient se face în același laborator.
• La copii, valorile fiziologice sunt mai mari, iar intervalul de referință pentru adulți nu se aplică.
• Corticoterapia și tratamentele imunosupresoare scad valorile.
• Hemoliza, icterul, lipemia și contaminarea bacteriană interferează cu determinarea.