Epstein Barr Virus ADN-PCR cantitativ

Virusul Epstein-Barr (EBV) – ADN în sânge (cantitativ)

Ce este testul EBV-ADN cantitativ

Virusul Epstein-Barr (EBV) face parte din familia virusurilor herpetice. Testul măsoară prin PCR cantitatea de material genetic (ADN) al virusului din plasmă. Rezultatul se numește încărcătură virală sau viremie și se exprimă în unități internaționale pe mililitru (UI/mL).

Măsurarea ADN-ului EBV se folosește tot mai mult pentru diagnosticul și monitorizarea bolilor produse de acest virus, mai ales la persoanele cu imunitate scăzută.

Infecția cu virusul Epstein-Barr

Cât de frecventă este. EBV este foarte răspândit: până la vârsta de 35–40 de ani, aproximativ 95% dintre adulți au fost infectați.

Cum se manifestă infecția primară:

• la copii: mulți copii se infectează în primii ani de viață, de obicei fără simptome sau cu o infecție respiratorie ușoară;
• la adolescenți și adulți tineri: prima infecție produce, în 35–50% din cazuri, mononucleoză infecțioasă. Simptomele sunt febră, oboseală, dureri în gât și ganglioni măriți.

Ce face virusul în organism:

• ținta: infectează limfocitele B, un tip de globule albe;
• în infecția primară: cantitatea de virus din sânge este mare, apoi scade până devine nedetectabilă, pe măsură ce sistemul imunitar controlează infecția;
• infecția latentă: ca toate virusurile herpetice, EBV rămâne toată viața în organism, în stare inactivă;
• reactivările: se produc periodic și sunt însoțite de creșteri trecătoare ale virusului în sânge.

Bolile maligne asociate cu EBV

La unele persoane, EBV contribuie la apariția unor tumori:

• sindroamele limfoproliferative post-transplant (PTLD);
• carcinomul nazofaringian;
• limfoamele asociate infecției HIV/SIDA;
• limfomul Burkitt.

O trăsătură comună a acestor boli este cantitatea foarte mare de ADN viral în sânge. De aceea, EBV-ADN cantitativ nu arată doar infecția activă, ci funcționează și ca un „marker tumoral” pentru aceste tumori.

Sindromul limfoproliferativ post-transplant (PTLD)

PTLD este o înmulțire necontrolată a limfocitelor B infectate cu EBV. Apare la pacienții cu transplant, care iau tratament pentru scăderea imunității. Riscul cel mai mare îl au pacienții care nu aveau anticorpi anti-EBV înainte de transplant (adesea copii), dacă se infectează după transplant.

Frecvența PTLD depinde de organul transplantat:

• aproximativ 1% după transplantul de rinichi;
• până la 9% după transplantul de inimă sau plămân;
• până la 12% după transplantul de pancreas.

Riscul este mare și la persoanele cu infecție HIV.

Rolul testului. Cantitatea de ADN viral din sânge începe să crească cu câteva luni înainte de apariția bolii. Creșterea progresivă la determinări repetate poate anunța riscul de PTLD în următoarele 3–4 luni. După începerea tratamentului, valorile scad. Testul este util atât pentru depistarea precoce, cât și pentru urmărirea răspunsului la tratament.

Carcinomul nazofaringian

În carcinomul nazofaringian, ADN-ul EBV din plasmă se comportă astfel:

• la diagnostic: este crescut;
• în timpul radioterapiei: scade;
• în remisiune: devine nedetectabil;
• în recidivă: persistă sau crește din nou.

Indicații

• Pacienți cu transplant de organ sau de măduvă:
  • monitorizarea riscului de PTLD, mai ales la cei care nu aveau anticorpi anti-EBV înainte de transplant;
  • diagnosticul PTLD.
• Monitorizarea tratamentului în bolile limfoproliferative asociate EBV.
• Carcinomul nazofaringian: evaluarea la diagnostic, urmărirea răspunsului la tratament și depistarea recidivei.
• Persoane cu imunitate scăzută (infecție HIV, tratamente imunosupresoare): suspiciunea unei infecții active cu EBV.
• Mononucleoza infecțioasă, când rezultatele analizelor de anticorpi sunt neclare sau contradictorii.

La persoanele cu imunitate scăzută, analizele de anticorpi sunt rareori utile, așa că diagnosticul se bazează pe măsurarea ADN-ului viral.

Pregătirea pacientului

Nu este necesară o pregătire specială.

Recoltare

Metodă

PCR în timp real (real-time PCR), cantitativ.

Limita de detecție: 1.800 UI/mL.

Limita de cuantificare (valoarea minimă care se poate măsura exact): 2.415 UI/mL.

Transformarea unităților de măsură: 1 UI/mL = 0,61 copii/mL.

Valori de referință

ADN EBV nedetectabil.

Interpretarea rezultatelor

ADN nedetectabil: nu s-a găsit ADN viral în plasmă, peste limita de detecție a metodei.

ADN detectabil, sub limita de cuantificare: virusul este prezent, dar în cantitate prea mică pentru a fi măsurat exact. Rezultatul se comunică cu mențiunea: „Rezultatul poate să nu fie reproductibil, datorită numărului redus de copii ale genomului viral.”

Valori care cresc progresiv la determinări repetate: la pacienții cu transplant, sugerează riscul de PTLD.

Valori scăzute: pacienții cu imunitate scăzută care au doar o reactivare a infecției, fără boală limfoproliferativă, au de obicei valori scăzute.

Valori care scad după tratament: arată răspunsul la tratament în PTLD sau în carcinomul nazofaringian.

Limite și interferențe

Determinările repetate sunt mult mai utile decât o valoare izolată pentru estimarea riscului de PTLD. Contează mai ales evoluția valorilor în timp, măsurate în același laborator și cu aceeași metodă.

Rezultatele obținute cu metode diferite nu se pot compara direct, chiar dacă sunt exprimate în UI/mL.

Persoanele sănătoase pot avea uneori cantități mici de virus în sânge, fără boală. De aceea, testul nu se folosește pentru screeningul persoanelor fără simptome.

Mononucleoza infecțioasă se diagnostichează în primul rând prin analizele de anticorpi:

• anticorpii VCA IgM;
• anticorpii VCA IgG;
• anticorpii EBNA-1 IgG.

Testul PCR este util doar când acestea dau rezultate neclare.

Pentru infecțiile sistemului nervos se folosește EBV-ADN în lichidul cefalorahidian.