Epstein Barr Virus EBNA Ac IgG

Anticorpi anti-virus Epstein-Barr EBNA IgG

Ce sunt anticorpii EBNA IgG

Anticorpii EBNA IgG sunt anticorpi pe care organismul îi produce împotriva antigenului nuclear al virusului Epstein-Barr (EBNA, Epstein-Barr nuclear antigen). Analiza se folosește, împreună cu ceilalți anticorpi anti-EBV, pentru a stabili dacă o infecție cu virusul Epstein-Barr este recentă sau veche.

Virusul Epstein-Barr

Virusul Epstein-Barr (EBV) face parte din familia virusurilor herpetice. Este cauza mononucleozei infecțioase și este implicat în mai multe boli:

• limfomul Burkitt;
• carcinomul nazofaringian;
• sindromul limfoproliferativ legat de cromozomul X (sindromul Duncan), o boală genetică rară.

Infecția este foarte răspândită. Până la vârsta adultă, peste 90–95% din populația lumii a fost infectată.

Transmiterea. Virusul se transmite în principal prin salivă. Se înmulțește în celulele mucoasei din gât și în limfocitele B, apoi trece în salivă.

Cum se manifestă:

• la copii: prima infecție trece adesea fără simptome;
• la adolescenți și adulți: prima infecție produce frecvent mononucleoză infecțioasă, după o perioadă de incubație de 4–6 săptămâni.

După prima infecție, virusul rămâne toată viața în organism, în stare latentă.

Mononucleoza infecțioasă

Diagnosticul mononucleozei se bazează pe:

• simptome: dureri în gât, febră, ganglioni măriți, stare generală alterată;
• hemoleucogramă: limfocite crescute, adesea cu limfocite atipice;
• analize de anticorpi: anticorpii heterofili și anticorpii specifici împotriva virusului.

Simptome asemănătoare pot produce și alte infecții:

• citomegalovirusul (CMV);
• Toxoplasma gondii;
• virusurile hepatitice;
• HIV.

Până la identificarea cauzei, medicii folosesc termenul de sindrom mononucleozic.

Anticorpii împotriva virusului Epstein-Barr

În cursul infecției, organismul produce mai multe tipuri de anticorpi, care apar și dispar în momente diferite:

EBNA IgG lipsește în faza acută. De aceea, prezența sau absența lui ajută la stabilirea momentului infecției. Creșterea EBNA IgG la un pacient cu mononucleoză arată trecerea de la faza acută la convalescență.

Indicații

• Stabilirea momentului infecției cu EBV (recentă sau veche), împreună cu anticorpii VCA IgM și VCA IgG.
• Suspiciune de mononucleoză când testul pentru anticorpi heterofili este negativ sau simptomele sunt atipice.
• Diagnosticul diferențial al sindromului mononucleozic.
• Stabilirea statusului imun față de EBV, de exemplu înainte de un transplant.

Pregătirea pacientului

Nu este necesară o pregătire specială.

Recoltare

Metodă

Chemiluminiscență.

Valori de referință

Negativ.

Interpretarea rezultatelor

Rezultatul EBNA IgG se interpretează întotdeauna împreună cu anticorpii VCA IgM și VCA IgG:

EBNA IgG pozitiv la o persoană sănătoasă arată că a avut în trecut o infecție cu EBV. Pentru că peste 90% dintre adulți au fost infectați, un EBNA IgG pozitiv este rezultatul obișnuit la adulți.

EBNA IgG negativ nu exclude o infecție recentă sau veche cu EBV. Infecția este exclusă doar dacă și anticorpii VCA IgM și VCA IgG sunt negativi.

Limite și interferențe

Anticorpii EBNA apar târziu, la 2–4 luni de la debutul bolii. În primele săptămâni de mononucleoză, EBNA IgG este negativ.

Unele persoane nu produc anticorpi EBNA, mai ales cele cu imunitate scăzută. La ele, un EBNA IgG negativ poate apărea chiar și după o infecție veche.

Rezultatele fals pozitive sunt posibile la unele metode imunoenzimatice.

Testul pentru anticorpi heterofili (Monospot) are limite importante:

• poate fi negativ la copiii cu mononucleoză;
• poate fi pozitiv și în alte boli.

De aceea, anticorpii specifici anti-EBV sunt mai fiabili.

La persoanele cu imunitate scăzută (transplant, HIV), anticorpii pot fi greu de interpretat. Pentru infecția activă se folosește EBV-ADN cantitativ în sânge.

Recoltările repetate (probă din faza acută și din convalescență) nu sunt utile pentru a deosebi o infecție recentă de una veche.