Ehrlichia/Anaplasma phagocytose – anticorpi IgG, IgM

Ehrlichia/Anaplasma phagocytose - anticorpi IgG, IgM

Anaplasma phagocytophilum (Ehrlichia) – anticorpi IgG și IgM

Ce este analiza Anaplasma phagocytophilum (Ehrlichia) – anticorpi IgG și IgM

Analiza caută în sânge anticorpii pe care organismul îi produce împotriva bacteriei Anaplasma phagocytophilum. Această bacterie produce anaplasmoza granulocitară umană, o infecție transmisă prin mușcătura de căpușă. Bacteria se numea înainte Ehrlichia phagocytophila, așa că analiza mai apare și sub numele de „Ehrlichia”.

Se măsoară două tipuri de anticorpi:

• IgM, care apar primii în infecție;
• IgG, care apar puțin mai târziu și pot persista luni sau ani.

Anaplasmoza

Bacteria. Anaplasma phagocytophilum infectează neutrofilele, un tip de globule albe. În interiorul lor formează mici colonii, numite morule, care pot fi văzute uneori la microscop.

Transmiterea. Infecția se transmite prin mușcătura căpușelor din genul Ixodes. În Europa, inclusiv în România, principalul vector este Ixodes ricinus, aceeași căpușă care transmite boala Lyme. Din acest motiv, cele două infecții pot apărea uneori împreună. Cele mai multe cazuri apar primăvara și vara, când căpușele sunt active.

Simptomele apar de obicei la 1–2 săptămâni după mușcătură:

• febră, frisoane;
• dureri de cap;
• dureri musculare;
• oboseală marcată.

Spre deosebire de boala Lyme, anaplasmoza nu produce de obicei eritem migrator (pata roșie care se extinde în jurul mușcăturii).

Modificări la analize:

• trombocite scăzute (trombocitopenie);
• globule albe scăzute (leucopenie);
• transaminaze (TGO, TGP) crescute.

Evoluția: la persoanele vârstnice sau cu imunitate scăzută, boala poate fi severă. Tratamentul se face cu antibiotice (doxiciclină) și se începe pe baza suspiciunii clinice, fără să se aștepte rezultatele analizelor.

Indicații

• Febră și simptome asemănătoare gripei după o mușcătură de căpușă sau după șederea în zone împădurite sau cu iarbă înaltă, mai ales primăvara și vara.
• Febră cu trombocite și globule albe scăzute și transaminaze crescute, fără o altă cauză.
• Suspiciunea unei infecții asociate la pacienții cu boală Lyme care nu răspund cum era de așteptat la tratament.
• Confirmarea retrospectivă a infecției, prin compararea a două probe recoltate la distanță.

Pregătirea pacientului

Nu este necesară o pregătire specială. Comunicați medicului data mușcăturii de căpușă și data apariției simptomelor, dacă le cunoașteți.

Recoltare

Metodă

Imunofluorescență indirectă (IFT).

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Interpretarea se face pe două probe (probe pereche):

• proba acută: recoltată în primele două săptămâni de boală;
• proba de convalescență: recoltată la 2–10 săptămâni după prima.

Creșterea de cel puțin 4 ori a titrului de IgG între cele două probe (seroconversie) este cea mai bună dovadă a unei infecții recente.

IgG pozitiv într-o singură probă:

• un titru IgG de 1:128 sau mai mare susține diagnosticul, dar nu îl confirmă singur;
• anticorpii IgG pot rămâne crescuți luni sau chiar ani după infecție;
• în zonele în care infecția este frecventă, 5–10% dintre persoanele sănătoase au anticorpi din cauza unei expuneri mai vechi.

IgM pozitiv poate sugera o infecție recentă, dar este mai puțin specific. Nu se folosește singur pentru diagnostic.

Anticorpi negativi în prima săptămână de boală nu exclud infecția. Anticorpii apar de obicei după 7–10 zile de la debut. Analiza se repetă la 2–4 săptămâni.

Limite și interferențe

În prima săptămână de boală anticorpii sunt adesea absenți. În această perioadă, metodele mai utile sunt:

• PCR din sânge, cea mai sensibilă metodă în prima săptămână, înainte de începerea antibioticelor;
• frotiul de sânge periferic, pe care se pot vedea morulele din neutrofile. Frotiul nu este suficient de sensibil pentru a fi folosit singur.

Tratamentul nu se amână în așteptarea rezultatelor și nu se oprește din cauza unui prim rezultat negativ.

Reacțiile încrucișate sunt posibile între anticorpii anti-Anaplasma și anti-Ehrlichia. De aceea, serologia nu poate deosebi întotdeauna cele două infecții.

Anticorpii persistenți, fără simptome noi, nu necesită tratament suplimentar.

IgM fals pozitiv poate apărea în alte infecții sau în bolile autoimune.