Ceruloplasmina

Ceruloplasmina

Ce este ceruloplasmina

Ceruloplasmina este o proteină din sânge care conține cupru. Este produsă de ficat, care încorporează în ea până la 8 atomi de cupru pe moleculă, ceea ce îi dă o culoare albastră. Este principalul transportor al cuprului în sânge:

Ficatul produce zilnic aproximativ 6 mg de ceruloplasmină pe kilogram de greutate corporală. Proteina duce cuprul la țesuturile care au nevoie de el, apoi este descompusă. Cuprul în exces se elimină prin bilă.

Pe lângă transportul cuprului, ceruloplasmina mai are alte roluri:

• în metabolismul fierului: transformă fierul din forma Fe²⁺ în Fe³⁺, singura formă pe care o poate transporta transferina;
• antioxidant: protejează lipidele din membranele celulare;
• antiinflamator: inhibă histaminaza din sânge;
• în eprubetă, oxidează catecolaminele și serotonina (rolul lor în organism nu este clar).

Ceruloplasmina este și un reactant de fază acută: crește în inflamații, acute sau cronice. Creșterile foarte mari pot colora serul în verde.

Boala Wilson

Ceruloplasmina se dozează mai ales pentru diagnosticul bolii Wilson (degenerescența hepatolenticulară).

Cauza. Boala este moștenită autozomal recesiv. Este produsă de mutații ale genei ATP7B, de pe cromozomul 13. Gena codifică o proteină care încorporează cuprul în ceruloplasmină și îl elimină prin bilă.

Frecvența. Boala apare la aproximativ 1 din 30.000 de persoane. Aproximativ 1 din 90 de persoane este purtător sănătos (are o singură copie mutantă a genei).

Ce se întâmplă în organism. Când gena nu funcționează, cuprul nu mai este eliminat și se acumulează în organe:

• în ficat: hepatită, apoi ciroză;
• în creier: tulburări de mișcare și de coordonare, tremor, modificări psihice;
• în ochi: inelul Kayser-Fleischer, un cerc maro-verzui la marginea corneei;
• în rinichi: sânge și proteine în urină, pierdere de aminoacizi.

Când apare. Boala se manifestă de obicei între 3 și 55 de ani. Este diagnosticată tot mai des sub 5 ani, dar uneori și la vârstnici. Pentru diagnostic nu este necesar ca afectarea ficatului și cea neurologică să existe în același timp.

Analizele care susțin diagnosticul:

• ceruloplasmină scăzută;
• cupru urinar crescut în urina din 24 de ore;
• cupru crescut în ficat (la biopsie);
• modificări ale testelor hepatice.

Diagnosticul se confirmă prin testul genetic, care găsește mutații pe ambele copii ale genei ATP7B.

Sindromul Menkes

Sindromul Menkes este o boală genetică rară a copiilor. Cuprul din alimentație nu se absoarbe și nu se folosește normal. Rezultatul este deficitul de cupru și ceruloplasmina scăzută. Copiii au simptome neurologice degenerative și anomalii ale țesutului conjunctiv.

Indicații

• Suspiciune de boală Wilson:
  • afectare hepatică la copii sau tineri, fără o cauză virală;
  • hepatită cronică sau ciroză fără cauză cunoscută;
  • tulburări neurologice de cauză neclară, în special de coordonare a mișcărilor;
  • tulburări psihice apărute la tineri, alături de afectare hepatică.
• Rudele de gradul I ale unui pacient cu boală Wilson.
• Anemie microcitară hipocromă care nu răspunde la tratamentul cu fier, cu suspiciune de deficit de cupru.
• Suspiciune de sindrom Menkes: simptome neurodegenerative și anomalii ale țesutului conjunctiv la copii.

Pregătirea pacientului

Recoltarea se face à jeun (pe nemâncate). Anticoncepționalele orale și tratamentele cu estrogeni cresc ceruloplasmina. Ele se comunică medicului sau laboratorului.

Recoltare

Metodă

Imunoturbidimetrie.

Valori de referință

Transformarea unităților de măsură: mg/dL × 0,0746 = µmol/L.

Limita de detecție: 3 mg/dL (0,03 g/L; 0,22 µmol/L).

Interpretarea rezultatelor

Valori scăzute

Boala Wilson. Ceruloplasmina este scăzută la majoritatea pacienților:

• sub limita inferioară a normalului (în general sub aproximativ 20 mg/dL): rezultatul este compatibil cu boala Wilson;
• sub 10 mg/dL: argument mai puternic pentru boală;
• sub 5 mg/dL: sugerează puternic boala Wilson.

Purtătorii sănătoși (heterozigoții) pot avea valori ușor scăzute, dar de obicei peste 14 mg/dL.

Alte cauze de valori scăzute:

• sindromul Menkes și alte forme de deficit de cupru;
• deficitul ereditar de ceruloplasmină (aceruloplasminemia), foarte rar;
• pierderile de proteine: sindromul nefrotic, enteropatia cu pierdere de proteine;
• malnutriția și malabsorbția;
• bolile hepatice avansate, care scad producția tuturor proteinelor din ficat.

Valori crescute

• inflamații acute și cronice: lupus eritematos sistemic, poliartrită reumatoidă;
• cancere, leucemii, boala Hodgkin;
• colangita biliară primitivă (fosta ciroză biliară primitivă), prin eliminarea deficitară a cuprului;
• sarcina și tratamentul cu anticoncepționale orale sau estrogeni.

Limite și interferențe

O valoare normală nu exclude boala Wilson. Ceruloplasmina crește în inflamații, în sarcină și sub tratament cu estrogeni, ceea ce poate masca o valoare scăzută. În plus, metodele imunologice, cum este cea folosită aici, măsoară și forma de ceruloplasmină care nu conține cupru. De aceea, pot supraestima nivelul real. La suspiciunea de boală Wilson se fac și cuprul seric și cuprul urinar din 24 de ore, iar diagnosticul se confirmă genetic.

Nou-născut și sugar. Ceruloplasmina este fiziologic cu aproximativ 50% mai mică decât la adult (5–40 mg/dL). De aceea, testul nu se poate folosi pentru diagnosticul bolii Wilson în primul an de viață.

Zincul în exces. Tratamentul excesiv cu zinc blochează absorbția cuprului și poate produce deficit de cupru. Deficitul se manifestă prin:

• anemie microcitară hipocromă;
• leucocite sau neutrofile scăzute;
• ceruloplasmină foarte scăzută.

Valorile revin la normal lent, după oprirea zincului.

Gamapatiile monoclonale, în special cele cu IgM (macroglobulinemia Waldenström), pot da foarte rar rezultate eronate.