Boala Wilson – secventierea genei ATP7B

Boala Wilson – gena ATP7B (secvențiere și analiză CNV)

Ce este boala Wilson

Boala Wilson este o boală genetică a metabolismului cuprului. Ficatul nu poate elimina cuprul în bilă, așa că acesta se acumulează:

• întâi în ficat;
• apoi în alte organe, mai ales în creier și în ochi.

Cât de frecventă este. Afectează aproximativ 1 din 30.000 de persoane, iar aproximativ 1 din 90 de persoane este purtătoare. În unele populații izolate, frecvența este mai mare.

Cum se manifestă:

• simptomele încep de obicei în prima sau a doua decadă de viață, dar boala poate debuta între 3 și peste 70 de ani;
• afectarea hepatică: de la creșteri ale transaminazelor (TGO și TGP) până la ciroză sau insuficiență hepatică acută;
• afectarea neurologică: tulburări de mișcare (tremor, distonie), coordonare fină deficitară, ataxie, tulburări de vorbire și de înghițire;
• manifestări psihiatrice (depresie, tulburări de comportament), la aproximativ 20% dintre pacienți;
• inelul Kayser-Fleischer: depozit de cupru la marginea corneei, vizibil la examenul oftalmologic cu lampa cu fantă. Este de obicei absent la copii și mai rar în formele hepatice;
• „triada clasică” (boală hepatică, tulburare de mișcare, inel Kayser-Fleischer) este rară.

Boala se tratează. Tratamentul se urmează toată viața și se începe cât mai devreme. Constă în chelatori ai cuprului (D-penicilamină, trientină) sau săruri de zinc, plus o dietă săracă în cupru. Din acest motiv, diagnosticul precoce este important: previne leziunile permanente ale ficatului și ale creierului.

Cauza genetică. Boala se transmite autozomal recesiv și este produsă de variante patogene în gena ATP7B:

• un pacient are ambele copii ale genei afectate (variante bialelice), câte una moștenită de la fiecare părinte;
• părinții sunt de obicei purtători sănătoși;
• au fost identificate peste 300 de variante care produc boala;
• unele variante sunt mai frecvente în anumite regiuni, de exemplu H1069Q, care reprezintă peste 50% dintre alelele bolnave în populațiile din nordul Europei.

Ce face analiza. Analiza caută variantele genei ATP7B prin două metode complementare:

• secvențierea genei: citirea regiunilor codante (exonilor) și a joncțiunilor exon-intron. Detectează aproximativ 98%dintre variantele patogene: substituții de o bază, mici deleții sau inserții;
• analiza CNV (copy number variants): detectează delețiile și duplicațiile mari, de unul sau mai mulți exoni, care nu se văd la secvențiere. Acestea sunt rare, dar contează mai ales când secvențierea găsește o singură variantă sau niciuna.

Indicații

• Confirmarea diagnosticului de boală Wilson la pacienții cu suspiciune clinică sau biochimică:
  • ceruloplasmină scăzută;
  • cupru urinar crescut;
  • inel Kayser-Fleischer;
  • scor Leipzig sugestiv.
• Boală hepatică fără explicație, mai ales sub vârsta de 40 de ani: transaminaze crescute (TGO, TGP), hepatită, ciroză, insuficiență hepatică acută.
• Tulburări neurologice sau psihiatrice fără explicație, mai ales asociate cu boală hepatică.
• Testarea rudelor de gradul I (frați, surori, copii) ale unui pacient cu boală Wilson confirmată. Ghidurile recomandă screeningul tuturor rudelor de gradul I. Când variantele familiale sunt cunoscute, testarea genetică este metoda preferată.
• Testarea purtătorilor, testarea prenatală sau preimplantatorie, după identificarea variantelor din familie, la recomandarea medicului genetician.

Pregătirea pacientului

Nu este necesară o pregătire specială.

Medicul trebuie informat dacă pacientul a avut un transplant de măduvă sau o transfuzie recentă, deoarece acestea pot influența rezultatul.

Recoltare

Metodă

• Secvențiere de nouă generație (NGS) a regiunilor codante și a joncțiunilor exon-intron ale genei ATP7B.
• Analiza variațiilor numărului de copii (CNV), pentru detectarea delețiilor și duplicațiilor de exoni.

Variantele se clasifică după recomandările ACMG (American College of Medical Genetics and Genomics).

Valori de referință

Nu există valori de referință numerice. Rezultatul se raportează sub forma variantelor identificate și a clasificării lor:

• patogenă;
• probabil patogenă;
• cu semnificație incertă (VUS).

Variantele benigne sau probabil benigne nu se raportează.

Interpretarea rezultatelor

Două variante patogene sau probabil patogene (pe ambele copii ale genei, câte una de la fiecare părinte): confirmă diagnosticul de boală Wilson.

O singură variantă patogenă:

• persoana poate fi purtătoare. Purtătorii sunt de obicei sănătoși;
• la un pacient cu suspiciune clinică, a doua variantă poate fi într-o regiune care nu este analizată (de exemplu, regiuni intronice profunde). În acest caz, diagnosticul se sprijină pe testele biochimice:
  • ceruloplasmina;
  • cuprul urinar din 24 de ore;
  • cuprul în sânge;
  • cuprul hepatic;
  • scorul Leipzig.

Variante cu semnificație incertă (VUS). Nici nu confirmă, nici nu exclud diagnosticul. Se interpretează împreună cu tabloul clinic și cu testele biochimice.

Nicio variantă identificată. Face boala Wilson mai puțin probabilă, dar nu o exclude complet. Diagnosticul se reevaluează pe baza testelor biochimice și clinice.

În familie. Când ambii părinți sunt purtători, fiecare copil are:

• 25% risc să fie afectat;
• 50% șanse să fie purtător;
• 25% șanse să nu moștenească nicio variantă.

Pentru că boala se poate trata, testarea fraților și a surorilor fără simptome este recomandată, pentru diagnostic și tratament precoce.

Rezultatul se interpretează de medicul genetician, împreună cu medicul hepatolog sau neurolog, și se discută într-o ședință de consiliere genetică.

Limite și interferențe

• Un rezultat negativ nu exclude boala. Testul analizează regiunile codante și joncțiunile exon-intron. Variantele din regiunile intronice profunde sau reglatoare pot să nu fie detectate.
• Unele regiuni ale genei (cu omologie, conținut mare de GC sau secvențe repetitive) pot fi analizate mai puțin eficient.
• Rearanjamentele echilibrate (translocații, inversiuni) și mozaicismul de nivel scăzut nu sunt detectate.
• După un transplant de celule stem hematopoietice sau după o transfuzie recentă (cu sânge nedeleucocitat), rezultatul poate fi eronat, din cauza ADN-ului donatorului.
• Nu există o corelație clară între genotip și fenotip. Variantele identificate nu prezic severitatea sau forma bolii.
• Proba trebuie recoltată pe EDTA. Heparina inhibă reacțiile de amplificare a ADN-ului.

Bibliografie:

1. Weiss KH, Schilsky M. Wilson Disease. În: Adam MP, et al., eds. GeneReviews®. Seattle (WA): University of Washington; 1999, actualizat 12 ianuarie 2023.
2. Mayo Clinic Laboratories. Wilson Disease, ATP7B Full Gene Sequencing with Deletion/Duplication, Varies(WNDZ, 619409). Test Catalog.
3. ARUP Consult. Wilson Disease.
4. European Association for the Study of the Liver; European Reference Network. EASL-ERN Clinical Practice Guidelines on Wilson’s disease. J Hepatol. 2025. doi:10.1016/j.jhep.2024.11.007 (citit prin rezumatul EMJ Reviews)