Anticorpi Citomegalovirus (CMV) IgG

Anticorpi Citomegalovirus (CMV) IgG

Ce sunt anticorpii CMV IgG

Citomegalovirusul (CMV) face parte din familia herpesvirusurilor, la fel ca virusul herpes simplex și virusul varicelo-zosterian. Omul este singura sursă de CMV uman. Infecția este foarte frecventă: peste jumătate dintre adulți au fost infectați până la vârsta de 40 de ani, cei mai mulți fără simptome.

Transmiterea. Virusul se transmite prin contactul cu lichidele corpului: salivă, urină, sânge, lacrimi, spermă, lapte matern. Mai poate fi transmis:

• prin contact sexual;
• prin transfuzii și organe transplantate;
• de la mamă la făt, în timpul sarcinii;
• la naștere.

Latența și reactivarea. După prima infecție, virusul rămâne toată viața în organism, în stare latentă. Se poate reactiva, iar o persoană deja infectată se poate reinfecta cu o altă tulpină. La persoanele cu imunitate normală, acestea produc rar boală. La pacienții imunodeprimați (transplant, infecție HIV, tratament imunosupresor), CMV poate produce boală severă.

În sarcină. Infecția congenitală cu CMV este cea mai frecventă cauză infecțioasă de malformații la naștere. Riscul de transmitere la făt depinde de tipul infecției materne:

• la infecția primară (prima infecție, apărută în timpul sarcinii), riscul este de aproximativ 30–40% în trimestrele I și II și de 40–70% în trimestrul III;
• la infecția neprimară (reactivare sau reinfecție), riscul este de aproximativ 3%.

Ce arată anticorpii IgG. După infecție, organismul produce mai întâi anticorpi IgM, apoi anticorpi IgG. Anticorpii IgG apar la puțin timp după IgM și rămân pozitivi toată viața. Prezența lor arată că persoana a avut, la un moment dat, infecția cu CMV.

Indicații

Medicul poate recomanda anticorpii CMV IgG pentru:

• stabilirea statusului imun (dacă persoana a avut infecția), de exemplu înainte de sarcină sau la începutul ei;
• evaluarea donatorului și a primitorului înainte de un transplant. Riscul cel mai mare de boală CMV îl are primitorul fără anticorpi care primește organul de la un donator cu anticorpi;
• evaluarea înainte de un tratament imunosupresor;
• diagnosticul unei infecții recente, împreună cu anticorpii CMV IgM și cu testul de aviditate IgG. Infecția recentă este confirmată de apariția IgG (seroconversie) sau de creșterea lor între două probe;
• evaluarea gravidei, separat sau în profilul TORCH.

Pregătirea pacientului

Nu este necesară o pregătire specială.

Recoltare

Metodă

Metodă imunochimică pentru anticorpii IgG anti-CMV.

Valori de referință

Rezultatul se exprimă ca negativ, echivoc sau pozitiv. Pragurile depind de metoda de lucru și sunt trecute pe buletinul de analize.

Interpretarea rezultatelor

IgG negativ. Persoana nu a avut infecția cu CMV și nu este imună. Excepție este stadiul foarte precoce al unei infecții, când anticorpii IgG încă nu au apărut. Dacă există suspiciunea de infecție recentă, se determină și anticorpii IgM, iar testarea se repetă după 2–3 săptămâni.

La gravidele cu IgG negativ se recomandă măsuri de prevenire, deoarece o infecție primară în sarcină are cel mai mare risc de transmitere la făt:

• spălarea mâinilor după schimbarea scutecelor și după contactul cu saliva copiilor mici;
• evitarea folosirii în comun a tacâmurilor și a paharelor cu copiii mici.

Gravida se urmărește pe parcursul sarcinii.

IgG echivoc. Rezultatul nu permite încadrarea. Poate reflecta o infecție foarte recentă, în care anticorpii abia apar, sau un nivel foarte mic de anticorpi mult timp după infecție. Se repetă testarea pe o probă nouă.

IgG pozitiv. Persoana a avut infecția cu CMV la un moment dat. Un rezultat pozitiv singur nu arată când s-a produs infecția:

• dacă și IgM sunt negativi, este exclusă o infecție primară recentă. Nu sunt excluse reactivarea sau reinfecția, care pot transmite și ele virusul la făt (risc de aproximativ 3%);
• dacă și IgM sunt pozitivi, se determină aviditatea IgG:
  • aviditatea mică indică, în general, o infecție din ultimele 3–4 luni;
  • aviditatea mare indică o infecție mai veche de 3 luni.

  Aviditatea se poate determina și împreună cu IgG prin blot.

Infecția recentă:

• Seroconversia. Trecerea IgG de la negativ la pozitiv confirmă o infecție primară recentă.
• Creșterea în timp. O creștere semnificativă a IgG între două probe recoltate la cel puțin 10–14 zile distanță și lucrate în aceeași serie susține tot o infecție recentă.

La nou-născut. Anticorpii IgG ai unui nou-născut provin, de regulă, de la mamă, prin placentă. Ei nu arată dacă nou-născutul este infectat. Infecția congenitală se diagnostichează prin PCR din salivă sau urină, în primele 2–3 săptămâni de viață.

La pacienții imunodeprimați. IgG sunt utili mai ales înainte de transplant, pentru stabilirea riscului. Pentru diagnosticul și monitorizarea infecției active se folosește CMV ADN-PCR cantitativ.

Limite și interferențe

• În stadiile precoce ale infecției acute, anticorpii IgG pot fi negativi.
• Un IgG pozitiv nu arată momentul infecției. Pentru datarea infecției se folosesc IgM și aviditatea IgG.
• Probele cu anticorpi antinucleari sau cu alți autoanticorpi pot da rezultate pozitive nespecifice.
• Reacții încrucișate. Creșteri ale anticorpilor anti-CMV au fost descrise în alte infecții cu herpesvirusuri, inclusiv în infecția acută cu virusul Epstein-Barr. Aceasta se poate verifica prin anticorpi EBV VCA IgM.
• La pacienții imunodeprimați, răspunsul în anticorpi poate fi slab sau întârziat, așa că rezultatele se interpretează cu prudență.
• Anticorpii mamei nu pot prezice dacă fătul este infectat.

Bibliografie:

1. Centers for Disease Control and Prevention (CDC). Clinical Overview of CMV and Congenital CMV. Revizuit 6 noiembrie 2024.
2. Public Health Ontario. Cytomegalovirus – Serology including Avidity. Test Information Index. Actualizat 10 septembrie 2024.
3. ARUP Laboratories. CMV IgG Avidity (test 2011814). Laboratory Test Directory.
4. Roche Diagnostics. Infectious Diseases Testing Guide – Cytomegalovirus (CMV). Actualizat 2026.
5. Kotton CN, Kumar D, Manuel O, et al. The Fourth International Consensus Guidelines on the Management of Cytomegalovirus in Solid Organ Transplantation. Transplantation. 2025;109(7):1066–1110. doi:10.1097/TP.0000000000005374