Anticorpi Citomegalovirus (CMV) IgM

Anticorpi Citomegalovirus (CMV) IgM

Ce sunt anticorpii CMV IgM

Citomegalovirusul (CMV) face parte din familia herpesvirusurilor, la fel ca virusul herpes simplex și virusul varicelo-zosterian. Omul este singura sursă de CMV uman. Infecția este foarte frecventă: peste jumătate dintre adulți au fost infectați până la vârsta de 40 de ani, cei mai mulți fără simptome.

Transmiterea. Virusul se transmite prin contactul cu lichidele corpului: salivă, urină, sânge, lacrimi, spermă, lapte matern. Mai poate fi transmis:

• prin contact sexual;
• prin transfuzii și organe transplantate;
• de la mamă la făt, în timpul sarcinii;
• la naștere.

Latența și reactivarea. După prima infecție, virusul rămâne toată viața în organism, în stare latentă. Se poate reactiva, iar o persoană deja infectată se poate reinfecta cu o altă tulpină. La pacienții imunodeprimați (transplant, infecție HIV, tratament imunosupresor), CMV poate produce boală severă: hepatită, pneumonie, encefalită.

Prima infecție la adult trece de obicei fără simptome. Uneori apare un sindrom asemănător mononucleozei, cu febră prelungită și hepatită.

În sarcină. Infecția congenitală cu CMV este cea mai frecventă cauză infecțioasă de malformații la naștere. Riscul de transmitere la făt depinde de tipul infecției materne:

• la infecția primară (prima infecție, apărută în timpul sarcinii), riscul este de aproximativ 30–40% în trimestrele I și II și de 40–70% în trimestrul III;
• la infecția neprimară (reactivare sau reinfecție), riscul este de aproximativ 3%.

Ce arată anticorpii IgM. După infecție, organismul produce mai întâi anticorpi IgM, la câteva săptămâni de la contactul cu virusul. Anticorpii IgG apar puțin mai târziu.

• IgM ating un maxim după câteva săptămâni, apoi scad, de obicei în câteva luni.
• La unele persoane, IgM persistă luni sau chiar ani.
• IgM pot apărea din nou la reactivarea virusului.

De aceea, un IgM pozitiv sugerează o infecție recentă, dar nu o dovedește singur.

Indicații

Medicul poate recomanda anticorpii CMV IgM, de regulă împreună cu anticorpii CMV IgG, pentru:

• suspiciunea de infecție CMV recentă: febră prelungită fără cauză clară, sindrom mononucleozic cu teste negative pentru virusul Epstein-Barr, hepatită fără altă explicație;
• evaluarea gravidei, la un sindrom febril, la contactul cu un copil infectat sau la modificări ecografice ale fătului. Testele se pot face separat sau în profilul TORCH.

Pregătirea pacientului

Nu este necesară o pregătire specială.

Recoltare

Metodă

Metodă imunochimică pentru anticorpii IgM anti-CMV.

Metodă ELFA pentru confirmarea rezultatelor in cazul in care este necesar.

Valori de referință

Rezultatul se exprimă ca negativ, echivoc sau pozitiv. Pragurile depind de metoda de lucru și sunt trecute pe buletinul de analize.

Interpretarea rezultatelor

IgM se interpretează întotdeauna împreună cu IgG:

IgM echivoc. Rezultatul nu permite încadrarea. Poate reflecta o infecție foarte recentă, IgM aflați în scădere la câteva luni după infecție sau o reacție nespecifică. Se repetă testarea pe o probă nouă.

Un IgM pozitiv nu se folosește singur pentru decizii medicale. Rezultatul se confirmă printr-o altă metodă, de exemplu IgM prin Western blot, și se completează cu aviditatea IgG. Aviditatea arată de cât timp există anticorpii IgG:

• aviditatea mică indică, în general, o infecție din ultimele 3–4 luni;
• aviditatea mare indică o infecție mai veche de 3 luni.

La gravide. Un IgM pozitiv nu înseamnă automat infecție primară în sarcină.

• O aviditate mare în primul trimestru (săptămânile 12–16) ajută la excluderea unei infecții apărute după concepție.
• Mai târziu în sarcină, aviditatea mare nu mai poate exclude o infecție primară produsă la începutul sarcinii.
• Dacă se confirmă o infecție primară, infecția fătului se poate diagnostica prin PCR din lichid amniotic, de exemplu prin CMV ADN-PCR calitativ. Amniocenteza se face după săptămânile 20–21 și la cel puțin 8 săptămâni după infecția mamei.

La nou-născut. Infecția congenitală nu se poate diagnostica prin anticorpi IgM sau IgG. Diagnosticul se face prin PCR din salivă sau urină, în primele 2–3 săptămâni de viață.

La pacienții imunodeprimați. La reactivare, IgM pot apărea sau nu, iar răspunsul în anticorpi poate fi slab. Pentru diagnosticul infecției active se folosește CMV ADN-PCR cantitativ.

Limite și interferențe

• IgM nu sunt specifici infecției primare. Pot persista luni sau ani după infecție și pot apărea la reactivare. Testele pot da și rezultate fals pozitive.
• Rezultatele IgM fals pozitive pot apărea în infecția acută cu virusul Epstein-Barr (mononucleoza infecțioasă), prin stimularea nespecifică a limfocitelor B și prin reactivitate încrucișată între herpesvirusuri. Infecția EBV se poate verifica prin anticorpi EBV VCA IgM.
• Probele cu anticorpi antinucleari sau cu alți autoanticorpi pot da rezultate pozitive nespecifice.
• În stadiul foarte precoce al infecției, anticorpii pot fi încă negativi.
• La pacienții imunodeprimați, rezultatele se interpretează cu prudență.
• Anticorpii mamei nu pot prezice dacă fătul este infectat.