Amilaza – izoenzime

Amilaza serică – izoenzime (amilaza pancreatică și amilaza salivară)

Ce sunt izoenzimele amilazei

Amilaza este o enzimă digestivă din grupul hidrolazelor. Descompune amidonul, glicogenul și alte zaharuri complexe (poli- și oligozaharide). O mică parte din amilaza produsă în organism trece în sânge. Acolo se găsește sub două forme principale, numite izoenzime, care au structuri asemănătoare, dar provin din organe diferite:

Cantități mult mai mici de amilază există și în ficat, sucul duodenal, intestinul subțire, trompele uterine și mușchii scheletici.

Amilaza totală poate crește în multe boli, nu doar în cele ale pancreasului.

Dozarea separată a celor două izoenzime arată de unde provine creșterea: din pancreas sau din glandele salivare și din alte surse.

Amilaza este o moleculă mică și se elimină prin rinichi. Orice creștere a amilazei din sânge produce și o creștere a amilazei din urină.

Macroamilaza

Macroamilaza este o formă rară de amilază. Ea este un complex între amilază (de obicei cea salivară) și anticorpi (IgA, IgG) sau alte proteine mari din plasmă.

Complexul are peste 200 kDa, este prea mare ca să fie filtrat de rinichi și rămâne în sânge. Acolo poate crește amilaza de 6–8 ori peste normal.

Macroamilazemia nu produce simptome și nu este o boală a pancreasului. Este descoperită adesea întâmplător, la pacienți investigați pentru dureri abdominale.

Indicații

• Stabilirea sursei unei amilaze crescute: pancreatică sau salivară (ori din altă sursă).
• Evaluarea bolilor pancreasului:
  • pancreatita acută;
  • complicațiile pancreatitei (pseudochistul, ascita pancreatică, abcesul pancreatic);
  • cancerul pancreatic;
  • traumatismele pancreasului;
  • calculii din căile biliare.
• Evaluarea bolilor glandelor salivare, de exemplu parotidita acută (oreionul).

Pregătirea pacientului

Recoltarea se face à jeun (pe nemâncate). Unele medicamente pot crește sau scădea amilaza (vezi Limite și interferențe). Spuneți medicului sau laboratorului ce tratamente urmați.

Recoltare

Metodă

Fotometrie. Se măsoară amilaza totală și amilaza pancreatică. Pentru amilaza pancreatică, amilaza salivară este blocată mai întâi cu anticorpi specifici. Amilaza salivară se calculează ca diferența dintre amilaza totală și cea pancreatică.

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Amilaza pancreatică crescută

Pancreatita acută este cauza principală. Amilaza pancreatică:

• începe să crească la 2–8 ore de la debutul durerii;
• atinge valoarea maximă la 12–72 de ore;
• revine la normal în aproximativ 5 zile;
• depășește de obicei de 4–6 ori limita superioară a normalului.

Pentru diagnosticul pancreatitei acute, lipaza este testul preferat. Lipaza ajută și la confirmarea sau infirmarea originii pancreatice a unei amilaze crescute.

Alte cauze de amilază pancreatică crescută, fără pancreatită:

• traumatismele abdominale;
• operațiile pe abdomen;
• CPRE (investigația endoscopică a căilor biliare și pancreatice);
• afectarea peretelui intestinal (de exemplu, perforația sau ischemia intestinală);
• unele medicamente, de exemplu morfina.

În insuficiența renală, amilaza pancreatică poate crește, dar de obicei nu depășește de 3 ori limita superioară a normalului. Pentru evaluarea rinichilor se folosește creatinina.

Amilaza salivară crescută

• bolile glandelor salivare:
  • oreionul (parotidita epidemică);
  • inflamațiile supurate;
  • calculii din canalele salivare;
  • iradierea;
• alcoolismul cronic;
• cetoacidoza diabetică;
• anorexia nervoasă și bulimia;
• perioada de după o operație;
• unele cancere din afara pancreasului care produc amilază: esofag, plămân, ovar, prostată, colon, tiroidă;
• bolile căilor biliare și ale ficatului.

Macroamilazemia

Pacienții cu macroamilază pot avea amilaza din sânge crescută, uneori chiar și amilaza pancreatică. Dacă amilaza din sânge este crescută, iar amilaza urinară este normală sau scăzută, cauza nu este pancreatita. Combinația aceasta sugerează macroamilazemie.

Pentru confirmare se calculează raportul dintre clearance-ul amilazei și clearance-ul creatininei. Pentru calcul sunt necesare amilaza și creatinina, atât din sânge, cât și din urină, recoltate în același timp.

Raport (%) = (amilaza urinară / amilaza serică) × (creatinina serică / creatinina urinară) × 100

Limite și interferențe

Macroamilaza nu este identificată direct de acest test. Testul separă doar cele două izoenzime, pancreatică și salivară. Suspiciunea de macroamilazemie se confirmă printr-un test separat pentru macroamilază sau prin calculul raportului de clearance de mai sus.

Situații fiziologice:

• creșteri moderate în sarcina normală;
• valori scăzute la sugari, la care amilaza pancreatică este încă foarte mică.

Situații patologice:

• în insuficiența renală pot apărea creșteri moderate ale ambelor izoenzime, de obicei sub de 4 ori limita normală, fără valoare de diagnostic;
• în cetoacidoza diabetică, creșterea se datorează mai ales izoenzimei salivare.

Medicamente care pot crește amilaza:

• prin contracția sfincterului Oddi: opiaceele (morfină, codeină), betanecolul, difenoxilatul, medicamentele colinergice, secretina;
• prin afectarea pancreasului (pot produce chiar pancreatită):
  • acid valproic, etanol, asparaginază, azatioprină, didanozină, zalcitabină, pentamidină;
  • diuretice: furosemid, tiazidice, acid etacrinic;
  • antiinflamatoare: ibuprofen, indometacin, acid mefenamic, fenilbutazonă, sulindac;
  • antibiotice: sulfonamide, tetraciclină, nitrofurantoin;
  • hormoni: corticosteroizi, estrogeni, anticoncepționale orale;
  • altele: captopril, cimetidină, clofibrat, ciproheptadină, metildopa.

Medicamente care pot scădea amilaza: steroizii anabolizanți, cefotaxima, lamivudina, propiltiouracilul, somatostatina, zidovudina.

Interferențe analitice:

• lipemia poate modifica rezultatul;
• anticoagulantele citrat și oxalat scad fals rezultatul, deoarece leagă calciul de care amilaza are nevoie ca să funcționeze.