Lipaza

Lipaza

Ce este lipaza

Lipaza este o enzimă care, în prezența sărurilor biliare și a colipazei, hidrolizează trigliceridele alimentare până la acizi grași și glicerol. Pancreasul exocrin reprezintă sursa majoră a enzimei circulante; cantități mult mai mici provin din mucoasa gastrică, intestinală și din țesutul adipos.

După o leziune pancreatică, lipaza apare în circulație aproximativ în același timp cu amilaza, la 3–6 ore de la debutul durerii, atinge vârful la 24 de ore, dar rămâne crescută o perioadă mai îndelungată decât amilaza, 7–14 zile. Din acest motiv, lipaza este utilă și la pacienții care se prezintă tardiv, la câteva zile de la debut, când amilaza s-a normalizat deja.

Lipaza este mai specifică decât amilaza pentru afectarea pancreatică. La pacienții fără suferință pancreatică, lipaza serică este de regulă normală, chiar în prezența unor valori crescute ale amilazei asociate cu ulcerul peptic, adenita salivară, boala inflamatorie intestinală sau ocluzia intestinală. Coexistența unei lipaze normale cu o amilază crescută poate fi un indicator util pentru prezența macroamilazemiei.

Ghidurile actuale (criteriile Atlanta revizuite) definesc diagnosticul de pancreatită acută prin prezența a cel puțin două dintre următoarele trei criterii: durere abdominală caracteristică, lipază sau amilază serică de cel puțin trei ori peste limita superioară a normalului și modificări imagistice caracteristice.

Indicații

• diagnosticul pancreatitei acute, fiind mai specifică decât amilaza;
• evaluarea pacientului cu durere abdominală acută, în diagnosticul diferențial al abdomenului acut;
• diagnosticul pancreatitei la pacienții care se prezintă tardiv, după 2–3 zile de la debutul durerii;
• suspiciunea de obstrucție a ductului pancreatic;
• diagnosticul peritonitei, infarctului intestinal, ocluziei intestinale;
• evaluarea chistului și pseudochistului pancreatic;
• diagnosticul diferențial al hiperamilazemiei, inclusiv suspiciunea de macroamilazemie.

Recoltare

Metodă

Spectrofotometrică, enzimatică colorimetrică, cu substrat cromogen DGGMR, în prezența colipazei și a deoxicolatului de sodiu. Lipaza clivează substratul, iar metilresorufina eliberată se măsoară bicromatic la 571/694 nm. Activitatea lipazei din probă este proporțională cu cantitatea de metilresorufină produsă.

Valori de referință

Adulți: 12–53 U/L.

Interval de măsurare: 8–700 U/L; prin repetare automată cu diluție, intervalul se extinde până la 3500 U/L.

Limita de detecție: 6 U/L.

Valoare critică: peste 600 U/L.

Prag diagnostic pentru pancreatita acută: de cel puțin trei ori limita superioară a normalului, adică peste 159 U/L.

Transformarea unităților de măsură: U/L × 0,017 = µkat/L.

Interpretarea rezultatelor

Valori crescute:

Afecțiuni pancreatice:

• pancreatită acută de etiologie alcoolică sau non-alcoolică (litiazică, hipertrigliceridemică, medicamentoasă, post-ERCP, traumatică);
• pancreatită cronică în puseu;
• obstrucția ductului pancreatic prin calcul, tumoră sau stenoză;
• carcinom pancreatic;
• chist și pseudochist pancreatic.

Alte afecțiuni:

• colecistită acută, colangită, litiază biliară;
• peritonită;
• infarct intestinal, ocluzie intestinală, perforație de organ cavitar;
• ulcer peptic perforat sau penetrant în pancreas;
• ciroză hepatică;
• insuficiență renală cronică și hemodializă;
• cetoacidoză diabetică;
• postoperator, după intervenții abdominale.

Amplitudinea creșterii nu se corelează cu severitatea pancreatitei și nu are valoare prognostică. O lipază de 10 ori peste normal nu indică o formă mai gravă decât una de 4 ori peste normal; severitatea se apreciază pe criterii clinice, imagistice și pe scoruri dedicate.

Raportul lipază/amilază serică a fost propus pentru diferențierea pancreatitei alcoolice de cea non-alcoolică, un raport peste 2 fiind considerat sugestiv pentru etiologia alcoolică. Valoarea practică a acestui raport este însă limitată, iar studiile ulterioare au dat rezultate contradictorii; nu se folosește ca singur criteriu etiologic.

Valori normale nu exclud pancreatita acută, mai ales în pancreatita cronică acutizată, în care rezerva de țesut pancreatic funcțional este redusă, și în pancreatita din hipertrigliceridemie severă, unde lipemia poate interfera cu determinarea.

Limite și interferențe

• Lipaza este crescută la pacienții hemodializați și la aproximativ 50% dintre pacienții cu boală cronică de rinichi, în absența unei suferințe pancreatice.
• Creșteri moderate, persistente, fără corespondent clinic, pot fi determinate de macrolipazemie — complexe ale lipazei cu imunoglobuline, cu eliminare renală întârziată.
• Hemoliza, icterul și lipemia produc o deviere de până la 10%: hemoglobină până la 500 mg/dL, bilirubină conjugată și neconjugată până la 25 mg/dL, lipemie până la 1000 mg/dL.
• Contaminarea probei cu glicerol sau cu urme de săpun de pe sticlăria de laborator determină rezultate eronate.
• Valorile de referință sunt dependente de metodă; rezultatele obținute prin metode diferite nu sunt comparabile, motiv pentru care monitorizarea unui pacient se face în același laborator.
• Lipaza nu crește în afecțiunile glandelor salivare, ceea ce o diferențiază de amilază.

Medicamente care determină creșteri: acetaminofen, acid valproic, asparaginază, azatioprină, betanecol, clorotiazidă, substanțe colinergice, cidofovir, cimetidină, clozapină, codeină, contraceptive orale, estrogeni conjugați, ciclosporină, demeclociclină, desipramină, diazoxid, doxorubicină, enalapril, furosemid, hormon de creștere, hidrocortizon, ibuprofen, indometacin, interferon, lisinopril, meperidină, mercaptopurină, metacolină, metilprednisolon, metronidazol, minociclină, morfină și alte opioide, naproxen, nitrofurantoin, norfloxacin, penicilamină, pentazocină, piroxicam, prazosin, prednison, quinapril, secretină, statine, sulfametoxazol, sulindac, trastuzumab, tretinoin.

Medicamente care determină scăderi: calciu, hidroxiuree, protamină, somatostatină.