Lanțuri ușoare tip kappa în urină

Ce sunt lanțurile ușoare tip kappa în urină

Moleculele de imunoglobuline sunt formate din două lanțuri grele identice — α, δ, ε, γ sau μ, care definesc clasa de anticorpi — și două lanțuri ușoare identice, de tip kappa (κ) sau lambda (λ). Plasmocitele produc lanțuri ușoare în exces față de lanțurile grele, iar surplusul circulă sub formă liberă.

Lanțurile ușoare libere sunt filtrate glomerular și reabsorbite aproape complet în tubul contort proximal, unde sunt catabolizate. În mod normal, concentrația lor urinară este foarte mică sau nedetectabilă. Producția unei cantități mari de lanțuri ușoare monoclonale depășește însă capacitatea de reabsorbție tubulară, iar surplusul apare în urină. Această eliminare, cunoscută ca proteinurie Bence Jones, a fost descrisă în 1847 și este folosită de atunci ca marker de diagnostic în mielomul multiplu.

Gamapatiile monoclonale sunt afecțiuni caracterizate prin proliferarea clonală a celulelor producătoare de anticorpi, cu secreția unei imunoglobuline omogene structural sau doar a subunităților ei. Grupul cuprinde: mielomul multiplu, mielomul cu lanțuri ușoare, macroglobulinemia Waldenström, mielomul nesecretor, mielomul indolent, gamapatia monoclonală cu semnificație nedeterminată (MGUS), amiloidoza sistemică AL și boala depozitelor de lanțuri ușoare.

Studiile au demonstrat superioritatea determinării serice a lanțurilor ușoare libere în diagnosticul gamapatiilor monoclonale: testul seric detectează clone mai mici, nu depinde de funcția tubulară și nu este influențat de gradul de diluție a urinii. Determinarea urinară rămâne însă utilă în situații precise:

• diferențierea gamapatiilor monoclonale între ele, în special MGUS față de mielom multiplu sau amiloidoză AL;
• cazuri neexplicate de insuficiență renală, insuficiență cardiacă, fracturi patologice, leziuni osteolitice sau deficit imun;
• monitorizarea pacienților cu mielom cu lanțuri ușoare la care componentul monoclonal seric este mic sau absent, iar cel urinar este important.

Determinarea urinară se interpretează întotdeauna împreună cu lanțurile lambda urinare, prin calculul raportului κ/λ, și în corelație cu rezultatele serice.

Indicații

• evaluarea unei gamapatii monoclonale suspectate, în completarea investigațiilor serice;
• diferențierea MGUS de mielomul multiplu și de amiloidoza sistemică AL;
• insuficiență renală de cauză neprecizată, cu suspiciune de nefropatie prin lanțuri ușoare;
• insuficiență cardiacă, fracturi patologice, leziuni osteolitice sau deficit imun fără explicație;
• monitorizarea pacienților cu mielom cu lanțuri ușoare, la care componentul monoclonal urinar este principalul marker măsurabil;
• urmărirea răspunsului la tratament și depistarea recidivei.

Recoltare

Metodă

Imunoturbidimetrie.

Valori de referință

Lanțuri ușoare tip kappa în urină: < 32,9 mg/L.

Raportul κ/λ urinar se calculează numai atunci când cererea de analize include atât lanțurile de tip kappa, cât și cele de tip lambda.

Interpretarea rezultatelor

În mod normal, concentrația urinară a lanțurilor ușoare este redusă. Creșterea concentrației de lanțuri kappa, lambda sau a ambelor poate apărea atât în afecțiuni benigne, cu producție policlonală, cât și în boli maligne, cu producție monoclonală.

Creșterea policlonală — ambele tipuri de lanțuri crescute, cu raport normal — sugerează o afecțiune renală, cu reducerea reabsorbției tubulare, sau o boală autoimună ori inflamatorie cronică, cu producție crescută de imunoglobuline.

Raportul κ/λ urinar anormal apare în bolile limfoproliferative maligne, în special în mielomul multiplu:

• raport κ/λ peste 6,2 sugerează prezența unor lanțuri ușoare monoclonale de tip kappa;
• raport κ/λ sub 0,7 sugerează prezența unor lanțuri ușoare monoclonale de tip lambda.

Monitorizarea tratamentului se face pe urina colectată timp de 24 de ore: o creștere de peste 25% a eliminării sugerează progresie sau recidivă, iar o scădere de peste 25% sugerează răspuns la tratament.

Rezultatul se interpretează întotdeauna împreună cu determinarea serică a lanțurilor ușoare libere, cu electroforeza proteinelor serice și urinare și cu imunofixarea.

Limite și interferențe

• Testul nu este suficient de sensibil pentru a detecta anomalii monoclonale mici; un raport κ/λ normal nu exclude prezența unei proteine monoclonale. În aceste situații, electroforeza proteinelor urinare cu imunofixare este mai sensibilă.
• Lanțurile ușoare apar în urină abia după depășirea capacității de reabsorbție tubulară; în bolile cu clonă mică, urina poate fi normală în timp ce determinarea serică este deja modificată. Din acest motiv, ghidurile actuale recomandă determinarea serică pentru screening.
• Concentrația dintr-o probă de urină spontană depinde de gradul de diluție a urinii; pentru cuantificare și pentru monitorizare este de preferat urina colectată timp de 24 de ore sau raportarea la creatinina urinară.
• Afectarea tubulară de orice cauză crește eliminarea urinară a lanțurilor ușoare policlonale, fără legătură cu o gamapatie monoclonală.
• În insuficiența renală avansată, cu filtrare glomerulară mult scăzută, eliminarea urinară poate fi paradoxal redusă chiar în prezența unei clone active.
• Contaminarea bacteriană degradează proteinele din probă și determină rezultate fals scăzute.
• Rezultatele obținute cu truse diferite nu sunt interschimbabile; monitorizarea unui pacient se face în același laborator, cu aceeași metodă.