Colesterol non-HDL

Ce este colesterolul non-HDL

Colesterolul non-HDL reprezintă colesterolul conținut în toate lipoproteinele aterogene din plasmă: LDL, VLDL și resturile lor (remnanți), IDL, chilomicronii și lipoproteina (a). Se obține prin scăderea HDL-colesterolului din colesterolul total, deci cuprinde tot colesterolul circulant, cu excepția celui transportat de particulele protectoare HDL.

Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de morbiditate și mortalitate în țările industrializate, cu aproximativ 17,9 milioane de decese anual la nivel mondial, dintre care se estimează că 80% pot fi prevenite. Lipidele serice sunt parametrii cel mai frecvent măsurați pentru evaluarea riscului cardiovascular.

Deși tratamentul hipolipemiant care scade LDL-colesterolul și-a dovedit eficiența, o parte dintre pacienți continuă să prezinte evenimente cardiovasculare sau progresia aterosclerozei chiar și atunci când ating țintele de LDL-colesterol. Acest risc rezidual este explicat, printre altele, de colesterolul transportat de lipoproteinele bogate în trigliceride și de resturile acestora, care nu este cuprins în valoarea LDL-colesterolului.

Colesterolul non-HDL captează întreaga încărcătură aterogenă și oferă o evaluare mai cuprinzătoare a riscului decât LDL-colesterolul, în special la pacienții cu hipertrigliceridemie, la cei cu diabet zaharat, sindrom metabolic sau obezitate. Avantajul este cu atât mai mare la pacienții cu trigliceride peste 200 mg/dL, la care LDL-colesterolul subestimează riscul.

Ghidurile actuale de prevenție cardiovasculară îl recomandă ca țintă terapeutică secundară, după atingerea obiectivului pentru LDL-colesterol.

Indicații

• investigație de bază în evaluarea riscului de boală cardiovasculară;
• țintă terapeutică secundară, după atingerea obiectivului de LDL-colesterol;
• evaluarea riscului la pacienții cu trigliceride peste 200 mg/dL, la care LDL-colesterolul este neinformativ;
• evaluarea pacienților cu diabet zaharat, sindrom metabolic, obezitate abdominală;
• evaluarea riscului cardiovascular rezidual la pacienții tratați, cu LDL-colesterol la țintă;
• screening la persoane fără factori de risc: copii și adolescenți — o testare între 9 și 11 ani și o a doua între 17 și 21 de ani; adulți — la fiecare 4–6 ani;
• monitorizare la intervale regulate: persoane cu factori de risc cardiovascular, persoane cu valori lipidice anterior crescute, persoane aflate sub tratament hipolipemiant; la pacienții cu diabet zaharat, evaluarea profilului lipidic se face cel puțin o dată pe an.

Recoltare

Metodă

Test calculat, din colesterolul total și HDL-colesterol determinate prin metode spectrofotometrice:

Colesterol non-HDL (mg/dL) = colesterol total − HDL-colesterol

Valori de referință și valori de decizie clinică

Adulți — ținte terapeutice, în funcție de riscul cardiovascular:

Ținta pentru colesterolul non-HDL este, prin convenție, cu 30 mg/dL mai mare decât ținta corespunzătoare de LDL-colesterol.

Copii și adolescenți:

• optim: < 120 mg/dL;
• borderline: 120–144 mg/dL;
• crescut: ≥ 145 mg/dL.

Transformarea unităților de măsură: mg/dL × 0,0259 = mmol/L.

Interpretarea rezultatelor

Diagnosticul de laborator al dislipidemiilor și evaluarea riscului cardiovascular trebuie să se bazeze pe indicatori care reflectă contribuția tuturor componentelor lipidice implicate în aterogeneză. Colesterolul non-HDL însumează colesterolul din toate lipoproteinele aterogene și este, conform ghidurilor recente, un predictor cel puțin la fel de bun ca LDL-colesterolul, iar la unele categorii de pacienți superior acestuia.

Valori crescute indică o încărcătură crescută de particule aterogene și un risc cardiovascular proporțional mai mare. Cauzele sunt cele ale dislipidemiilor în general: dislipidemii primare (hipercolesterolemie familială, hiperlipidemie combinată familială, disbetalipoproteinemie), diabet zaharat dezechilibrat, sindrom metabolic, obezitate, sindrom nefrotic, boală cronică de rinichi, hipotiroidism, colestază, sarcină, consum excesiv de alcool, tratament cu corticosteroizi, estrogeni, retinoizi, antiretrovirale, imunosupresoare.

Situația cea mai relevantă clinic este discordanța dintre LDL-colesterol și colesterolul non-HDL: un pacient cu LDL-colesterol la țintă, dar cu colesterol non-HDL peste țintă, are un risc rezidual semnificativ, determinat de lipoproteinele bogate în trigliceride. La acest pacient, intensificarea tratamentului este justificată, deși LDL-colesterolul pare satisfăcător.

Valori scăzute apar în hipolipoproteinemiile primare, în malnutriție, malabsorbție, hipertiroidism, insuficiență hepatică severă și boli consumptive.

Rezultatul se interpretează întotdeauna în contextul riscului cardiovascular global, evaluat prin instrumentele recomandate de ghiduri, care iau în calcul vârsta, sexul, fumatul, tensiunea arterială și valorile lipidice.

Limite și interferențe

• Colesterolul non-HDL este un parametru calculat: orice eroare în determinarea colesterolului total sau a HDL-colesterolului se transmite în rezultat.
• Nu diferențiază între fracțiunile aterogene; nu precizează dacă excesul provine din LDL, din remnanți sau din Lp(a).
• Nu înlocuiește dozarea Lp(a), care trebuie determinată cel puțin o dată în viață la fiecare adult, conform ghidurilor.
• Apolipoproteina B este o alternativă care numără direct particulele aterogene și este preferabilă la pacienții cu hipertrigliceridemie marcată, diabet zaharat sau obezitate.
• Valorile cresc tranzitoriu în sarcină și scad după infarct miocardic, infecții acute, intervenții chirurgicale majore și arsuri; determinarea se amână cu 6–8 săptămâni după aceste evenimente.
• Hemoliza interferează cu determinarea componentelor.
• Variabilitatea biologică individuală a colesterolului este de aproximativ 6%; deciziile terapeutice nu se iau pe baza unei singure determinări.