Ionograma completa

Ionogramă completă

Ce este ionograma completă

Ionograma completă reprezintă determinarea simultană a principalilor electroliți serici: sodiu, potasiu, clor, bicarbonat (rezervă alcalină), calciu total, fosfor și magneziu. Împreună, acești parametri descriu echilibrul hidroelectrolitic și acido-bazic al organismului.

Sodiul este principalul cation extracelular și determină osmolaritatea plasmatică și volumul lichidului extracelular. Concentrația lui reflectă, în primul rând, raportul dintre apă și sare din organism, nu conținutul total de sodiu.

Potasiul este principalul cation intracelular; doar aproximativ 2% din cantitatea totală se află în spațiul extracelular. Gradientul transmembranar determină excitabilitatea neuromusculară și stabilitatea electrică a miocardului, motiv pentru care atât hipopotasemia, cât și hiperpotasemia pot produce aritmii grave.

Clorul este principalul anion extracelular, urmează în general variațiile sodiului și participă la menținerea echilibrului acido-bazic prin relația cu bicarbonatul.

Bicarbonatul, determinat ca rezervă alcalină, reprezintă principalul sistem tampon al organismului și reflectă componenta metabolică a echilibrului acido-bazic.

Calciul total cuprinde fracțiunea liberă, ionizată, activă biologic, fracțiunea legată de albumină și cea complexată. Este esențial pentru contracția musculară, coagulare, transmiterea impulsului nervos și mineralizarea osoasă.

Fosforul seric, măsurat ca fosfat anorganic, participă la metabolismul energetic, la structura membranelor și a acizilor nucleici și la mineralizarea osoasă. Metabolismul lui este strâns legat de cel al calciului, prin parathormon, vitamina D și FGF-23.

Magneziul este al doilea cation intracelular ca abundență și cofactor pentru peste 300 de enzime; intervine în conducerea neuromusculară, în stabilitatea electrică a miocardului și în secreția și acțiunea parathormonului.

Interpretarea izolată a unui singur electrolit este frecvent înșelătoare: tulburările apar de regulă asociate, iar corectarea uneia fără evaluarea celorlalte poate fi ineficientă sau periculoasă. Hipopotasemia refractară la tratament, de exemplu, este adesea consecința unei hipomagneziemii nediagnosticate, iar interpretarea calcemiei totale fără albumină duce frecvent la concluzii greșite.

Indicații

• evaluarea echilibrului hidroelectrolitic și acido-bazic;
• deshidratare, vărsături, diaree, aspirație gastrică, arsuri;
• boală cronică de rinichi și insuficiență renală acută;
• insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, edeme;
• monitorizarea tratamentului cu diuretice, inhibitori ai enzimei de conversie, sartani, antialdosteronice, corticosteroizi, laxative;
• diabet zaharat, cetoacidoză diabetică, sindrom hiperosmolar;
• alcoolism cronic, malnutriție, malabsorbție, nutriție parenterală;
• afecțiuni endocrine: hiperaldosteronism, boala Addison, tulburări tiroidiene și paratiroidiene;
• aritmii, tulburări neuromusculare, crampe, parestezii, tetanie, convulsii;
• confuzie, somnolență sau alterarea stării de conștiență de cauză neprecizată;
• evaluare preoperatorie și bilanț general periodic.

Recoltare

Important — recoltare și procesare

• Garoul se menține maximum un minut, iar pacientul nu strânge pumnul repetat: staza venoasă și contracțiile musculare cresc fals potasiul.
• Hemoliza, chiar minimă, crește fals potasiul, magneziul și fosforul; proba hemolizată se respinge.
• Serul se separă de cheag în maximum 2 ore de la recoltare; contactul prelungit cu elementele figurate crește potasiul și fosforul.
• Eprubeta se umple complet și se menține închisă până la analiză: dioxidul de carbon se pierde în aer, iar bicarbonatul scade fals.
• Proba nu se păstrează la rece înainte de separare, deoarece hipotermia favorizează ieșirea potasiului din eritrocite.

Metodă

Potențiometrie cu electrozi ion-selectivi pentru sodiu, potasiu și clor; metode spectrofotometrice pentru calciu, fosfor, magneziu și bicarbonat.

Valori de referință

Valorile pediatrice diferă, în special pentru fosfor, care este fiziologic mai mare la copil.

Interpretarea rezultatelor

Sodiu. Scăzut în hiperhidratare, insuficiență cardiacă, ciroză, sindrom nefrotic, secreție inadecvată de hormon antidiuretic, insuficiență suprarenaliană, tratament cu diuretice tiazidice, vărsături și diaree. Crescut în deshidratare prin pierdere de apă, aport insuficient de lichide, diabet insipid, hiperaldosteronism.

Potasiu. Scăzut în vărsături, diaree, tratament cu diuretice de ansă și tiazidice, hiperaldosteronism, hipomagneziemie, alcaloză, tratament cu insulină sau beta-agoniști. Crescut în insuficiență renală, acidoză, hipoaldosteronism, boala Addison, rabdomioliză, hemoliză, tratament cu antialdosteronice, inhibitori ai enzimei de conversie sau sartani. Valorile extreme, sub 2,5 sau peste 6,5 mmol/L, reprezintă urgențe.

Clor. Urmează de regulă sodiul. Modificările disproporționate față de acesta orientează spre o tulburare acido-bazică: hipocloremia însoțește alcaloza metabolică, iar hipercloremia acidoza metabolică hipercloremică.

Bicarbonat. Scăzut în acidoza metabolică — cetoacidoză, acidoză lactică, insuficiență renală, diaree severă — și în alcaloza respiratorie compensată. Crescut în alcaloza metabolică, prin vărsături, aspirație gastrică, tratament diuretic, hiperaldosteronism, și în acidoza respiratorie compensată.

Calciu total. Crescut în hiperparatiroidism primar, neoplazii cu metastaze osoase sau secreție de peptid înrudit cu parathormonul, intoxicație cu vitamina D, imobilizare prelungită, sarcoidoză. Scăzut în hipoparatiroidism, deficit de vitamina D, boală cronică de rinichi, hipomagneziemie severă, pancreatită acută, hipoalbuminemie. Calcemia totală se interpretează obligatoriu în raport cu albumina serică: la o albumină scăzută, calciul total scade fără ca fracțiunea ionizată, activă, să fie modificată.

Fosfor. Crescut în insuficiență renală, hipoparatiroidism, liză tumorală, rabdomioliză, acromegalie, supradozaj de vitamina D. Scăzut în hiperparatiroidism, deficit de vitamina D, malabsorbție, alcoolism, cetoacidoză diabetică în curs de tratament, sindrom de realimentare, tubulopatii cu pierdere de fosfat.

Magneziu. Scăzut în alcoolism, malabsorbție, diaree cronică, tratament cu diuretice, aminoglicozide, cisplatin, inhibitori de pompă de protoni, diabet zaharat. Crescut în insuficiență renală și după aport excesiv, inclusiv prin antiacide și laxative cu magneziu.

Corelații practice: o hipopotasemie care nu se corectează sub tratament impune determinarea magneziului; o hipocalcemie rezistentă la administrarea de calciu are frecvent la bază o hipomagneziemie; asocierea dintre calciu crescut și fosfor scăzut sugerează hiperparatiroidism primar, iar cea dintre calciu scăzut și fosfor crescut orientează spre hipoparatiroidism sau boală cronică de rinichi.

Limite și interferențe

• Hemoliza este cea mai frecventă cauză de rezultate eronate: crește fals potasiul, magneziul și fosforul.
• Staza venoasă prelungită și contracțiile musculare repetate cresc fals potasiul.
• Separarea tardivă a serului crește potasiul și fosforul.
• Eprubeta incomplet umplută sau menținută deschisă scade fals bicarbonatul.
• Trombocitoza și leucocitoza marcată cresc potasiul în ser, prin eliberare în timpul coagulării — pseudohiperpotasemie.
• Hiperlipemia și hiperproteinemia marcate pot determina valori fals scăzute ale sodiului prin unele metode — pseudohiponatremie.
• Calcemia totală este influențată de albumină și de pH; în situațiile în care fracțiunea ionizată este cea relevantă, se determină calciul ionic.
• Tratamentul în curs — diuretice, perfuzii, suplimente — modifică rezultatele; se notează pe cererea de analize.