Imunoglobulina IgG — subclase 1-4

Ce sunt subclasele IgG

La adultul normal, imunoglobulina G reprezintă 75% din cantitatea totală de imunoglobuline și este implicată în răspunsul imun secundar.

Clasa IgG cuprinde patru subclase — IgG1, IgG2, IgG3 și IgG4 — care reflectă existența a patru lanțuri grele (γ1–γ4), similare, dar nu identice ca secvență de aminoacizi și proprietăți generale.

Subclasele prezintă variabilitate considerabilă în ceea ce privește fixarea complementului, legarea de macrofage și traversarea placentei.

Proprietățile subclaselor

Fixarea complementului — capacitatea de legare a fracțiunii C1q variază în ordinea IgG3 > IgG1 > IgG2. Subclasa IgG4 nu poate lega C1q, dar poate activa complementul pe calea alternă.

Legarea de macrofage — fragmentele Fc ale IgG1 și IgG3 se leagă de receptorii de suprafață ai macrofagelor.

Transferul placentar — subclasele IgG sunt singurele imunoglobuline care traversează placenta, IgG2 fiind mai puțin eficiente în acest sens.

Profilul răspunsului imun — IgG1, IgG2 și IgG3 apar în răspunsul umoral mediat de limfocitele Th1, în timp ce IgG4, ca și IgE, se asociază caracteristic cu răspunsul indus de limfocitele Th2.

Deficitele de subclase IgG

Concentrațiile scăzute apar fie în contextul hipogamaglobulinemiei — de exemplu imunodeficiența comună variabilă, în care toate clasele sunt scăzute —, fie în deficiențe selective, care afectează de obicei IgG2.

Deficitul de IgG1 — se produce în special la pacienții cu deficiențe severe de imunoglobuline, care afectează și celelalte subclase. Acești pacienți prezintă de obicei infecții cu virusul Epstein-Barr.

Deficitul de IgG2 — mai heterogen; poate apărea izolat sau asociat cu deficitul de IgA ori cu deficite ale altor subclase IgG. Majoritatea pacienților prezintă infecții recurente: sinuzite, otite, pneumopatii.

Copiii cu deficit de IgG2 prezintă adesea un răspuns umoral deficitar față de antigenele polizaharidice, precum cele ale bacteriilor încapsulate — Haemophilus influenzae tip B și Streptococcus pneumoniae.

Deficitele izolate de IgG3 și IgG4 — mai rare. Deficitul de IgG3 se asociază cu sinuzită și otită medie, iar cel de IgG4 cu ataxie-telangiectazie și infecții sinopulmonare.

IgG4 — particularități clinice

În imunoterapia alergenică

La pacienții alergici, anticorpii IgG4 produși ca urmare a imunoterapiei blochează in vitro eliberarea de histamină mediată IgE din bazofile.

O imunoterapie eficientă este însoțită de creșterea IgG4 alergen-specifice, proporțional cu doza administrată. Această creștere poate constitui, prin urmare, un marker obiectiv al răspunsului terapeutic.

În dermatita atopică

Se constată frecvent niveluri crescute de IgG4, probabil induse de stimularea antigenică prelungită.

Anticorpii IgG4 au fost considerați ca având atât efecte dăunătoare, cât și protectoare. Efectul protector a fost descris, pe lângă imunoterapie, și în unele infestări parazitare, prin blocarea legării IgE specifice la celulele trigger.

Există însă o diferență importantă de specificitate a epitopilor între IgG4 și IgE, motiv pentru care doar o fracțiune redusă din IgG4 alergen-specifice interferă eficient cu legarea IgE de celulele efectoare.

Boala sclerozantă asociată cu IgG4

Entitate clinico-patologică descrisă relativ recent, primul organ la care a fost identificată afectarea fiind pancreasul.

Este o afecțiune sistemică, caracterizată prin infiltrarea extensivă a diverselor organe cu plasmocite IgG4 pozitive și limfocite T, cu fibroză tisulară și flebită obliterativă.

Organe afectate: pancreas, căi biliare, veziculă biliară, glande salivare, țesut retroperitoneal, plămâni, rinichi, prostată.

Manifestări incluse: pancreatită autoimună, colangită sclerozantă, colecistită, sialoadenită, fibroză retroperitoneală, nefrită tubulo-interstițială, pneumonie interstițială, prostatită, pseudotumoră inflamatorie, limfadenopatie.

Pancreatita autoimună, descrisă inițial în Japonia în 1995, nu reprezintă o simplă afectare pancreatică, ci una dintre manifestările acestei boli sistemice. Majoritatea formelor asociază pancreatită autoimună, deși au fost descrise și cazuri fără afectare pancreatică.

Boala apare în special la bărbații vârstnici și răspunde bine la corticoterapie.

Un aspect esențial pentru practică: tabloul clinic inițial sugerează frecvent o afecțiune malignă. Boala sclerozantă trebuie luată în considerare în diagnosticul diferențial, pentru evitarea unei intervenții chirurgicale nenecesare, iar nivelurile serice crescute de IgG4 contribuie la stabilirea diagnosticului corect.

Recomandări pentru determinare

• evaluarea pacienților cu semne și simptome de deficit imun umoral sau combinat
• pacienți hipogamaglobulinemici
• pacienți cu infecții recurente și nivel normal de IgG total
• pentru IgG4 — evaluarea alergiilor și a desensibilizării prin imunoterapie
• suspiciune de boală sclerozantă asociată cu IgG4

Specimen și condiții de recoltare

Valori de referință

Interpretarea rezultatelor

Concentrații scăzute ale tuturor subclaselor — imunodeficiență comună variabilă, imunodeficiență combinată, sindrom ataxie-telangiectazie sau alte imunodeficiențe primare ori dobândite.

IgG2 scăzut — poate fi semnificativ clinic în contextul infecțiilor sinopulmonare recurente și se poate asocia sau nu cu un deficit de IgA.

IgG4 în imunoterapie — creșterea față de nivelul bazal indică faptul că sistemul imun răspunde la tratament. În absența acestei creșteri, este puțin probabil ca terapia să fie eficientă.

Limite și interferențe

Concentrațiile ușor scăzute ale uneia sau mai multor subclase se întâlnesc ocazional și nu au, de regulă, semnificație clinică. Rezultatele se interpretează întotdeauna în contextul clinic al pacientului și al celorlalte investigații.

Valorile IgG4 nu se utilizează pentru evaluarea statusului atopic.

Interferențe analitice

Prezența în probă a factorului reumatoid, a complexelor imune circulante sau a paraproteinelor poate interfera cu metoda de lucru și conduce la rezultate incerte.